La sfârșitul acestei veri, Republica Moldova va marca 29 de ani de independență. Declarația de Independență a fost adoptată de parlament la 27 august 1991, în baza deciziei Marii Adunări Naționale. Declarația a proclamat că Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale. Despre gustul acestei independențe vorbim la acest sfârșit de săptămână.
Oamenii cu care am discutat la Șoldănești spun că, de la proclamarea independenței și până în prezent, Republica Moldova nu s-a mai confruntat cu un val atât de mare de corupție, iar corupția politică este principalul impediment al dezvoltării statului. Interlocutorii mei vorbesc despre lupta cu morile de vânt, pentru că, în opinia lor, corupții luptă cu corupția. Unii din cei cu care am discutat cred că Republica Moldova este un stat eșuat și admit că vârful crizei abia urmează. Localnicii sunt nemulțumiți și de dezbinarea societății, și de ineficiența politică a liderilor.
– „Se numește țară independentă, dar depindem de Dodon, iar Dodon îi al lui Putin frate. Și vrea să ne ducă în Rusia.”
Europa Liberă: Dar cetățenii ce vor?
– „Cetățenii vor să fim țara liberă, Moldova. Și eu tot așa vreau, mai mult ca alții. Trebuie să ridice pensiile, salariile, să poată lumea trăi...”
Europa Liberă: Cum se trăiește azi în Moldova?
– „Ei ce? Pensionarii stau cu mâna întinsă.”
Europa Liberă: Și ce viitor vreți să aibă Republica Moldova?
Ei încă nici nu s-au dus cu totul din Transnistria...
– „Ehe-heee! Să devenim o țară independentă, să nu depindem de nimeni și să nu ne cucerească pământurile rușii. Ei încă nici nu s-au dus cu totul din Transnistria.”
Europa Liberă: Cine face viitorul Moldovei?
– „Viitorul Moldovei trebuie să-l facem noi. De la sine n-o să se facă. Eu îmi închipui așa: până n-o să fie o revoluție, n-o să răzbatem în fasciștii ăștia care sunt la conducere.”
Europa Liberă: Atât de supărat sunteți pe cei care guvernează?
– „Îs supărat pe cine? Pe cei care fură. Dar eu îi cam știu care fură...”
Europa Liberă: Îi cunoașteți, dar procuratura, justiția nu-i cunoaște?
– „D-apoi ce? Stoianoglo îi cu Dodon împreună. Nouă ne trebuie una ca Kovësi Laura. Iaca aceea a făcut mișcare. Apoi ne trebuie una de aceea și ne trebuie un președinte care să fie pentru popor, dar nu pentru hoți.”
Europa Liberă: Este un politician în care aveți Dvs. încredere că ar merita să ajungă în fruntea țării?
– „Maia Sandu!”
Europa Liberă: De ce?
– „De-atâta că-i deșteaptă, n-ai ce-i spune. Și Octavian Țîcu, Lilian Carp – aiștia-mi plac mie. Și Andrei Năstase, dar de-amu începe a mă dezamăgi.”
Europa Liberă: La mulți ani, Republica Moldova!
– „La mulți ani, Republica Moldova! Dă Doamne să fie mai bine! Fiecare speră la ceva mai bun, dar nu știu când va fi.”
Valentina Ursu, Europa Liberă.
– „Da, eu vă știu...”
Europa Liberă: Am făcut un popas aici, la Șoldănești, și întrebăm cetățenii unde a ajuns țara lor în ajunul celei de-a 29 aniversări de la proclamarea independenței.
– „S-a dus înapoi, adică suntem în anii ‘92-‘93, așa...”
Europa Liberă: De ce s-a bătut pasul pe loc?
– „S-a bătut fiindcă nimeni nu vrea să fie bine de la conducere și oamenii au pierdut speranța, absolut li-i indiferent pentru cine să voteze, cu toate că știu că fiecare vot contează. De aceea avem tare mult de lucrat cu oamenii de la sate, a venit același Șor, același Plahotniuc cu cadouri de zero-zero bani, dar cu voturi, cu sacii au târâit voturile din sat, au amăgit lumea și o amăgesc și în continuare și iar se gătesc să-i amăgească. Și același Dodon pe care-l vedeți, el lucrează numai pentru el, absolut.”
Europa Liberă: Dar cum se recâștigă încrederea, pentru că această dezamăgire tot nu duce la bine?
– „Prin fapte, este clar, prin fapte.
Și Dodon când a văzut că mergem bine îndată ne-a dat jos...
Și Maia Sandu, Guvernul Maiei Sandu a pornit cinci luni de zile, am deschis ușile în Europa, am început a câștiga credibilitatea, adică am început să fim oameni. Și Dodon când a văzut că mergem bine îndată ne-a dat jos.”
Europa Liberă: Igor Dodon a promis să promoveze o politică echilibrată - și cu Estul, și cu Vestul. I-a reușit?
– „Nu este el omul Moldovei, el este omul Moscovei și toată lumea asta vede și se vede de la o poștă, fiindcă el a fost finanțat...”
Europa Liberă: Ce s-a reușit în cooperarea moldo-rusă în acești ani?
– „Ce au făcut rușii până acum? Au făcut aceea ca să ne înjosească, cu toate că lor le place și vinișorul bun, și tot ce se produce la noi, dar să fim înjosiți, să plângem pentru un cub de gaz și tot așa.”
Europa Liberă: Sunteți fermier. Ați încercat să duceți marfă pe piața rusă?
– „Am și dus pe piața rusă, chiar mere am dus și după aceea s-a închis, ne-au pus embargou și gata.”
Europa Liberă: Dar acum mai încercați?
– „Acum nu încercăm, fiindcă avem și volume mai mici, dar și nu putem produce fiindcă știm că nu-i piață. Ei când văd că este recoltă, închid piețele ca noi să ne ducem să ne înglodăm și în alt an să nu mai putem activa. Eu vă spun, e strașnic ce se face, cu dânșii nu că să ai de-a face, nici nu trebuie să auzi de dânșii, așa-s de răi...”
Europa Liberă: Piața europeană este atractivă pentru marfa Dvs.?
– „Este foarte atractivă, pur și simplu și aici vedeți că totuși nu a venit încă un guvern normal. Iaca, tragem nădejde, vă spun, că dna Sandu și cu dl Năstase, și cu toți băieții... Eu le zic copiii mei, că ei sunt ca și copiii mei, bravo lor, eu cred că o să deschidă ușile și o să simțim. Și atunci, lumea ar produce. Iaca acum, vedeți, se vorbea să dea ceva dividende pentru țărani. Și ce credeți? Încep a le împărți, aha, suntem, spre exemplu, în Șoldănești zece mii de fermieri, care au un hectar, două, trei, cinci – pe aceștia nu-i știu. Ei dau la ai lor.
Au ocupat câte 10, 20 de mii de hectare și ei banii îi dau acolo și-i învârtesc, și nu știi nimic...
Niciodată noi nu am primit nicio copeică de la dânșii. Și iaca, se spune că trebuie să schimbăm două-trei măști pe zi, omul face 20 de lei, de unde are el pentru trei măști să le schimbe pe zi? Mai pe scurt, anul acesta, luând în considerație că-i pandemie și tot, am aruncat o mulțime de produse care sunt întrebate pe piață. Eu mă ocup cu verdețurile: mărar, pătrunjel, ceapă verde, am aruncat că n-am avut ce face cu ele, nu avem pentru cine produce. Vă dați seama? Lumea a plecat, bani nu-s, pentru că lumea a sărăcit în timp de aceste două luni de zile, și ele-s trei, acuși îs patru și nimeni, statul, absolut, le-a promis și lumea aleargă să-i dea acolo o mie-două mii de lei și nu dă la nimeni. Și lumea a sărăcit complet. De aceea și vedeți că în zi de duminică aici erau mii de oameni, acum nici sute nu-s. Lumea ar vrea să mănânce, dar nu au pe ce, nu au cu ce cumpăra. Pentru guvernare asta nici hobby nu este, cum s-ar spune, agricultura, adică un sat uitat, cum a scris Andrei Lupan, toate satele-s uitate. Numai la alegeri trimit acolo niște marionete de-ale lor și amăgesc lumea și asta-i tot.”
Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Șoldăneștilor și al Republicii Moldova?
– „După o schimbare mare de sus, jos nu e greu de schimbat. Iaca, vedeți, băieții stau și așteaptă schimbare... Numai că el e cu Dodon.”
– „Eu aștept, iaca, să spun și eu vreo două vorbe.”
Europa Liberă: Ia ziceți și Dvs.
– „Eu nu-s mare politician, însă mă duc după animale și acolo ne grămădim și oamenii mai vorbesc așa: când eram cu rușii, bolnițele erau besplatno (gratuit) și toată vara lucrau la tractor, iarna stau 21 de zile.”
Europa Liberă: Sincer, credeți că se mai poate ajunge la acele timpuri?
Ascultați, eu vă spun ce grăiește lumea...
– „Ascultați, eu vă spun ce grăiește lumea. Medicina era besplatno, leacurile erau ieftine, acum poprobui (încearcă) și ia leacuri. Ați fost în aptekă (farmacie), ați văzut? Cum să trăiești așa? Nu-i chip de ieșit seara în centru, nu-i chip...”
Europa Liberă: Dar de ce nu-i chip?
– „Bătăi, bătăi, băutură, măgării...”
Europa Liberă: De ce s-a ajuns la degradare?
– „De ce? Nu-i conducerea care trebuie să fie.”
– „Cum nu-i? D-apoi tu îl votezi pe Dodon, cum nu-i conducere?”
– „Păi, știu eu pentru cine am votat, eu vă spun sincer.”
Europa Liberă: Cum se face ordine în țară? Cine face ordine?
– „Cine? Trebuie, în primul rând, da, prezidentul, de sus în jos. Ei iau ajutoare și n-ajung la noi. De-amu cele 700 de lei de când le dau ei?”
Europa Liberă: De la Paște...
– „Ian ascultă, de când le dau și de-amu o zis că până în 2021. Dacă o să treacă alegerile, o să zică putem să nu le dăm, iaca.”
Europa Liberă: Și Dvs. îi alegeți ca să facă ordine. De ce întârzie?
– „O să vedem. D-apoi toată lumea alege, nu-l aleg eu, dac-ar fi eu să-l aleg...”
Europa Liberă: Dvs. în ce politician aveți încredere?
– „Iaca când o fost Voronin oleacă o început a fi poreadkă (ordine).”
Europa Liberă: Voronin nu mai este la putere de zece ani.
– „Da, da, dar eu am în vedere când a fost.”
Europa Liberă: Iată în 1 noiembrie vor fi alegerile…
Atunci o să vedem, încă nu-s toți candidații...
– „Atunci o să vedem, încă nu-s toți candidații.”
Europa Liberă: Cine merită să fie președinte, cum să fie acea persoană?
– „Încă nu-s toți candidații și o să vedem atunci.”
Europa Liberă: Inclusiv dl Voronin a zis că o să-și înainteze candidatura.
– „Nu, de-amu ne idiot (nu mai merge).”
Europa Liberă: Ce preț are votul cetățeanului? Cât e de prețios votul alegătorului?
– „Eu știu cât e de prețios… Acolo poate să fie falsificat.”
Europa Liberă: Este important votul, dar cetățeanul și-l vinde, este momit cu o sacoșă, cu o pomană.
– „Da, sunt oameni, el vine la piață și el tremură după un leu, socoate un leu, măcar că n-are valoare un leu.”
Europa Liberă: Și el dacă-și vinde votul pentru 50 de lei, pentru 100 de lei, el decide inclusiv cine trebuie să conducă.
– „Bine, dar îmi pare mie că ei iau pildă de mai sus. De ce trec dintr-un partid în altul, dacă omul l-a ales la socialiști ori la democrați, de ce trec dintr-un partid în altul?”
Europa Liberă: Vă deranjează traseismul acesta politic?
– „Numaidecât! Aici trebuie să fie o lege ca să nu aibă voie să treacă.”
Europa Liberă: Dar ei spun că trec dintr-un partid în altul pentru interesul cetățeanului.
– „Pentru interesul lor!”
Eu mă gândesc la chestiile mele, dar ei se gândesc la ale lor...
Europa Liberă: V-a surprins să auziți că un deputat își poate vinde mandatul pentru un milion?
– „Eu mă gândesc la chestiile mele, dar ei se gândesc la ale lor.”
Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Șoldăneștilor și Republicii Moldova?
– „Nu pot să-mi imaginez, mulți ani încă așa cum este o să fie, tot greu.”
Europa Liberă, astăzi în ospeție la Șoldănești și discutăm cu localnicii despre cei 29 de ani de independență ai Republicii Moldova. Cum au fost ei?
– „Independența este călcată în picioare de guvernare. Recent, veteranii de război de pe Nistru au ieșit la un protest și au fost maltratați, îngenunchiați, bătuți.
Într-o țară cu oameni solidari ar ieși toți la proteste și s-ar revolta, dar la noi lumea e cam pasivă. Aceștia au luptat pentru independență, ei au ieșit să-și ceară drepturile lor, dar așa ei îs lăsați în voia sorții. Te uiți la ei și-ți pare rău, că oamenii aceștia au luptat pentru noi și acum cineva dă cu piciorul în ei.”
Europa Liberă: De ce atât de greu vine prosperitatea, bunăstarea în casa, în buzunarul cetățeanului? De ce mai mulți vorbesc cu tângă despre traiul pe care îl au?
– „Lumea este tot mai mult disperată, dezamăgită, fiindcă noi am avut încredere într-atâtea guvernări că ceva vor fi schimbări, dar batem pasul pe loc. Și acum cu traseismul acesta politic și cu parlamentul acesta care nu are grijă de cetățenii săi, chiar suntem cu totul dezamăgiți și nu mai vrem să vedem acești parlamentari mai departe. La alegeri trebuie să luăm decizia corectă, fiindcă poporul își alege conducerea pe care o merită.”
Europa Liberă: Până la eventuale alegeri anticipate parlamentare, urmează scrutinul prezidențial, în 1 noiembrie. Ce miză au aceste alegeri?
– „Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie. Și guvernarea, împreună cu Dodon, se străduiesc prin toate mijloacele să se mențină la putere și, probabil, să fraudeze alegerile, cum le-au fraudat și în 2016, și la alegerile parlamentare, când au fost aduși cu autocarele transnistrenii și plătiți.
Guvernarea, împreună cu Dodon, se străduiesc prin toate mijloacele să se mențină la putere...
Noi atunci am rămas șocați! Noi nu ne amestecăm în treburile lor, iar ei au venit și schimbau dolarii. Și cine le-a dat dolarii? Asta-i vădit urât...”
Europa Liberă: Cetățenii din stânga Nistrului au și ei dreptul la vot.
– „Au și ei dreptul, dar nu să fie plătiți și nu să fie manipulați. Doar noi nu ne ducem la ei să votăm...”
Europa Liberă: Acolo-i teritoriu autoproclamat, necontrolat legitim de autorități...
– „Da, da, da... Dar noi nu ne amestecăm în treburile lor. Noi am vrea să fim o țară împreună cum am fost, dar cât o să fie influența rusească, Transnistria o să fie sub papucul rusesc. Cât o să fie Putin la putere, așa o să fie.”
Europa Liberă: Care alte probleme au frânat dezvoltarea statului?
– „Corupția, sărăcia și justiția coruptă. Dacă ar fi justiție corectă, ar fi totul corect – nu ar fi scheme de contrabandă, nu ar fi scheme de hoție. Guvernul anterior stopase o vreme aceste scheme, pe urmă au revenit din nou, fiindcă acești bani se duc în buzunarul guvernanților.”
Europa Liberă: Cine merită să fie următorul președinte al Republicii Moldova?
– „Cred că o doamnă de fier. Maia Sandu!”
Europa Liberă: Ce ar face ea? Ce ar putea să schimbe?
– „Ea ar face, în primul rând, să se respecte legile, să fie o justiție corectă.”
Europa Liberă: Dar în acești 29 de ani de independență, cineva din conducere a putut să demonstreze că este un președinte al tuturor?
Noi ne bucurasem foarte mult când președintele independenței a fost Mircea Snegur...
– „Noi ne bucurasem foarte mult când președintele independenței a fost Mircea Snegur. Dar, cu părere de rău, a încheiat un acord cu CSI-ul și, iată, noi suntem până acum în mrejele acestui CSI.”
Europa Liberă: Și dușmanii Republicii Moldova trebuie căutați pe interior sau pe exterior?
– „Acei din exterior i-au influențat pe acești din interior, foarte mult. Îi plătesc, îi cumpără...”
Europa Liberă: La cine vă referiți?
– „Mă refer la președinte.”
Europa Liberă: De cine-i cumpărat?
– „Partidul Socialiștilor este finanțat de către Putin. Asta a spus-o Dodon. Noi am văzut video-urile astea, dar procuratura este mioapă, nu vede. Acestea-s dovezi clare că este corupt Dodon.”
Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. în fruntea Republicii Moldova, credeți că ați rezolva ușor problemele cu care se confruntă cetățenii?
– „Nu! E greu de rezolvat, dar trebuie să ai competență, inteligență, onestitate, curaj și toate ce se referă la integritate și să ai o echipă puternică. Unul singur nu face nimic, dar președintele trebuie să fie exemplu de integritate.”
Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Șoldăneștilor și Republicii Moldova? Cum ați vrea să fie?
– „Avem o țară frumoasă, avem un colț de Rai. Noi am putea să fim cu toate țările astea civilizate din Uniunea Europeană. Când te duci încolo, vezi cu totul altfel de viață, dar noi am rămas cu mult în urmă, fiindcă am fost sub papucul rusesc și asta ne-a frânat dezvoltarea economică, dar la noi cetățenii îs cam cu capul plecat.”
Europa Liberă: Dar vă mândriți că sunteți cetățean al Republicii Moldova?
– „Mă mândresc, desigur.”
Europa Liberă: Cu ce vă mândriți?
Mă mândresc că-i țara mea frumoasă, unde au trăit strămoșii mei...
– „Mă mândresc că-i țara mea frumoasă, unde au trăit strămoșii mei.”
Europa Liberă: Dar cu ce nu vă mândriți?
– „Nu mă mândresc cu o mare parte din populație care au nostalgia sovietică și zic că înainte era mai bine. Nu era mai bine! Cea mai scumpă e libertatea; libertatea de a activa, de a face ceva pentru țară, pentru tine...”
Europa Liberă: S-au obișnuit cetățenii Republicii Moldova să trăiască în libertate, în democrație? Pentru că atunci când îi întrebi ce fel de președinte își doresc, ei spun că vor un tătuc.
– „Nu ne trebuie un tătuc! Ne trebuie o persoană integră, onestă și libertatea de a trăi, de a activa e cea mai scumpă. Dacă e sărăcie în țară, atunci guvernarea profită de faptul acesta și-i cumpără cu pomeni electorale, care sunt interzise de lege.”
Europa Liberă: Cum își justifică cetățeanul primirea acestei pomeni electorale și vinderea votului?
– „Cetățeanul nu are nicio justificare, el nu trebuie să pună mâna pe această pomană electorală, fiindcă ți-o dat acum 200-300 de lei și patru ani de zile îi rabzi pe aceștia care te-au cumpărat, dar nu-ți asigură un trai decent.”
Europa Liberă a făcut un popas aici, la Șoldănești, și întrebăm cetățenii unde a ajuns Republica Moldova la 29 de ani de independență. De unde a pornit și unde a ajuns?
– „Se mai dezvoltă și infrastructură, și una, și alta, dar moral cred că rămânem în urmă.”
Europa Liberă: Și cine poartă vină? Cine își asumă vina?
– „Conducerea... Dar conducerea-i aleasă de noi, de noi...”
Europa Liberă: Și ce-i lipsește statului ca el să meargă înainte?
– „Nouă ne lipsește îndrăzneala, ne lipsește unirea asta, ca toți să fim mai uniți, mai ca românii, mult mai îndrăzneți.”
Europa Liberă: Dar, deocamdată, divizarea mai degrabă e profundă?
– „Da, da, este profundă.”
Ca și carul acela cu lebăda, racul și broasca...
Europa Liberă: De ce e scindată societatea?
– „Ca și carul acela cu lebăda, racul și broasca.”
– „Cred că mulți care au afaceri își bat capul numai de confortul lor și nu se implică foarte mult în rest. Recunosc că așa facem și noi, dar nu prea ai timp să ieși la proteste, să te organizezi... Nu știu e cam haos. De aici trebuie să-ți bați capul să nu-ți vină niște controale...”
Europa Liberă: Și atunci, la viitorul statului aveți timp să vă gândiți?
– „Mă gândesc că,copiii mei să plece și eu poate tot, după dânșii.”
Europa Liberă: Și exodul acesta, iată, continuă decenii la rând. Dacă nu se stopează plecarea asta peste hotare, cine rămâne pe palma asta de pământ?
– „Rămâne mai rău decât cum este. Va rămânea, probabil.”
Europa Liberă: Și atunci, destinul cui îi aparține? Cine ia în mână acest destin?
– „Iarăși acei care ne conduc...”
Europa Liberă: Nu-și pot moldovenii decide soarta de unii singuri?
– „Cred că nu ne ajunge capul... Nu știu. Până la urmă, suntem un popor care avem ceea ce merităm.”
* * *
Voci adunate la Șoldănești. Devenită independentă în 1991, Republica Moldova a fost unul dintre ultimele state care s-au desprins din Uniunea Sovietică. Primele alegeri independente au avut loc în 1990, cu un an înainte de proclamarea independenței statului pe fondul politicilor Glasnost și Perestroika, introduse în URSS de Mihail Gorbaciov. Atunci, Mircea Snegur a fost ales președinte al parlamentului și Mircea Druc – premier. În 1992, după executivele conduse de Mircea Druc și Valeriu Muravschi, la guvernare a venit Andrei Sangheli. Președinte al țării a fost, din 1990 până în 1997, Mircea Snegur, din 1997 a venit în fruntea statului Petru Lucinschi. După alegerile legislative din martie 1998, opoziția non-comunistă a format Alianța pentru Democrație și Reforme. Și mă opresc aici, pentru că din acea guvernare de acum 20 de ani a făcut parte și deputatul Sergiu Burcă, cu care discutăm în ajunul aniversării a 29-a de la proclamarea independenței.
Sergiu Burcă: „În primul rând, mă refer la starea în care este statul independent Republica Moldova, mă refer la fenomenele negative cu care se confruntă și, întâi de toate, vorbim de fenomenul depopulării care este foarte periculos, dacă o luăm în timp pe termen mediu și lung, este fenomenul depopulării ca efect al emigrării, dar și ca efect al mortalității care depășește natalitatea, al scorului negativ al populației. Apoi vorbim de nivelul de viață. Nivelul de viață este în continuare foarte scăzut și din cauza asta nu prea avem prilej de bucurie, după 29 de ani.”
Europa Liberă: În acești 29 de ani a apărut o castă a oamenilor bogați și foarte bogați și a oamenilor necăjiți, care continuă să trăiască în sărăcie.
Sergiu Burcă: „Bine, oameni bogați sunt peste tot.”
Europa Liberă: Care câștigă cinstit...
Sergiu Burcă: „Nu avem nimic împotriva oamenilor bogați care își fac averea în mod cinstit, prin concurență loială, prin concurență economică, prin investiții financiare și intelectuale, dar atunci când businessul s-a amestecat cu politica, așa cum s-a întâmplat la noi și când politica, de fapt, a devenit un business pentru anumite personaje, atunci sigur că lucrurile au deraiat și am ajuns acum să asistăm la un teatru al absurdului în sfera politică.”
Europa Liberă: De ce oamenii de afaceri și-au dorit cu tot dinadinsul să ajungă în parlament?
Sergiu Burcă: „Este caracteristic nu doar pentru Republica Moldova, este caracteristic, în special, pentru sud-estul Europei, pentru Balcani. Lucrurile s-au întâmplat la fel și în Ucraina, și în România s-au întâmplat la fel, și în alte state, dar este evidentă dorința celor care au acaparat averi în mod fraudulos, mandatul lor de deputat le oferă imunitate în fața legii.”
Europa Liberă: Și ei își legitimează inclusiv afacerea?
Sergiu Burcă: „Ei își legitimează inclusiv afacerile, dar, înainte de toate, sunt la adăpost, adică nu simt pericolul că vor fi urmăriți, că vor fi trași la răspundere pentru evaziuni fiscale deosebit de mari, pentru furturi din sistemul bancar, pentru că au reușit, iată, să-și subjuge și justiția.”
Europa Liberă: Chiar dacă sunt trei puteri separate?
Sergiu Burcă: „Nu sunt atât de separate, ele sunt separate pe hârtie, în Constituție, dar în realitate...”
Europa Liberă: Puterea legislativă, executivă și judecătorească.
Sergiu Burcă: „Exact așa ar trebui să fie, dar, din păcate, noi asistăm la imixtiuni permanente, aproape că nu există delimitare. Vorbesc despre acțiunile concrete ale actorilor politici principali din Republica Moldova și nu mă refer doar la situația din ziua de astăzi, dar dacă dăm timpul înapoi, vom vedea că mereu cineva a încercat să-și subordoneze procurorul, să-și subordoneze justiția, să intervină în legislație – ba e republică parlamentară, ba președintele e ales de parlament, ba-i ales prin vot direct.
Exact așa ar trebui să fie, dar, din păcate, noi asistăm la imixtiuni permanente, aproape că nu există delimitare...
Și atunci, nu există acea stabilitate care există în țările civilizate, când legislația este de sute de ani aceeași și oferă o stabilitate pentru creșterea economică, pentru sisteme sociale bine puse la punct, astfel încât populația nu este stresată și nu este adusă la starea jalnică în care se află cetățenii Republicii Moldova.”
Europa Liberă: De ce reprezentanții justiției au acceptat să fie la cheremul politicului?
Sergiu Burcă: „E vorba și de educație, e vorba și de afilieri politice, e vorba și de șantaj, și de intimidări. Trebuie să fii un om foarte integru, trebuie să ai cei șapte ani de acasă și să ții la imaginea ta publică, la profesiunea ta, dar, din păcate, sunt puțini oameni din aceștia și, de regulă, ei nu prea ajung în funcții decizionale, importante. De regulă, ajunge acolo tot clientela politicului, ca să zic așa.”
Europa Liberă: Cine poartă vina că a degradat calitatea clasei politice?
Sergiu Burcă: „Trebuie să ne uităm, probabil, și în istorie. Nu demult am comemorat cele trei valuri de deportări, trebuie să ne amintim că, de fapt, intelectualitatea de pe acest teritoriu al Basarabiei a fost decimată ani la rând.”
Europa Liberă: E adevărat, dar au crescut generații...
Sergiu Burcă: „Au crescut, dar nu este suficient timp, doar trei decenii, adică practic cei care s-au născut în 1990 acum au 30 de ani, abia acum au și ei copii, deci o generație, cum ar veni. Este prea puțin, pentru că nu am avut modele morale. În perioada sovietică, ce modele morale am avut atunci de la secretarii comitetelor centrale, de la brigadieri, de la președinți de colhozuri? Cine ne oferea nouă modele morale, mai ales că bisericile erau închise? Bine, acum sunt deschise, dar nu pot să spun că chiar toți...”
Europa Liberă: Dar Dvs. ani la rând ați făcut parte din Frontul Popular, Partidul Popular Creștin Democrat și se considera că acolo se adunau elitele societății?
Sergiu Burcă: „E adevărat, a fost un elan foarte mare în perioada premergătoare independenței, cei trei ani – ‘88, ‘89, ‘90 –, când era foarte multă lume dornică de schimbare și, mai ales, toți voiau schimbări în plan spiritual mai mult, adică nici nu cereau pâine sau nici măcar nu se punea problema atunci a împroprietăririi, toată lumea voia limbă și alfabet; era dornică de schimbare, libertate și independență.
Era o școală atunci, erau oameni de calitate mai mulți pe metrul pătrat, ca să zic așa, dar timpul i-a mânat, majoritatea din ei au plecat, foarte mulți colegi de-ai mei încă cu ani în urmă au plecat.”
Europa Liberă: Dar unii politicieni s-au compromis?
Sergiu Burcă: „Da, unii politicieni s-au compromis și, de fapt, s-a întins o trenă politică din perioada sovietică, care tot timpul a dominat aici, chiar dacă noi am avut, iluzoriu, o majoritate. Când, de fapt, am avut-o? În 1998-2001 a fost o majoritate...”
Europa Liberă: Tocmai când ați fost deputat.
Sergiu Burcă: „Exact. Convenția Democrată, Blocul Intelectualilor și Mișcarea pentru o Moldovă Democratică și Prosperă, care, de fapt, avea mai multe fețe, ca să zic așa, juca la două capete.
Oricum, putem să zicem că era o oarecare majoritate care înclina mai mult spre valorile noastre democratice și europene...
Din păcate, și acea alianță a fost aruncată în aer, adică n-a durat prea mult.”
Europa Liberă: Unii acreditează ideea că, dacă ar fi fost adoptată o lege a lustrației, lucrurile în Republica Moldova astăzi ar fi arătat altfel. Credeți că acea lege ar fi fost salvatoare?
Sergiu Burcă: „Da, într-adevăr, dacă era o lege a lustrației, așa cum s-a întâmplat în alte părți, era mult mai bine. Dacă ne întoarcem în anii ‘91 sau chiar în ’94, atunci, la alegerile din ‘94, dacă era acceptată această idee de lustrație, desigur, clasa politică ar fi arătat altfel, pentru că s-ar fi curățat de elementele infiltrate care au slujit – de ce să ne ascundem? – și slujesc în continuare, poate nu în proporția în care a fost atunci, oricum, poate mai eficient decât atunci, slujesc unor puteri străine, care este Federația Rusă.”
Europa Liberă: Întâmplător sau nu, atunci când ați început să vorbiți despre problemele Republicii Moldova și ați amintit depopularea, migrația, nu ați vorbit și despre conflictul armat de la Nistru. Cât de mult a tras această piatră în urmă Republica Moldova?
Sergiu Burcă: „Acest cui al lui Pepelea, țăruș care ne-a legat de mâini și de picioare continuă să aibă efecte foarte multe asupra independenței Republicii Moldova și asupra perspectivei noastre pe care ne-o dorim, așa cum scrie și în Declarația de Independență, așa cum dorește marea majoritate a populației – integrarea europeană.
Este vorba, întâi și întâi, de faptul că noi am fost legați industrial energetic de partea stângă a Nistrului, de Tiraspol și rămânem în continuare legați, dependenți de aceeași sursă energetică care vine de la Cuciurgan. Noi plătim gazul, nouă ne cresc datoriile, dar, în același timp, rămânem cantonați, rămânem dependenți de o singură sursă energetică. Se vorbește de decenii, probabil, de interconexiunea energetică cu România, care ar fi o alternativă foarte bună. Înțeleg că s-au dat promisiuni că gazoductul va fi finalizat, în sfârșit, anul acesta, probabil.”
Europa Liberă: Dar funcțional ar putea să devină mai târziu.
Sergiu Burcă: „Sunt de acord să devină și mai târziu, dar să devină. La fel cum ar fi de important și din punctul de vedere al rețelelor energetice să fim conectați cu România pentru a nu mai rămâne la cheremul Tiraspolului și al Rusiei.
Noi, de fapt, prin asta subvenționăm separatismul de la Tiraspol, pentru că ei își creează bugetul în mare parte din veniturile pe care le au de la noi.”
Europa Liberă: Dar la modul serios vă gândiți la un timp aproximativ când ar putea să fie reglementată problema transnistreană?
Sergiu Burcă: „Ea depinde de factorul politic, în primul rând. Chiar dacă sunt de stânga sau de dreapta râului, dacă ei ar ține la acest popor, la acest stat, la independența lui, ar găsi în problemele vitale, cum este domeniul energetic sau alte probleme, ar găsi un limbaj comun, un consens general național și ar avea aceleași obiective și stânga, și dreapta.
Din păcate, lucrurile acestea nu se întâmplă. Și atunci, rezolvarea problemei eu așa o văd: văd o majoritate stabilă în parlament, de cel puțin 51-52 de mandate, dar stabilă pentru patru ani, cu un singur guvern pe patru ani, democrată, proeuropeană, care face ordine în patru ani de zile.”
Europa Liberă: Dintre instituțiile statului de cea mai mică încredere se bucură inclusiv legislativul, oamenii au pierdut încrederea în deputați, în cei care se consideră a fi aleșii poporului, dar care doar prin promisiuni deocheate obțin simpatia alegătorului, ca după asta să uite ce au făgăduit și să-și facă mendrele lor. Cum poate fi recâștigată încrederea în parlament sau în clasa politică, în așa fel ca să fie creată această majoritate parlamentară, despre care ziceți Dvs. că ar trebui să fie una stabilă și de durată?
Sergiu Burcă: „Problema e mult mai complexă. Aici, la noi, au fost decredibilizate, în general, toate structurile de stat. Acum nu mă refer doar la legislatori, la deputați. În general, instituțiile de stat sunt decredibilizate în fața populației, cetățenii nu au încredere nici în poliție, nici în justiție, mai ales, nici în guvern, nici în parlament, nici în președinte, iar asta este o vulnerabilitate foarte mare pentru un stat.
Când oamenii nu mai cred în nimeni și în nimic, statul acesta este vulnerabil la tot felul de riscuri, din afară mai ales.”
Europa Liberă: Cetățenii, în general, vorbesc că acest stat ar putea să falimenteze, că e pe cale să eșueze?
Sergiu Burcă: „E adevărat și au dreptate. Deci, ce ar fi de făcut? Dacă apare o echipă care convinge alegătorii și ia o majoritate, dar majoritatea asta degrabă nu va fi, pentru că deja este un trend de câțiva ani când trebuie să ne așteptăm la guvernări de coaliție și trebuie să avem...”
Europa Liberă: Deci, doar comuniștii au fost capabili să guverneze de unii singuri?
Sergiu Burcă: „Eu nu văd nici în perspectiva alegerilor anticipate, dacă vor fi sau chiar în termen, eu nu văd un partid care să vină majoritar.
Nici socialiștii nu vor avea o majoritate, pentru că ei nu au acea majoritate, niciodată nu au avut-o...
Ei știu să speculeze disensiunile pe segmentul celălalt, pe dreapta și astfel să divizeze electoratul.”
Europa Liberă: Cum se recâștigă încrederea în politicieni?
Sergiu Burcă: „Încrederea în politicieni se recâștigă prin acțiuni care sunt conforme cu dorința, cu viziunea, cu necesitățile oamenilor. Atunci când vii cu acțiuni pe care oamenii le așteaptă de ani de zile, atunci când intervii în sistemele de protecție socială și faci nu așa, pomeni electorale în campanii electorale, dar schimbi în mod simțitor viața păturilor vulnerabile, atunci lucrurile, bineînțeles, se schimbă, atitudinea se schimbă, dar pentru asta este nevoie de ceva timp, asta nu se poate schimba pe perioada unui mandat, pentru asta trebuie să existe o stabilitate, trebuie să existe o comunicare permanentă cu cetățenii, astfel încât ei să înțeleagă care sunt beneficiile și cum au crescut, dar, din păcate, lucrul acesta la noi nu se poate întâmpla.”
Europa Liberă: Eu văd reacția multor cetățeni, că merg deseori în Moldova profundă și discut cu omul de la firul ierbii, deseori își pune întrebarea – de ce într-un stat atât de mic precum Republica Moldova și unde populația este în descreștere, sunt tocmai 40 și ceva de partide și în timpul campaniilor electorale acești actori politici mai mult îi zăpăcesc pe oameni decât le-ar deschide mințile, viziunile le-ar fi mai clare? De ce sunt multe partide? Și a doua întrebare – de ce pe segmentul de centru-dreapta se înghesuie atât de mulți actori politici?
Sergiu Burcă: „Bine, trăim într-o democrație, într-un stat democrat, unde există o legislație…”
Europa Liberă: E adevărat. Și America trăiește în democrație.
Sergiu Burcă: „Există o legislație permisivă. Și în America sunt foarte multe partide, dar…”
Europa Liberă: ...luptă două.
Sergiu Burcă: „Da, luptă două. E firesc să existe mai multe partide.”
Europa Liberă: 47 astăzi sunt înregistrate la Ministerul Justiției.
Sergiu Burcă: „E firesc din punctul de vedere al democrației, adică există o legislație. Dacă oamenii respectă legislația și creează partidul în conformitate cu cadrul legislativ respectiv, totul e OK.
Adică, de ce ne-am mai impacienta, pentru că oricum avem de ales?
Trebuie să avem discernământ, să urmărim foarte atent prestația electorală în campaniile electorale, mai ales să urmărim cine sunt persoanele, ce istoric au, dacă sunt persoane din business, corupte sau care nu merită atenție, sigur că nu-i alegem, asta-i democrație, asta-i concurență. Din păcate, concurența la noi nu prea este una loială.”
Europa Liberă: Alegătorul își dorește un politician onest, cinstit, integru, cu dragoste de palma asta de pământ, iar dacă i se propune sacoșa sau 500 de lei, el acceptă.
Sergiu Burcă: „La actul de corupție sunt doi actori - este cel care dă și cel care ia. Într-o țară săracă, lucrurile acestea sunt inevitabile, ele se întâmplă.”
Europa Liberă: 29 de ani sunt inevitabile?
Sergiu Burcă: „Sunt inevitabile, pentru că și nivelul de educație, lipsa unor modele morale, lipsa unor modele de personalități politice la care să facem trimitere, că uite așa au fost. Noi ne amintim de Ștefan cel Mare. Dar după Ștefan cel Mare cine a mai fost - Lenin, Stalin, Brejnev? De unde am învățat noi așa ca englezii sau ca americanii, de unde am fi învățat, sau ca francezii să ne comportăm, să avem flerul acesta politic de a alege exact omul care ne trebuie, omul care ne corespunde profilului nostru moral? Nu există așa ceva, noi n-avem de unde și de-atâta sfera politică de aici s-a transformat într-o junglă adevărată, unde deputații pot fi sechestrați, pot să dispară așa, brusc, mai ales traseismul acesta.
Cum poți să treci de la un partid la altul, dacă tu ai fost nu demult în campania electorală, ai prezentat un program?
Dar dacă tu treci la oponentul tău din campania electorală, ce se întâmplă în capul alegătorului când se uită la tine? Sigur că în felul acesta se decredibilizează toate partidele.”
Europa Liberă: Și ce viitor credeți că ar putea și ar trebui să aibă Republica Moldova?
Sergiu Burcă: „Republica Moldova nu poate să se dezvolte în afara Uniunii Europene. Dacă în Uniunea Europeană nu se poate intra altfel, dacă vor exista opreliști, dacă obiectivul este greu de soluționat din anumite cauze interne sau externe sau dacă Transnistria este un factor care împiedică acest proces, există altă soluție foarte la îndemâna tuturor și lumea este de acord că asta ar fi o soluție rezonabilă – reunificarea după modelul german, pentru că ceea ce li s-a permis nemților ar trebui să li se permită și românilor. Dar pentru asta trebuie...”
Europa Liberă: Și credeți că la București scenariul acesta e luat în calcul?
Sergiu Burcă: „Ei au votat deja în parlament și au spus: depinde de voi, cei de la Chișinău, dacă veți…”
Europa Liberă: Dar la Chișinău societatea e scindată și unii spun că ar putea să ducă până la o confruntare civilă dacă se ajunge la un asemenea obiectiv.
Sergiu Burcă: „Așa spuneau și în ’89: Lăsați limba și alfabetul, nu vă mai trebuie limbă și alfabet, că cei de la Tiraspol se vor supăra, că vor fi scindări cu cei din sud, cu cei din est. Păi trebuia să renunțăm atunci la limbă și alfabet ca să nu supărăm pe cineva? O reunificare este un proces care trebuie explicat, fiecare om trebuie să aleagă care sunt beneficiile pentru fiecare cetățean, pentru păturile vulnerabile.”
Europa Liberă: Dar explicațiile politicienilor sunt diferite și ei încearcă să acumuleze capital politic inclusiv pe subiectul identitar, geopolitic.
Ce era dacă aveam posibilitatea să ne revină și nouă 10-15 miliarde pentru dezvoltarea acestei părți din partea stângă a Prutului?
Sergiu Burcă: „Poți să nu vorbești despre Unire, dar să faci, să dezvolți asemenea proiecte astfel încât să o apropii. Fiecare dintre noi am văzut mai deunăzi că România a obținut de la Uniunea Europeană 80 de miliarde de euro pentru dezvoltare, pentru relansarea economiei aflată în recesiune din cauza noului coronavirus. 80 de miliarde! Ce era dacă aveam posibilitatea să ne revină și nouă 10-15 miliarde pentru dezvoltarea acestei părți din partea stângă a Prutului?”
Europa Liberă: Deocamdată, percepția e că din Moldova dispar miliardele, nu se aduc miliarde.
Sergiu Burcă: „Nu percepția, dar adevărul; adevărul că dispar, da. Deci, este mai bine să fii împreună, lucrurile acestea pot fi promovate ca să înțeleagă toată lumea, nu se face forțat nimic. Oricine înțelege că așa va fi mai bine, voi avea o pensie de patru-cinci ori mai mare, voi putea circula liber, sunt cetățean european, sunt sub umbrela NATO imediat. În același timp, trăiesc într-o țară unde am și munte, am și mare, am și dreptul libertății de circulație, am un venit prosper, am un sistem social care mă apără. Sigur că astea toate contează pentru cetățean, că doar asta nu se face pentru clasa politică, asta nu se face pentru moftul cuiva sau împotriva cuiva, să le arătăm că, iată, noi ne unim.”
Europa Liberă: Dar lăsați să se înțeleagă că de unii singuri aici cetățenii Republicii Moldova nu se pot autoguverna, nu-și pot decide destinul?
Sergiu Burcă: „Dar nu-i mai bine să fii o țară mai mare, nu-i mai bine să nu ai hotare pe care să le treci când te duci la mare, la odihnă, la munte, nu mai bine să te integrezi într-o societate, într-o țară foarte importantă în zonă, din punct de vedere geopolitic aici?”
Europa Liberă: Unii mai visează să se refacă Uniunea Sovietică, să se apropie mai mult de Rusia.
Sergiu Burcă: „Ei, iată aici am ajuns să vorbim despre niște pericole care ne pasc. Dacă lucrurile vor rămâne așa cum sunt, este un proverb latin: a nu progresa, înseamnă a regresa. Există niște pericole ascunse, adică, de fapt, nu sunt atât de ascunse, sunt evidente de când s-a declanșat războiul ruso-ucrainean, Crimeea, Donbasul, există un risc foarte mare de securitate pentru Republica Moldova și el se numește o posibilă înaintare a forțelor militare rusești la țărmul de nord al Mării Negre, inclusiv Odesa, Gurile Dunării, căci au fost intențiile astea. Și atunci, chiar ne vom gândi foarte serios dacă mai putem vorbi despre independența Republicii Moldova sau nu, foarte serios va fi atunci din punct de vedere politic, militar. Nu înțeleg de ce nu folosim răgazul acesta pentru a ne rezolva noi problemele, pentru că lucrurile vor degenera, așa este trendul, așa este viziunea pe care și-a construit-o Kremlinul pentru zona aceea, pentru ca să ocupe tot țărmul Mării Negre și să îngenuncheze și Ucraina, și dorința de integrare europeană a Republicii Moldova și să ajungă față în față cu baza NATO de la Kogălniceanu.”
Europa Liberă: Când ziceți: „La mulți ani, Republica Moldova!”, unde vă duce gândul?
Sergiu Burcă: „Dar nu prea spun așa, pentru că nu sunt atât de sentimental.