Linkuri accesibilitate

Preşedintele Igor Dodon vrea înlocuirea tricolorului cu un drapel contestat


Drapelul pretins a fi al lui Ştefan cel Mare a fost fluturat întâi de comunişti, ulterior de socialişti la proteste
Drapelul pretins a fi al lui Ştefan cel Mare a fost fluturat întâi de comunişti, ulterior de socialişti la proteste

Mariana Șlapac, autoarea formulei grafice, spune că lucrarea sa ar fi o reconstituire istorică a steagului lui Ștefan cel Mare, în baza unor modele de epocă.

Președintele Igor Dodon a anunțat că, în perspectiva Zilei Drapelului de Stat, 27 aprilie, președinția va trimite primăriilor din țară câte un drapel de stat și unul „al lui Ștefan cel Mare” și că va începe cu localitățile care s-au remarcat prin poziții anti-unioniste. Nu este, însă, sigur că ceea ce șeful statului a numit „drapelul lui Ștefan cel Mare” e chiar al lui Ștefan cela Mare.

Preşedintele Igor Dodon vrea înlocuirea tricolorului cu un drapel contestat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:57 0:00
Link direct


Steagul cu care șeful statului a decis să recompenseze o serie de primarii ce-i împărtășesc convingerile a căpătat statutul de simbol național istoric al Republicii Moldova. Acest statut i-a fost atribuit de Comisia Națională de Heraldică de pe lângă președinte. Până a ajunge însă la un statut oficial mai e cale lungă, deoarece acest lucru ține de competența parlamentului.

Președintele Dodon optează pentru recunoașterea drept simbol național a ceea ce experții din anturajul său numesc drapel istoric purtat de Ștefan cel Mare, pentru a „spori interesul societății față de istoria și cultura Moldovei”.

Drapelul la care face trimitere șeful statului este steagul din pânză roșie cu cap de bour auriu pe mijloc, pe care l-au arborat la mai multe mitinguri comuniștii, apoi socialiști și „patrioții Moldovei". Vicepreședinta Comisiei Naționale de Heraldică, cercetătoarea Mariana Șlapac, autoarea formulei grafice a drapelului, spune că lucrarea sa este o reconstituire istorică a steagului lui Ștefan cel Mare, în baza unor modele de epocă, cum ar fi sigiliul domnitorului, dar și în baza altor documente incontestabile, zice cercetătoarea:

„Eu l-am privit ca un om de știință, ca un proces de reconstituire, dar în baza dovezilor concrete, în bază științifică, nu pur și simplu ca un creator. Deci există descrierea de epocă a unor martori oculari că era roșu și pe el era pictat frumos un cap de bour de aur, cam așa ceva, acestea sunt dovezi istorice precise.”

Capul de bour în aur practic este preluat din cartierul stemei de stat a României. Dacă ar fi fost acel drapel așa al Țării Moldovei de la Ștefan cel Mare, de ce oare nu s-a perpetuat?...

Mariana Șlapac spune că a lucrat voluntar la acest proiect și că nu au existat alte chestiuni care să trezească discuții decât forma drapelelor care se arborau în acele timpuri.

Un alt membru al Comisiei Naționale de Heraldică, istoricul Vlad Mischevca atrage atenția că pe teritoriul cuprins de fosta Ţară a Moldovei nu a existat doar un singur drapel, ci o multitudine de steaguri, diferite ca formă, culoare și simboluri. Vlad Mischevca a votat împotriva recunoașterii acestui drapel ca fiind unul istoric, al lui Ștefan cel Mare. Potrivit lui, nu există informații istorice precise care ar justifica inițiativa instituționalizării oficiale:

„N-am văzut oportunitatea inventării lui astăzi, în anul acesta. Ei numesc acest an - Anul Ștefan cel Mare și Sfânt. Eu, ca istoric, nu văd nicio conotație, nicio paralelă istorică, niciun jubileu care s-ar fi întâmplat ca să-l marcăm în 2018. Un asemenea drapel cu toții l-am văzut purtat în mâini la mitinguri și la manifestări politice ultimii zece ani și mai bine. Capul de bour în aur practic este preluat din cartierul stemei de stat a României. Păi care este diferența dintre acel care Comisia de Heraldică, ei și l-au asumat că e a lui Ștefan cel Mare. Dacă ar fi fost acel drapel așa al Țării Moldovei de la Ștefan cel Mare, de ce oare nu s-a perpetuat?”

Istoricul mai crede că acest proiect trebuia expertizat de un for suprem, care încuviințează simbolurile heraldice.

Comuniștii, și nu numai comuniștii, socialiștii, tot vor alte drapele decât drapelul de stat al Republicii Moldova și încet, încet, măcar să mai pună unul dacă pe acesta nu-l pot scoate...

Ion Șișcanu, cercetător la Institutul de Istorie al Academiei de Științe, amintește că în luna februarie a acestui an, tot Igor Dodon propunea înlocuirea tricolorului național cu drapelul roșu cu cap de bour pe centru, pe care îl numea „drapelul istoric al Ţării Moldovei”. În opinia lui, este vorba despre o inițiativă manipulatoare, care ochește beneficii politice:

„Comuniștii și nu numai comuniștii, socialiștii, tot vor alte drapele decât drapelul de stat al Republicii Moldova și încet, încet, măcar să mai pună unul dacă pe acesta nu-l pot scoate. Chestiunea cu drapelul acesta este o provocare ordinară ca și cu altele. Mai ales în campanie electorală, de ce să nu distragă sau să redirecționeze atenția populației de la simbolurile adevărate la altele inventate, speculații.”

Mai mulți istorici cu care am reușit să discut despre recenta inițiativă a președintelui Dodon consideră neavenită ideea încetățenirii drept simbol de stat a unor drapele de luptă, chiar daca ar fi vorba de oștile lui Ștefan cel Mare. Promotorii ideii fac trimitere la experiența mai multor state, între care Lituania, Bulgaria, Croația, Finlanda sau Grecia, care au legiferat astfel de simboluri istorice.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG