Linkuri accesibilitate

În esență... | Autoritățile moldovene au de gând să renunțe la „formula clasică” de desfășurare a recensămintelor


Trecători, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Chișinău
Trecători, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Chișinău

În 2024 ar putea fi organizat ultimul Recensământ al populației și locuințelor în formulă clasică, următoarele urmând să fie desfășurate exclusiv în baza registrelor de stat și celor private, a spus Oleg Cara, directorul Biroului Național de Statistică, în podcastul Europei Libere „În esență...”

„Am vrea ca următoarele [recensăminte] să fie realizate pe bază de registre, după exemplul țărilor scandinave și altor țări. În acest mod pot fi realizate asemenea exerciții, la costuri mai mici, o dată la cinci ani sau chiar anual”, a afirmat invitatul podcastului.

Costurile estimative ale recensământului din 2024 se ridică la circa 330 mil. de lei.

Oleg Cara a precizat că în recensământul de anul viitor va fi testată parțial utilizarea registrelor unor autorități publice ce corespund „criteriilor statistice”, printre care Registrul de stat al populației, Registrul bunurilor imobile, registrele Poliției de Frontieră privind traversările.

După recensământul din 2024, următorul exercițiu statistic ar putea fi organizat deja într-un nou format nu în 2034, ci în 2029. Recomandările internaționale stabilesc organizarea unui recensământ cel puțin o dată la zece ani.

Până la recensământul din 2024, autoritățile vor desfășura, între 28 august și 10 octombrie 2023, un Recensământul de probă al populației și locuințelor. Acest exercițiu statistic, care va costa în jur de 5 mil. de lei, va avea loc în 11 localități din diferite regiuni ale R. Moldova și va viza în jur de 21.000 de locuințe și aproximativ 43.000 de cetățeni. În recensământul de probă vor fi utilizate, în premieră, chestionare electronice. Recenzorii vor colecta informațiile pe suporturi electronice, astfel că datele vor fi transmise instant pe serverele Biroului Național de Statistică.

De la declararea independenței, R. Moldova a organizat primul său recensământ în toamna anului 2004. În primăvara anului 2011, a fost desfășurat recensământul general agricol, iar în 2014, în premieră, recensământul populației și al locuințelor.

Podcastul „În esență...” poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, pe Spotify și pe YouTube ca și celelalte podcasturi ale Europei Libere – „Reporterii”, cu un episod nou în fiecare zi de luni; „Dincolo de Știri”, în fiecare zi de vineri, și „Laboratorul Social” – în fiecare a doua marți, adică o dată la două săptămâni, și podcastul cu informații și analize la zi – „Pe agendă”.
  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG