Linkuri accesibilitate

Igor Dodon sfidează ordinul ministrului Educației și spune că, dacă va fi invitat de profesori, va face vizite în școli


Când autoritățile decid să ignore regulile pe care trebuie să le urmăm cu toții.

Președintele Igor Dodon a spus că va respecta numai parțial ordinul ministrului educației, care a interzis școlilor să primească vizite ale persoanelor străine, inclusiv demnitari de stat, sau să găzduiască manifestări care „nu au tangență cu procesul educațional”.

Igor Dodon sfidează ordinul ministrului Educației și spune că, dacă va fi invitat de profesori, va face vizite în școli
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00
Link direct

Dodon se va conforma acestui ordin dat de ministrul Igor Șarov din cauza pandemiei și nu va mai merge prin școli, dar numai după ce va fi înregistrat în calitate de candidat la apropiatele alegeri prezidențiale, după cum a spus astăzi în vlogul său, „Președintele Răspunde”.

Disputa sa cu ministrul democrat are loc pe fundalul unui val de nemulțumiri și ironii cauzat de apariția unei poze în care politicieni și demnitari taie panglica la un veceu de școală proaspăt renovat.

Ordinul ministrului Șarov, apărut joi, după cazul cu poza de la veceul din școala din Râșcani, văzut în linii mari ca unul extrem de jenant, interzice în mod clar orice intervenție din-afară în sistemul educational cât durează pandemia.

„Se interzice, spune documentul, accesul în instituțiile de învățământ al altor persoane (altele decât copii, profesori, personal tehnic), precum și organizarea în cadrul acestora a unor evenimente ce nu au tangență cu procesul educațional, cum ar fi manifestări cultural-artistice, politice, întâlniri cu demnitari de stat, cu alegătorii și cu candidații la funcții publice”.

Cu toate acestea, președintele Igor Dodon a trecut cu atenția acest amănunt din ordinul ministrului educației când a fost solicitat să reacționeze azi, în timpul emisiunii sale de pe blog “Președintele răspunde”. Mai întâi, el a aprobat interdicția ministrului democrat, dar imediat, în fraza următoare, a spus că a vizitat chiar ieri, în ziua apariției interdicției, două școli din provincie și că va continua să o facă, în calitate de președinte, atâta timp cât nu e înregistrat oficial în campanie:

„Voi respecta sau nu? Evident că, în calitate de candidat electoral, în momentul în care voi fi candidat, evident că vom respecta. În calitate de președinte, eu pot să am întrevederi, la inițiativa directorilor. Ieri, de exemplu am avut întâlniri în liceul Mihai Eminescu din orașul Leova, am discutat cu profesorii chestiuni care nu țin de procesul electoral. Sau în orașul Taraclia. Dar eu sunt de acord că în procesul educational, mai ales în campanie nu trebuie să permitem la nimeni să facă acțiuni.”

Valentin Crudu, unul din funcționarii ministerului, numiți responsabil de respectarea interdicției, spune la rândul lui că cei de la care va cere diligență pentru punerea în practică a ordinului ministerial sunt managerii școlari:

Noi vorbim de sancționarea disciplinară a celor din domeniul educației

„În hotărârea nr. 26 este foarte clar scris: se interzice intrarea pe teritoriul instituțiilor de învățământ a persoanelor care nu au nimic cu procesul de învățământ. Cât privește declarațiile președintelui că a fost și ieri în școli, la Leova, îl privește pe dumnul președinte. Noi vorbim de sancționarea disciplinară a celor din domeniul educației, ei sunt cei care trebuie să se sesizeze și să ia decizii…”

În aceste condiții, nu este clar cine și cum anume va răspunde, dacă va răspunde, pentru vizitele președintelui, în caz că acestea vor continua în instituțiile de învățământ.

Igor Șarov, ministrul Educației
Igor Șarov, ministrul Educației

Săptămâna trecută, după o vizită într-o școală din Drochia, Igor Șarov, unul din cei câțiva democrați din guvernul socialist de la Chișinău, îl criticase pe Igor Dodon pentru că apăruse în poze și înregistrări video vorbind, fără mască, cu o elevă, pe care a și atins-o, nemaivorbind de respectarea distanței sociale. Președintele s-a supărat, l-a amenințat pe Șarov cu demisia, iar ulterior a fost citat de presă că îl crede pe ministru interesat să rupă de tot șubreda coaliție dintre socialiști și democrați.

În timp ce și atunci, și acum președintele pare să insiste pe conotația politică a disputei, ministrul Șarov ar putea să aibă multe alte motive să insiste pe măsuri ca cele din ordin: la nici trei săptămâni de la debutul anului școlar, câteva sute de copii și profesori s-au contaminat, iar riscul revenirii la carantină generală în sistemul de învățământ e privit ca unul real de mai mulți specialiști.

Previous Next

XS
SM
MD
LG