Linkuri accesibilitate

Igor Grosu caută soluții pentru a proteja Moldova de rachete | Plahotniuc, mai aproape de a fi judecat


Sistem de rachete Grad

Știrile presei moldovene

Autoritățile caută soluții pentru a proteja R. Moldova de rachetele rusești, potrivit ziarulnational.md. „Neutralitatea nu te apără de rachete. Discutăm cu România și Ucraina, care au sisteme performante”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru Jurnal TV, citat de ziarulnational.md. Referindu-se la incidentul cu rachetele rusești care au violat spațiul aerian al R. Moldova, dar și la explozia din nordul țării provocată de căderea unei rachete de tip Kalibr, politicianul a spus că „acele două incidente au demonstrat că neutralitatea nu te apără de rachete. Putem repeta „neutralitate” până se va face neutru în gură sau în minte. Trebuie să ne apărăm! Noi suntem obligați să ne apărăm spațiul nostru aerian, chiar dacă opoziția va începe a țipa”.

Ziarul de Gardă publică un articol amplu, în care autorii spun că analizează și pun față-n față informațiile din conversațiile private atribuite mai multor demnitari de rang înalt (despre care autori anonimi spun că sunt scurgeri), cu faptele verificate de jurnaliștii ZdG. Reporterii contactează mai multe persoane vizate, cele mai multe dintre ele infirmând sau confirmând parțial discuțiile făcute publice. ZdG a vorbit și cu directorul portalului informativ Cotidianul, Cristian Cobuz, care recunoaște că l-a rugat pe ministrul justiției să intervină pe cazul demiterii unui angajat de la Poliția de Frontieră.

TVR Moldova transmite că judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana a dat acordul pentru finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului în cazul lui Vladimir Plahotniuc în dosarul „Frauda Bancară”. Plahotniuc va ajunge să fie judecat, dacă Curtea de Apel va menține decizia primei instanțe. În acest dosar, fostul lider democrat este acuzat de crearea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Plahotniuc, în prezent, nu se află în țară.

Autoritățile din R. Moldova vor efectua vizite la gospodăriile celor care indică în cererea pentru solicitarea compensațiilor pentru plata facturii la energie venituri mai mici decât cele reale, relatează portalul agora.md. „Există riscul ca unele persoanele să declare venituri subestimate și nu este vorba doar de persoanele care primesc salariile în plic, ci și de întreprinzătorii care desfășoare activitate economică pe baza de patente sau gospodăriile țărănești sau alte activități pentru care nu există metode de control al veniturilor. De aceea am consolidat inspecția socială”, este citat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină ignoră pacienții cu o maladie rară, care cer includerea unui medicament în lista preparatelor compensate de stat, scrie sanatateinfo.md. Este vorba despre pacienții cu fibroză chistică, care au nevoie de un medicament special pentru umezirea vâscozității mucusului din plămâni. În Republica Moldova, oficial sunt înregistrați 60 de pacienți cu fibroză chistică, potrivit sanatateinfo.md.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • TV 8 a publicat un reportaj despre dispariția unei bătrâne din satul Trușeni. Jurnaliștii au vorbit cu o rudă îndepărtată a femeiei, care crede că mătușa sa ar fi putut fi victima unor escroci, care ar intenționa să pună mâna pe casa bătrânei. Potrivit poliției, femeia a decedat și a fost înmormântată de primărie, doar că autoritățile locale contrazic spusele poliției. TV 8 relatează că investighează cazul.
  • Reportajul Europei Libere despre un pensionar în vârstă de 74 de ani din satul Horești, raionul Fălești, care este antrenor de sambo - un stil de arte marțiale originar din Rusia, asemănător cu judo, a stârnit interesul a zeci de mii de urmăritori. Vasile Danilescu a lucrat toată viața ca medic veterinar, dar din 2002 s-a întors în satul de baștină unde crește mai multe generații de campioni la școala din localitate.
XS
SM
MD
LG