Linkuri accesibilitate

Igor Dodon vrea ca la Bălți să se deschidă un aeroport pentru cursele low cost


Președintele Igor Dodon la Radio Europa Liberă

Președintele Igor Dodon spune că vrea ca la Bălți să se deschidă un aeroport pentru cursele low cost „ca o alternativă a Aeroportului din Chișinău”. Într-o postare pe Facebook, Dodon spune că a discutat ideea într-o vizită făcută sâmbătă la aeroportul Bălți-Leadoveni, care ar urma să fie „modernizat” complet odată ce vor fi „atrași” investitori. La sfârșitul anului trecut, Dodon spunea că dorește deschiderea a două noi aeroporturi în R. Moldova, la Bălți și la Ceadîr-Lunga. Potrivit publicației Mold-street, aeroportul Bălți-Leadoveni și-a sistat activitatea în urmă cu patru ani, când Autoritatea Aeronautică i-a retras licența de funcționare. Mai înainte, Ministerul Transporturilor constatase că aeroportul se află în stare „nesatisfăcătoare”, infrastructura lui fiind „uzată și degradată”. Mold-street mai amintește că premierul Ion Chicu a spus că Aeroportul Internațional Mărculești ar urma să fie repus în funcțiune în vara anului curent.

XS
SM
MD
LG