Linkuri accesibilitate

Indemnizație de 200 de mii de lei pentru întinerirea corpului didactic de la școlile profesionale în sus


Imagine de la o lecție la Școala profesională nr. 5 din Bălți.
Imagine de la o lecție la Școala profesională nr. 5 din Bălți.

Ministerul Educației vrea să ofere, în 2026, îndemnizația unică de 200 de mii de lei și tinerilor specialiști care acceptă repartizarea în școlile profesionale, colegii și universități, spunând că și-a demonstrat deja eficiența la întinerirea corpului didactic pe alte trepte, de la grădiniță la liceu.

Școala Profesională nr. 5 din Bălți practică de zece ani învățământul dual, în parteneriat cu o companie germană de cablaje pentru automobile, adică elevii învață și muncesc, concomitent, la companie. Școala nu duce lipsă de elevi – multora le surâde aranjamentul din care le iese și un salariu – dar se confruntă mereu cu un deficit de profesori.

„Acoperim lipsa de cadre fie prin majorarea normei, fie angajăm pe contracte individuale de muncă pe termen scurt, pensionari trecuți de 65 de ani”, a spus Europei Libere Lucia Caraiman, directoarea școlii, care are actualmente 43 de profesori și cinci posturi vacante.

Soluția propusă de ministrul Educației, Dan Perciun, pentru a aplana lipsa de cadre în cele 32 de școli profesionale, 35 de colegii și 14 centre de excelență – includerea acestora, dar și a universităților, în programul de îndemnizații oferite tinerilor specialiști la angajare.

Guvernul oferă asemenea îndemnizații de decenii celor care acceptă, la absolvirea universităților și colegiilor, repartizările de stat în grădinițe, școli primare, gimnazii și licee.

Eficiența programului a fost contestată de unii specialiști, care au arătat că nu a dus la micșorarea semnificativă a deficitului de cadre didactice. Dar autoritățile spun că situația s-a schimbat abia după ce îndemnizația a fost majorată substanțial, de la 120 de mii de lei la 200 de mii, pentru anul de studii 2024-25.

Atunci, 426 de tineri specialiști s-au angajat în școli și grădinițe. A fost cel mai mare număr în aproape un deceniu confirmând o tendință. Pentru comparație, în anul de studiu 2021-22 numărul a fost de doar 296.

Mai multă echitate în sistem

Cătălin Popovici este profesor de informatică la Școala Profesională nr. 5 din Bălți de șase ani, angajându-se aici încă din ultimul an de facultate. El nu va mai putea beneficia de indemnizația pe care ministrul Educației vrea să o extindă la școlile profesionale, colegii și universități din anul de studii 2026-27.

Dar familia sa a beneficiat de programul de îndemnizații pentru tinerii specialiști datorită soției, care a făcut Colegiul de Muzică și Pedagogie din Soroca, angajându-se la o grădiniță. „Pentru o familie tânără, este cu adevărat un lucru minunat”, a spus Cătălin Popovici Europei Libere.

Lucia Caraiman, directoarea școlii lui Cătălin, speră că extinderea programului va pune învățământul profesional în condiții echitabile: „De exemplu, astă vară căutam profesori de istorie, iar ei îmi spuneau că mai bine se angajează la o școală sau la un liceu pentru că acolo primesc și îndemnizația, iar la mine nu”.

Îndemnizația la angajare pentru tinerii specialiști nu este singurul beneficiu prin care autoritățile vor să atenueze îmbătrânirea corpului didactic, în condițiile în care mai puțin de 10% din profesori au sub 30 de ani, iar cei trecuți de 50 – numără peste 45%.

În ultimii doi ani, au fost dublate bursele pentru studenții de la specializările pedagogice, iar tinerii specialiști primesc compensații la plata facturilor în perioada rece a anului și câte o mie de lei lunar pentru chirie.

Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Liuba Maxim

    Sunt îndrăgostită de drumeții la munte și de televiziune, domeniu în care am lucrat aproximativ 8 ani. Din 2022 fac parte din echipa Europei Libere Moldova, unde scriu despre educație și spun poveștile oamenilor care au curajul să-și depășească limitele.

XS
SM
MD
LG