Linkuri accesibilitate

„Restricțiile vor fi scoase pe măsură ce situația va corespunde recomandărilor medicilor” (Igor Dodon) (2)


Președintele Igor Dodon la ceremonia de primire a ajutoarelor din România, Chișinău, 7 mai 2020
Președintele Igor Dodon la ceremonia de primire a ajutoarelor din România, Chișinău, 7 mai 2020

Într-un interviu pentru Europa Liberă, președintele Igor Dodon vorbește despre relaxarea restricțiilor impuse din cauza COVID-19 și măsurile examinate de autorități pentru relansarea economiei afectate de pandemie.

Interviu cu președintele Igor Dodon (partea a doua)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:45 0:00
Link direct

Europa Liberă: Să vorbim despre un eventual scenariu pe care îl au autoritățile statului pentru a trece de la situația de urgență la situația de alertă și cine sunt cei care vă consultă, cum trebuie în continuare să procedați? Aveți, cumva, un dialog cu vecinii din Est, din Vest?

Igor Dodon: „Dialogul pe linie guvernamentală este permanent cu colegii noștri, atât pe bilateral, cât și pe platforme internaționale, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății. Specialiștii vin cu diferite propuneri, dar cel mai probabil, după data de 15 mai nu va fi prelungită perioada de urgență, aceasta nu înseamnă că se scot toate restricțiile, pentru că mai multe țări au prelungit perioada de urgență pe câteva săptămâni sau chiar câteva luni.”

Europa Liberă: Până în mijlocul verii...

Igor Dodon: „Toate restricțiile... De aceea îi înțeleg pe concetățenii noștri care sunt nemulțumiți și doresc mai repede să fie scoase aceste restricții, dar restricțiile vor fi scoase pe măsură ce situația va corespunde recomandărilor medicilor, pentru că situația nu este simplă. Faptul că avem pe zi 60, 70 sau 100 de cazuri confirmate, aceasta nu înseamnă că noi am trecut pandemia. Pandemia și tot ceea ce ține de coronavirus, noi trebui să fim conștienți de faptul că va dura încă minimum un an de zile, cel puțin un an de zile noi vom fi permanent cu această pandemie. A(H1N1) în 2009 a durat anul 2009, 2010 și, parțial, începutul lui 2011.”

Igor Dodon: Avem trei scenarii
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 1:00:43 0:00


Europa Liberă: Și atunci, nu e prea repede să se vorbească despre relaxare?

Igor Dodon: „Noi vorbim de scoaterea unor restricții pe unele activități economice importante, pentru că una este să luptăm cu pandemia și alta e să punem pe brânci toată economia națională. Și oamenii trebuie să iasă la muncă, pentru că trebuie să obțină salarii, în afară de suportul de la stat. Noi mergem după scenariul că vom avea activi în același moment, simultan, până la 4 - 5 mii de oameni, acum la noi sunt 2.500, dacă nu greșesc, persoane infectate. Noi ne pregătim de scenariul maximum 4 - 5 mii și sub acest scenariu pregătim, la moment, practic, știm ce trebuie să facem la capitolul spitale, unde să-i amplasăm, la capitolul medici, la capitolul medicamente și consumabile, tot ceea ce ține de măști și ce e necesar.”

Europa Liberă: Fiecare al cincilea infectat totuși e cadru medical. Și îngrijorează foarte mult, și se bate alarma că situația se complică pe zi ce trece, situația e destul de critică.

Igor Dodon: „La capitolul echipamente și medicamente, marea majoritate la această etapă sunt dotați și dotați pe o anumită perioadă…”

Europa Liberă: De ce crește numărul personalului medical infectat?

Vreau să trec prin toate spitalele raionale și să vorbesc cu medicii...

Igor Dodon: „Pentru că ei sunt în contact, în prima linie. Cu regret, așa s-a întâmplat în marea majoritate a țărilor. Putem să luăm procentul, că-i mai mult sau mai puțin, dar așa a trecut, cu regret, pentru medicii noștri care într-adevăr sunt eroii din prima linie și imediat te infectezi. De aceea, la capitolul medicamente și echipamente, ei sunt acum dotați. Eu voi merge în continuare prin raioane, vreau să trec prin toate spitalele raionale și să vorbesc cu medicii din toate spitalele raionale.”

Europa Liberă: Pe moment există suficiente teste ca poate omul care are nevoie să se adreseze medicului, să treacă totuși acest test și după asta să fie internat, să fie spitalizat?

Igor Dodon: „Nu este nicio problemă la capitolul numărului de teste și la capitolul disponibilitate în acest sens. În primul rând, toți cei care au simptome sunt testați gratis din contul statului, adică dacă cineva are simptome, se simte rău și se adresează medicului și medicul deja vede care este potențial COVID și care nu. În acest caz, toate testările se fac gratis, din contul statului. Dacă cineva nu are simptome și dorește pur și simplu să vadă care-i situația cu sănătatea sa, se poate adresa în clinicile private unde achită acel test și face testul la privat. Teste în Moldova sunt, suficiente pentru a acoperi aceste necesități.”

Europa Liberă: Dacă sunt, ele se fac înainte ca, să admitem că are pacientul o altă boală, dar el nu știe este sau nu infectat cu COVID, el merge într-o secție pentru tratament, asta era problema că să fie testat fiecare care ajunge la ușa spitalului.

Igor Dodon: „Aceasta înseamnă testarea masivă a tuturor, noi am mers pe testarea masivă pe focare, au fost focare în mai multe localități, acolo se mergea pe testarea masivă, pe această abordare.”

În domeniul economic sunt mai multe sectoare care, practic, trebuie s-o înceapă de la zero...

Europa Liberă: Ce se întâmplă cu economia națională? Antreprenorii sunt sufocați, am înțeles că mulți dintre ei chiar admit că ar putea să ducă la faliment o parte din afaceri. Ce se va întâmpla?

Igor Dodon: „Eu cred că efectele negative vor fi mult mai grave...”

Europa Liberă: Aveți estimări?

Igor Dodon: „...ca efectele directe ale pandemiei. Noi deja la rectificarea bugetului am micșorat prognoza creșterii economice de la creștere până la -3, adică total -6,8% noi deja am planificat și, reieșind din -6,8%, am făcut toate modificările la capitolul venituri la bugetul de stat. De aceea, dacă e să vorbim de situația economică, la bugetul de stat probleme sunt și vor fi, pentru că încasările sunt mult mai mici decât cele care au fost planificate, chiar și rectificat avem încasările mai mici, în domeniul economic sunt mai multe sectoare care, practic, trebuie s-o înceapă de la zero.”

Europa Liberă: Care sunt aceste domenii?

Igor Dodon: „În special, sectoarele de servicii: HoReCa, turismul, transportul aviatic care e la pământ acum și alt transport, de asemenea. Am avut întrevederi cu reprezentanții tuturor sectoarelor: industria ușoară, HoReCa, turismul, transportul, am avut cu băncile, separat.”

Europa Liberă: Și ce soluții ați identificat?

Unul din obiectivele importante este să stimulăm cererea, consumul, pentru că atunci economia se dezvoltă...

Igor Dodon: „Facem o sinteză la tot. Se cristalizează câteva abordări importante. Prima: noi înțelegem că cererea va fi foarte scăzută. Ce înseamnă cererea? Consumul. Și aici statul trebuie să-l stimuleze prin investițiile sale în economie pentru ca economia să lucreze. Pe de altă parte, prin salarii, pensii la oameni ca oamenii să aibă pe ce cumpăra și consuma, de aceea unul din obiectivele importante este ca să stimulăm cererea, consumul, pentru că atunci economia se dezvoltă. A doua problemă mare este tot ceea ce ține de cadrul regulator. Aici trebuie de simplificat esențial, pentru că nu poate să funcționeze economia așa cum funcționa cu jumătate de an în urmă sau chiar cu două luni în urmă, s-au schimbat, e cu totul altă situație, inclusiv cadrul regulator în ceea ce ține de comerțul electronic. Și eu am avut o discuție separată cu cei din IT, unde am discutat toate aceste aspecte. Trei: forța de muncă. Pe de o parte, avem mai multă forță de muncă, pentru că s-au întors, în sfârșit, concetățenii noștri din mai multe țări și există mai multă forță de muncă acum în Republica Moldova, și asta e partea bună, dar trebuie să ne ocupăm de urgență la nivel de guvern, cum îi dăm o șansă la această forță de muncă să rămână în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Ea trebuia să fie antrenată în câmpul muncii?

Igor Dodon: „Sunt programe separate de stat pentru a le da posibilitatea ca ei să fie angajați în câmpul de muncă. Și aici intră tot ceea ce ține de ajutoarele de la întreprinderi și de ajutoarele de șomaj, pentru că ei o să aibă posibilitatea. Și al patrulea lucru conceptual, foarte important, ține de lichidități de mijloace financiare și aici au apărut două probleme esențiale. Prima: dobânzile. Și a doua problemă: mijloacele financiare circulante, investiționale pe o perioadă mai lungă. Ce am hotărât noi să facem cu dobânzile? În mărimea a trei fonduri de salarizare lunară guvernul a decis să acoperim dobânzile bancare pentru perioada până la sfârșitul anului curent, ceea ce este un suport foarte mare, nu pentru plata salariilor doar, acestea sunt mijloace circulante, chiar și creditele anterioare agenții economici pot să le reconfirme conform criteriilor respective...”

Europa Liberă: Deși o parte se va duce totuși către achitarea plăților salariale?

În mărimea a trei fonduri de salarizare lunară guvernul a decis să acoperim dobânzile bancare...

Igor Dodon: „Ei vor decide. Poate ar fi cazul, dacă vorbim de dobânzi, poate ar fi cazul să fie nu trei fonduri de salarizare, ci să fie cinci sau șase compensate de stat; volumul a șase fonduri de salarizare și să prelungim achitarea acestor dobânzi nu până la sfârșitul anului curent, dar până la mijlocul sau la sfârșitul anului viitor, dar aceasta depinde de posibilitățile financiare pe care le are statul. Pot să vă aduc un calcul foarte simplu: total în economia națională sunt 42 de miliarde de lei credite, dintre care la persoanele juridice sunt 27, fondul de salarizare pe economia națională îi 54 de miliarde, dintre care 47 sunt în sectorul privat, restul îi statul. De ce vă spun toate cifrele acestea? Fondul lunar de salarizare pe economie este în jur de 3,5-4 miliarde de lei. Ceea ce a făcut statul deja, legea e aprobată, trei fonduri de salarizare pe economie, asta-i 3 de înmulțit cu 4, deci 12 miliarde de lei credite statul acoperă dobânzile, 12 miliarde din 27 de miliarde total pe economie, practic, aproape jumătate. Dacă vom majora nu trei fonduri, dar șase, atunci noi, practic, o să acoperim tot volumul de credite din economia națională. Pentru aceasta sunt necesare mijloace, trebuie să vedem, mai ales în condițiile când a fost anulat acest credit rusesc, trebuie să găsim mijloace, dar asta ar fi o susținere reală și un imbold pentru agenții economici. Și a doua parte, dacă vorbim de credite, ține de reeșalonarea unor credite. Ele au fost reeșalonate până la 30 iunie, o parte dintre ele, agenții economici spun că este puțin, că la 30 iunie ei n-au să poată să achite tot ce n-au achitat trei luni, de la 1 martie. De aceea, rugămintea agenților economici este ca noi să prelungim până la sfârșitul anului sau până la sfârșitul anului viitor și să discutăm acest lucru cu sistemul bancar și cu Banca Națională. Acestea-s patru lucruri conceptuale. În afară de aceasta, am depistat probleme pe fiecare sector. Iată, de exemplu, turismul, o problemă importantă. Sunt oameni care au plătit în avans odihna, iar companiile noastre de turism au transferat acești bani la partenerii din Grecia, din Bulgaria, din Turcia și aceia acum nu dau banii înapoi, pentru că în țările respective a fost luată decizia, prin legea guvernului, companiile de turism pot să nu restituie banii, dar să-i reeșaloneze până la sfârșitul anului viitor. Acum, companiile noastre turistice nimeresc în situația că persoanele fizice, cetățeni moldoveni vin și cer banii. Conform legii, ei sunt obligați să-i întoarcă în 14 zile, dar acei unde ei i-au transferat nu-i dau în decurs de un an și jumătate, sau la HoReCa problemele care sunt. Și de aceea pe fiecare sector separat am discutat cu agenții economici din sector, cu operatorii și am încercat să depistăm trei, patru, cinci, nu toate că acolo sunt sute de probleme, dar trei, patru, cinci probleme care trebuie să fie soluționate pe fiecare sector. Această muncă enormă pe care eu mi-am asumat-o - vă spun, 10-12 întrevederi câte două ore... Sâmbătă o să am o discuție cu dl prim-ministru pe fiecare capitol să vedem, împreună cu Ministerul Finanțelor, cu al Economiei vedem și poate săptămâna viitoare ieșim cu un proiect de lege referitor la ce se poate de rezolvat din acest complex de măsuri pe care le așteaptă agenții economici.”

XS
SM
MD
LG