Răzvan Ștefănescu e un șofer român plecat la muncă în străinătate, dacă se întreabă cineva ce caută românul în Suedia. S-a întors în vacanță cu tot cu glumele de autobază: și-a pus niște plăcuțe de înmatriculare personalizate cu urări de bine la adresa PSD. A străbătut cu această mașină întreaga Europă care a privit indiferentă la cripticul mesaj de pe caroserie. Niciun polițist occidental nu i-a cerut traducerea însemnelor și nici să le dea jos. Omul și-a purtat înjurătura prin lumea civilizată fără a-i acorda nimeni importanță. Nu doar din pricina barierelor lingvistice sau a ciocnirii civilizațiilor, ci pur și simplu pentru că nu interesa pe nimeni ce face omul în spațiul intim al plăcuței de înmatriculare, câtă vreme e legal.
Dar România e altfel. De cum a trecut granița, plăcuțele respective au încins imaginația poliției care l-a oprit în mod repetat pentru a aflat detalii amănunțite despre relațiile copulative dintre posesorul mașinii și PSD. O curiozitate redundantă și inutilă: sudalma cu pricina a mai încântat spațiul public de-a lungul ultimilor ani, fiind folosită în primul rând strategic, pentru demoralizarea și umilirea familiei tradiționale de partid cu practici interzise ideologic. O strategie care încalcă regulile standard ale războiului psihologic dar în gherila politică insulta și calomnia sunt arme permise, câtă vreme scopul scuză mijloacele. Ocara de pe plăcuțe a fost pentru enclavele puterii ca stârvurile ciumaților aruncate peste zidurile cetăților asediate: a stârnit panica, furia și a scos esența din autorități, adică autoritarismul. Le-a ieșit roșeața pe tot corpul. Așa au ajuns plăcuțele de pe mașina lui Ștefănescu mai importante ca plăcuțele de la Tărtăria, pentru că decriptează esența vag totalitară a României contemporane.
Nu e prima dată când vorba cu pricina apare în spațiul public. De mai bine de doi ani a devenit virală ca herpesul. A circulat anagramată pe internet, îndemnul referindu-se uneori la anume persoane (Victor Ponta fiind preferat, poate și pentru că rezultatul inversiunii inițialelor suna de-a dreptul comic). Anagramele respective nu au fost niciodată asociate cu erotismul, ci doar cu umilirea adversarului mascul. Cam ceea ce spuneau, înainte de alegerile din 2016, unii că fac cu votul lor. Nu există nicio ambiguitate în această privință: drept dovadă că, deși tipic masculine, vorbele cu pricina sunt folosite acum și de gherila feminină de pe Internet, deși multe reprezentate sunt niște trestii gânditoare cu gusturi subțiri și rafinate. Anagramele, inițial ultima redută a decenței, s-au transformat ulterior în chemare generalizată la arme biologice împotriva autorităților (din nou, deși există o componentă feminină importantă și toxică în guvern, mesajul nu le-a fost adresat niciodată).
Când sunt supuse la așa canoane erotice, autoritățile au reacții sado-masochiste: au susținut, mai întâi, că însemnele sunt legale, apoi când fotografia mașinii s-a viralizat pe Internet și s-au anunțat și alți amatori gata să vină cu mașini cu plăcuțe similare înregistrate în alte țări europene, polițiștii au descoperit că, de fapt, sunt ilegale în virtutea unui cod rutier depășit. Astfel că șoferul a fost oprit și amendat. I s-a confiscat permisul și i s-a făcut dosar penal. La rândul său, șoferul rămas fără carnet, obiectul muncii, a făcut plângere penală împotriva Poliției rutiere. În cele din urmă, șeful Poliției revine asupra decizie spunând că plăcuțele de înmatriculare sunt legale, însă imorale. Ai zice că demnitarii levitează deasupra apelor ca niște sfinte duhuri pure și simple, fără pete să le îngreuneze aripile. Pentru că se pot juca cum vor cu legile fizicii, ale justiției și ale firii, pot fi mereu și legali, și morali, și cu sufletul în rai. Doar noi, făpturi de lut, ne zbatem încercând să împăcăm legalismul cu imoralismul existențial.
Scandalul plăcuțelor de înmatriculare a desfăcut societatea ca pe-o ceapă; nu puțini sunt cei care lăcrimează acum năvalnic a râs sau a plâns. Poliția, politicienii, autoritățile, opinia publică, organizațiile nonguvernamentale s-au lansat în analiza hermeneutică a tăblițelor de înmatriculare. La câtă energie s-a irosit și de-o parte, și de alta pe marginea acestora, poate că s-ar fi terminat în fine Dicționarul-tezaur al limbii romîne și ar mai fi rămas energie să alimenteze Bacăul cu apă, să nu mai meargă oamenii cu cobilița în cârcă, să aducă apă de la fântână. Scandalul nu a rămas fără efecte internaționale. Așa a aflat și presa internațională ce spirochetă ilariantă i-a circulat prin arterele rutiere. Așa au învățat și europenii o altă vorbă românească pe care doar cuvântul dor o întrece în bogăție semantică (vezi analizele dedicate în editoriale și comentariile de pe forumuri). N-a mai râs presa străină așa de la ultima apariție publică a prim-ministrei Dăncilă! Ambasada Suediei a transmis un comunicat în care repune lucrurile într-o perspectivă europeană, demonstrând că numerele sunt valabile peste tot în Uniunea Europeană, în vreme ce televiziunea suedeză ironiza cu hohote de râs preînregistrate frisoanele autorităților de pe Dâmbovița față de o vorbă care le rezumă, de fapt, practicile politice.
Unii au spus la început că o fi ilegal să pui așa ceva pe mașină, dar reprezintă sentimentele întregului popor față de partidul unic. Deci ar fi moral. Ar fi singurul raport care mai poate fi imaginat între cei care guvernează și cei guvernați: o alternanță sexuală la putere. La urma-urmei, cum să fie ilegale niște nenorocite de plăci de înmatriculare când marile ilegalități sunt pe punctul să devină legale? Când președintele se bate la Curtea Constituțională cu legea care prevede prescrierea conflictului de interese după trei ani (delictul devenind legal după aceea, chiar dacă imoral) iar ministrul Justiției, ajutat de echipele de șoc din parlament, ar vrea să legalizeze retroactiv corupția și infracționalitatea de partid și de stat. Ministrul Justiției înaintează ca melcul, încet și implacabil, lăsând urme lipicioase greu de neșters pe mai toată legislația justiției.
Prin grija politicienilor, imoralismul legalizat a devenit politică de stat. România e țara unde șoferi care au ucis pe șosele oameni nevinovați au fost achitați sau condamnați la închisoare cu suspendare, în funcție de susținerea politică. E una dintre țările europene cu cele mai multe hârburi pe șosele. E de asemenea singura țară în care un incident de un comic vulgar pornit de la simbolistica unor plăcuțe de înmatriculare devine declanșatorul unei mișcări de masă. Deh, imperiul semnelor și reforma imoralității. E și singura țară civilizată unde un condamnat penal este consilierul personal al prim-ministrului iar șefii legislativului au mari probleme cu justiție. Se luptă din răsputeri ca prezența lor acolo, deși imorală, să fie legală.
Poliția a organizat, în premieră, o conferință de presă pentru a demonstra de ce avem o întreagă bibliotecă de bancuri cu milițieni. Dar hohotele de râs ale acestui nou banc au devenit isterice și cumva înspăimântate. Ca și miniștrii coaliției majoritare, poliția a dovedit că, dacă vrea, poate să modifice legislația din mers: plăcuțele de înmatriculare trebuie să conțină și cifre, nu doar litere, susțineau ei, sau dacă au doar litere, nu trebuie să fie un mesaj ofensator. Ar trebui să fie LovePSD sau SusPSD. Autoritățile au dovedit că democrația, libertatea, principiile sunt niște haine care le incomodează: preferă să le dea jos într-o clipă, dacă violul o cere. Au dovedit că pot să mistifice, să distorsioneze, să inventeze probe, martori, dosare peste noapte, dacă interesele de grup infracțional o cer. Dar ce e nou? Purtătorul de cuvânt al Poliției s-a lăsat purtat de sentimente pe pagina de socializare a instituției, transmițându-le celor care îi detestă pe polițiști să apeleze la altcineva („la popi, la rude”) dacă doresc protecție. Cu alte cuvinte, protecția se bazează pe iubire necondiționată. Banii de la buget nu plătesc un serviciu instituțional, ci alimentează un sentiment: nu e legal, dar e moral, ar spune șeful Poliției, ca un funcționar plătit din bani buni publici să condiționeze serviciile pe care le face de păstrarea raportului de putere și de respectul necondiționat față de uniformă. Nu altfel se întâmplă la ANAF (sau oriunde există ghișee, adică în toate instituțiile statului): dacă nu te porți frumos, ți se închide ghișeul în nas chiar dacă funcționara care-și face unghiile dincolo de el e plătită din penalizările inventate pe care trebuie să le plătești. Nu e legal, desigur, dar este moral. Ministra tineretului și sportului Ioana Bran spunea și ea că or fi legale plăcuțele, dar „este un subiect mult prea urât şi spun acest lucru indiferent din ce partid aş face parte sau ce culoare politică aş avea. Nu cred că este normal ca o mamă să se plimbe pe stradă şi să vadă astfel de obsecenităţi, astăzi, în 2018, într-un an al centenarului.” Legal, dar cam imoral. Pe de altă parte, cum o fi aia, „an al Centenarului?” Centenarul are mai mulți ani?
Scandalul plăcuțelor i-a dezbrăcat pe mulți de sens, de caracter și de vorbe. Unii au lăsat domnia deoparte și au început să citească obsesiv mesajul plăcuțelor în tot ce-i înconjoară. Și l-au imprimat pe șepcuțe sau tricouri, l-au scris cu laser pe clădiri în timpul concertelor cu mare vizibilitate, l-au adoptat cu hashtag pe paginile de socializare. Îndemnul a cucerit contracultura orală și a ajuns strigătul de luptă al formelor de rezistență de la cele larvară și digitală, din profunzimile internetului, până la scandările de pe stadioane și de la concertele rock. Alții, mai pudibonzi, au început să caute explicații antropologice, să facă etimologii, semantică și delicatese, deturnând grațios mesajul, doar-doar or mai dilua violența și grosolănia violului oral. Însă mesajul e atât de clar că orice încercare de explicație îi face pe savanți prețioși și ridicoli.
Nicio spusă filosofică, etică, rațională, morală nu a pus în mișcare mai eficient spiritul revoluționar al românilor ca perspectiva de a spurca în public gura cu care partidul i-a mințit și jignit zi de zi. Tonele de citate delicat motivaționale, poeziile cu toptanul, reproducerile cu picturi celebre comentate suav, pozele cu pisicuțe și canari, prozele emoționate despre cele mai intime sentimente provocate de ploaie și trandafiri, muzicile serafice au fost înlocuite cu acest mesaj limpede și direct, dovedind o dată în plus că lucrurile simple, practice și făcute la comun în grupuri mari dau sentimente de plenitudine în vremuri revoluționare. Umorul de autobază a devenit umor cazon.
Dacă PSD voia să dea pe gratis carburant și vizibilitate protestatarilor antiguvernamentali nu o putea face mai bine. Întregul scandal în care e implicat șoferul român din Suedia se petrece înainte de mitingul diasporei anunțat cu mult tam-tam războinic. Pe 10 august (unii are vrea să înceapă chiar mai devreme și să dureze cât va trebui) membrii diasporei și protestatarii români ar vrea să reediteze mitingul din februarie 2017 și chiar mai mult decât atât. Șicanarea în trafic a românului din Suedia, farurile băgate în ochii opiniei publice, grosolăniile și prostia în formă continuată care emană zilnic de la autorități vin la momentul potrivit pentru a-i hotărî pe indeciși.
Ceva s-a schimbat și în mentalitatea autorităților. Nu de înțelepciune, ci de frică. Mai mulți primari și lideri locali (din partidele de opoziție, dar și din PSD) și-au pus cu mare pompă semnătura pe listele campaniei Fără penali în funcții publice (deși unii dintre ei chiar ar avea de suferit, pentru că sunt, într-o măsură mai mică sau mai mare, penali). Unul dintre ei este primarul Timișoarei. Da, același care în 2014 era amendat de Consiliul pentru Combaterea Discriminării cu 2500 de lei pentru comentariile rasiste făcute pe pagina sa de socializare. Un an mai tîrziu era amendat pentru discriminare. În 2017 era distribuit de DNA în rol principal, într-un dosar referitor la atribuirea unor locuințe prin abuzarea legilor. Prejudicii din dosar sunt de 40 de milioane de euro. Acum două luni același DNA îl chema iar pe primar să clarifice dosarul referitor la reabilitarea blocurilor, un dosar în care subalternii lui Robu sunt deja cercetați penal. Chiar în acele zile dăduse iama în cortul celor care strângeau semnături împotriva penalilor aflați în funcții publice. Probabil pentru că se simțea, ca și Liviu Dragnea, direct vizat. Le-a trântit niște amenzi usturătoare să se sature să-l ia peste picior (cam cum a procedat poliția cu Răzvan Ștefănescu) și le-a distrus cortul. Grație primarului Robu, Timișoara a devenit primul oraș liber de antipenali. Zilele trecute însă Robu a venit în piață însoțit de o șleahtă de locotenenți, cameramani și jurnaliști și a semnat în direct, la ore de maximă audiență, ca penalii să nu mai primească funcții publice. A ținut și un mic speech laudativ la adresa celor pe care îi amenda acum două luni. Se pare că dosarele penale nu-l mai sperie. La urma urmei, în România devine legal să fii penal. Nu contează că e imoral.
