Linkuri accesibilitate

Igor Dodon: vor fi reluate negocierile cu Moscova privind creditul de 200 milioane de euro


Președintele Republicii Moldova Igor Dodon și omologul său rus Vladimir Putin
Președintele Republicii Moldova Igor Dodon și omologul său rus Vladimir Putin

Președintele Igor Dodon spune că vor fi reluate negocierile cu Moscova pentru creditul de 200 de milioane de euro promis de ruși Moldovei, dar blocat de Curtea Constituțională de la Chișinău. Într-un comunicat de presă de la președinție, citat de MOLDPRES, se spune că reluarea negocierilor a fost una din înțelegerile la care a ajuns Dodon în discuțiile avute săptămâna aceasta la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin. Nu se precizează ce vor încerca să facă altfel negociatorii pentru ca împrumutul să nu mai intre în conflict cu justiția Moldovei. Curtea Constituțională a blocat acordul de credit negociat de guvernul lui Ion Chicu în urma unei sesizări a opoziției moldovene, care a avertizat că înțelegerea ar cuprinde clauze contrare intereselor R. Moldova.

XS
SM
MD
LG