Linkuri accesibilitate

În prag de alegeri, politicienii români oferă milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului


Catedrala Mântuirii Neamului din București ar trebui să fie gata anul viitor, când se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române. E considerată a fi una din cele mai mari biserici din lume.
Catedrala Mântuirii Neamului din București ar trebui să fie gata anul viitor, când se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române. E considerată a fi una din cele mai mari biserici din lume.

Doar în primele două luni ale anului curent, autoritățile publice locale din România au oferit peste 20 de milioane de lei (4 milioane de euro) pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului din București. O analiză relevă că este cea mai importantă infuzie de bani publici din ultimii șase ani.

Astfel, între 2016 și 2024, din bugetele publice au fost alocate 176 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Din această sumă, 32 de milioane au provenit de la administrațiile locale, iar alte 142 milioane – de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Planul Bisericii Ortodoxe Române este ca anul viitor, pe 30 septembrie 2025, când se vor împlini 100 de ani de existență a Patriarhiei Române, Catedrala Mântuirii Neamului să fie gata.

Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României, un canal important prin care banii publici se duc către Catedrală, a primit în bugetul pe 2024 pentru lăcașurile de cult 90 de milioane de euro (450 de milioane de lei românești), cu aproape 7% mai mult ca anul trecut.

Din această sumă urmează ca, pe parcursul anilor – la fel ca în trecut – să fie făcute alocări și către catedrala ridicată de Patriarhie în centrul Capitalei, în fostul cartier Uranus, demolat de Nicolae Ceaușescu în anii 1980.

Și nu e singurul ajutor dat de Guvern, în an electoral, Bisericii Ortodoxe, notează Europa Liberă România.

Potrivit unui proiect de ordonanță care a ajuns direct la Consiliul Legislativ, pentru avizare, vor putea fi angajați peste 1.000 de noi preoți și 1.500 de oameni, personal neclerical.

În paralel, doar în ultima săptămână, premierul Marcel Ciolacu a avut trei întâlniri cu înalte fețe bisericești ortodoxe și greco-catolice, inclusiv cu Patriarhul Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române.

E o măsură de siguranță înainte de alegerile de anul acesta, spun analiștii politici. Actualii guvernanți nu mai pot risca să piardă sprijinul Bisericii, în an electoral, așa cum s-a întâmplat în 2020, când Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost partidul care a avut de câștigat prin promovarea mesajelor religioase, potrivit analiștilor.

Varianta finală a complexului Catedrala Mântuirii Neamului din București.
Varianta finală a complexului Catedrala Mântuirii Neamului din București.

Consilieri locali și județeni, în ajutor

La începutul lunii februarie curent, consilierii locali de la Primărie Sectorul 1 București au aprobat, ca amendament la proiectul de buget al sectorului, o modificare a modului în care sunt împărțiți banii alocați secțiunii „Cultură, recreere, religie”.

Astfel, aceștia au decis ca 2 milioane de euro (10 milioane de lei) să ajungă în conturile Patriarhiei pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului.

Amendamentul a venit direct în ședința de consiliu local, a fost propus de consilierii locali PNL și a trecut la vot cu ajutorul consilierilor de la PSD.

Pe 15 februarie, consilierii județeni de la Ilfov sunt și ei de acord ca, din bugetul județului, să dea bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Tot 2 milioane de euro (10 milioane de lei).

Și dacă la Sectorul 1 alocarea a venit fără mari explicații, consilierii județeni de la Ilfov au avut la mapa de ședință o întreagă documentație privind necesitatea acestei donații.

În primul rând, o solicitare semnată chiar de un împuternicit al Patriarhului Daniel. În acel document sunt descrise lucrările care mai trebuie făcute, urgența lor în vederea sărbătorii de anul viitor și e solicitat un ajutor financiar de 3 milioane de euro (15 milioane de lei).

Mai există încă un document, în care sunt menționate ajutoarele trecute date de alte administrații locale și de Secretariatul de Stat pentru Culte, precum și valoarea lucrărilor încă nefăcute, evaluate de Patriarhie la peste 16 milioane de euro (83 de milioane de lei).

Consilierii județeni au aprobat doar 2 din cele 3 milioane de euro solicitate de Patriarhie.

Bani pentru biserici, voturi pentru partide

Profesorul Cristian Pîrvulescu susține că aceste acțiuni în an electoral, de rând cu întrevederile politicienilor cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române, relevă și un parteneriat, ce implică ajutorul în campania electorală.

„Cred că toată lumea vede legătura, având în vedere că, în 2020, Biserica Ortodoxă a amenințat guvernarea de atunci cu reacție populară de tipul Revoluției din 1989. Iar amenințarea nu venea de la personaje precum Teodosie, ci chiar de la Patriarh”, explică profesorul Pîrvulescu.

O ruptură gravă între Biserică și Politic a fost în 2020, când restricțiile impuse în pandemie au interferat cu ritualurile bisericești.

„Mărul discordiei” a fost pelerinajul de Sf. Parascheva, interzis de guvernanți. În replică, patriarhul Daniel a avut câteva declarații contondente, în care făcea o legătură între interzicerea pelerinajelor și căderea regimului comunist. Iar declarațiile veneau exact înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Ca să nu mai aibă probleme și anul acesta, politicienii și-au luat măsuri de siguranță, spune Cristian Pîrvulescu.

(Articol sintetizat pentru Europa Liberă Moldova de Cristian Bolotnicov)

XS
SM
MD
LG