Linkuri accesibilitate

Igor Dodon pledează pentru construcția unei noi clădiri a Filarmonicii Naționale în locul celei distruse de incendiu


Președintele Igor Dodon a declarat că pledează pentru construcția unei noi clădiri a Filarmonicii Naționale în locul celei distruse într-un incendiu săptămâna trecută. Vorbind după ședința săptămânală de luni cu prim ministrul și președinta Parlamentului, Dodon a spus că expertiza tehnică a clădirii arse urmează să se încheie până la sfârșitul săptămânii, pentru a se vedea dacă poate fi reconstruită, dar că au început deja pregătiri în vederea „demolării și construcției de la zero”. „Proiectul tehnic va fi gata până la sfârșitul anului și în același loc unde s-a aflat Filarmonica va fi construită o nouă clădire a Filarmonicii”, a spus Dodon. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a spus că incendiul de pe 24 septembrie putea izbucni din cauza unei defecțiuni a echipamentului electric, a unui scurtcircuit sau a încălcării regulilor de siguranța în timpul unor lucrări de tăiere a metalului. Ministerul Finanțelor a deschis un cont pentru donații în vederea reconstrucției clădirii.

XS
SM
MD
LG