Copiată după modelul sovietic, Comisia Controlului de Partid a fost în toți anii comunismului un tribunal implacabil, având ca misiune să mențină o stare de teamă și mai ales un climat de suspiciune generalizată în rândurile celor deveniți membri ai „detașamentului de avangardă”. Scopurile sale erau deopotrivă punitive și preventive: pedepsirea celor ce se făceau vinovați de „abateri de la linia partidului” și împiedicarea oricărei licăriri de spirit critic. Se aplica imperativul leninist care cerea ca partidul să treacă periodic prin necruțătoare „verificări de cadre”, acele epurări care se soldau cu zeci și chiar sute de mii de excluderi. La CCP se practicau metodele schingiuirii psihologice. La Securitate acestea erau reluate și „completate” cu torturile fizice.
Primul șef al acestei macabre instituții a fost ilegalistul Iosif Rangheț (apropiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, decedat în 1954), urmat de veteranul cominternist Constantin Pârvulescu. Între cei care au lucrat ca membri să-i amintim pe Ghizela Vass, Liuba Chișinevschi, Iosif Anderko, Ronea Gheorghiu, Andrei Gluvacov, Gh. Cristian (șeful Comisiei la nivelul Capitalei, căsătorit cu o soră a lui Gh. Gheorghiu-Dej). Dar mai ales pe vicepreședintele CCP, fostul ministru al Controlului de Stat, alt cominternist inveterat, Dumitru Coliu (Colev) și pe adjunctul său, generalul de securitate Ion Vințe (Vincze), căsătorit cu Constanța Crăciun, ani de zile membră a CC al PMR și Ministru al Culturii. De altfel, trebuie insistat, CCP lucra mână în mână cu Securitatea, erau entități gemene. După ce a activat ca vicepreședinte al CCP, Mihai Gavriliuc a devenit general de Interne și șef al Direcției Informațiilor Externe la mijlocul anilor ’50. A fost ulterior exclus din partid pentru „fățărnicie și nesinceritate” (ar fi ascuns apartenența în tinerețe la Frățiile de Cruce).
În multe cazuri, anchetele de partid erau prologul celor de la Securitate. Era vorba de o „diviziune a muncii” în funcție de jocurile, interesele și ordinele clicii conducătoare. Nu trebuie uitați instructorii Comisiei, diverșii Duduman, Elvira Gaisinschi, Charlotte Gruia și Mogoș. După Congresul al IX-lea (iulie 1965), s-a schimbat numele Comisiei în Colegiul Central de Partid. După debarcarea lui Coliu, a fost instalat în fruntea ei Petre Lupu, urmat de Nicolae Constantin.
CCP a fost o instituție în stare de permanentă alertă, mereu la pândă pentru a depista, a neutraliza și a elimina „dușmanul”. Cuvântul de ordine a fost în chip obsesiv „vigilența revoluționară”. Dosarele CCP sunt astăzi accesibile. Ele dezvăluie un terifiant univers de persecuții, intrigi, vendete și duplicități specifice unei culturi politice sectare, intolerante și fanatice.
