Linkuri accesibilitate

Igor Dodon: Veaceslav Platon este „foarte deștept în tot felul de scheme”


Veaceslav Platon

Președintele Moldovei Igor Dodon susține că Veaceslav Platon este „foarte deștept în tot felul de scheme” și că ar fi periculos pentru securitatea statului, informează agenția IPN. Igor Dodon a făcut declarația în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

În opinia președintelui Moldovei, dosarul împotriva lui Veaceslav Platon ar trebui disjuns. „Fiecare trebuie să răspundă pentru vorbele și faptele sale. În închisoare trebuie să stea pentru faptele săvârșite, nu pentru un nene oarecare. Din ce spune procurorul, reiese că (Platon) stă pentru faptele făcute de altcineva”, a declarat Dodon, citat de IPN.

Președintele a mai spus că Veaceslav Platon și Vlad Plahotniuc au lucrat cândva împreună.

Veaceslav Platon a fost reținut în iulie 2016, fiind ulterior condamnat la 30 de ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Pe 18 mai anul acesta procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că dosarul Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate și că va fi inițiată procedura de revizuire a sentinței. Totodată, el a declarat că unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Vlad Plahotniuc.

XS
SM
MD
LG