Reinventarea a fost cuvântul de ordine pentru cei mai mulți dintre noi în timpul pandemiei. Pentru artiști, dependenți de public, cu atât mai mult. Unii și-au crescut prezența online, alții au dat cursuri și aproape toți s-au bucurat de liniștea în care au avut drept unici interlocutori gândurile, ideile și creativitatea. Taifasul cu „eu-l artistic”. „În ultimii doi am am văzut cum se poate trăi fără socializarea… obligatorie”, spune cunoscuta artistă Cezara Kolesnik. Într-un interviu acordat Europei Libere din casa sa de la Cornești, artista vorbește despre plusurile și minusurile pandemiei și cum, de fapt, creativitatea ne ajută să transformăm orice minus un plus.
Cezara s-a născut în 1980 în Republica Moldova, absolvind în anul 2000 studiile de artă la Sorbona, în Paris, Franța. A expus, printre altele, la Paris, Bruxelles, Istanbul, Amsterdam, Lausanne, Dijon, București și Chișinău, iar lucrările sale se află în colecții private din toată Europa. Artista locuiește și lucrează la Bruxelles.
Europa Liberă: Cezara Kolesnik, din Cornești, și nu din Bruxelles, cum ne-am obișnuit, bun venit la Europa Liberă. Suntem de aproape doi ani în vremuri de pandemie, fiecare profesie a traversat într-un fel anume această perioadă, care pentru noi toți a însemna reinventarea personală. Pentru voi, artiștii, la fel: o perioadă de „silentio” în care nu ați mai putut organiza expoziții, nu v-ați putut întâlni cu iubitorii de artă.
Cezara Kolesnik: „Această perioadă durează de aproape de doi ani. A fost mult mai complicat totul la început, când nu eram pregătiți. Nu eram pregătiți nici psihologic, nici moral, nici material și a fost foarte complicat. Acum este mai simplu: avem deja un ritm de viață, alte reflexe, altă rutină. Pentru mine a fost foarte dificil, pentru că m-am trezit singură la Bruxelles, nu puteam comunica, nu puteam ieși din atelier, nu mă puteam vedea cu nimeni, nu am avut cursuri și nici un fel de altă activitate. Anul acesta nu am simțit totul atât de dur: în afară de faptul că nu există evenimente culturale, am continuat să fac lecții cu copiii și cumva am reușit să ajung la o normalitate.”
Am continuat să fac lecții cu copiii și cumva am reușit să ajung la o normalitate...
Europa Liberă: V-ați reinventat anul acesta voi, artiștii. Și nu numai, și noi ceilalți. Dar știu sigur că tu te-ai reinventat, dând foarte multe cursuri de pictură online. Și, în acest fel, foarte mulți părinți ți-au fost recunoscători, pentru că, prin cursurile tale, copiii au stat departe de telefoanele mobile și de televizor.
Cezara Kolesnik: „Eu am avut șansă să lucrez real cu copii, un pic și anul acesta, am făcut lecții online, dar ne-am văzut și pe viu, lucru mult mai bun pentru copii, căci în așa fel au putut atinge tablourile, culorile. Dar în general, da, îmi doresc să fiu prezentă mai mult online decât înainte, iar acesta este un câștig, dacă pot spune așa, din urma pandemiei. Acum am un proiect prin care propun lecții online și diferite module pentru amatorii de artă care mi-am dat seama în pandemie că sunt împrăștiați peste tot.
Mulți dintre ei și-ar dori să vină să mă cunoască, sau să ia lecții de pictură la mine, dar distanțele nu fac întotdeauna posibilă asta. Fiind la Bruxelles, copiii care vin la cursurile mele sunt belgieni (pentru că majoritatea sunt născuți în Belgia) români, ucrainieni, ruși, spanioli, greci…europeni, în concluzie. Copiii, pentru că sunt născuți în Belgia, se consideră belgieni, chiar dacă cursurile pe care le țin eu sunt în limba română.”
Europa Liberă: Revenind la Cezara Kolesnik artista, și nu profesoara de artă, aș vrea să te întreb dacă izolarea, faptul că nu ai avut contact direct cu mediul artistic, toate astea au contribuit la o transformare a ta, ca artist. Toată lumea identifică artistul Cezara Kolesnik cu chipul de copil, acea imagine idilică de copil est-european, post-sovietic, ar spune unii. Te-a schimbat din punct de vedere artistic pandemia?
Să fie aerul acesta de evadare, de libertate?...
Cezara Kolesnik: „Eu cred că da, dar dinainte de pandemie. Am săpat mai mult în resursele mele artistice și am început să experimentez altceva. Amprenta asta a chipurilor de copii o accept, știu că o am, face parte din mine, îmi plac acești copii, sunt ai mei toți. Nu renunț la partea figurativă a artei mele, dar aș zice că m-am schimbat un pic. Mă interesează acum mult mai mult arta abstractă, îmi place să fac formate mari, să experimentez cu formate mari, peisaje lirice abstracte…Să fie aerul acesta de evadare, de libertate? Probabil că s-a accentuat, căutările acestea și-au găsit un format în timpul pandemiei. Aș vrea să continuu aceste teme, deși în pictură nu poți niciodată să îți faci un plan. Nu am vrut să pictez copii est-europeni, îmbujorați sau îmbrobodiți, nu am vrut să fac o chestie comercială care să fie brandul meu, amprenta mea. Pentru un artist ele vin de undeva din interior ca un fir pe care îl urmezi. Cu arta abstractă am început deja de vreo 2 ani, ceea ce pentru un artist este foarte recent. Deci de doi an experimentez o serie albastră, folosind un pigment albastru, din punct de vedere tehnic mă interesează cum să manipulez acești pigmenți ca să le schimb culoarea, să le păstrez textura.
„Odă copilăriei, odă Moldovei”
Sunt într-un proces. Apoi, mai am un proiect cu niște păpuși, împreună cu o altă artistă. Aceste păpuși vor fi personaje din picturile mele. Iar anul trecut, în timpul pandemiei, am avut și o serie de tricouri cu picturile mele. Un artist trebuie să se reinventeze și perioada asta de pandemie ne-a dat un șut serios ca să vedem unde sunt, de fapt, lacunele, ce am putea face pentru a supraviețui din punct de vedere financiar, să găsim un echilibru atunci când nu avem ieșirea la un public direct prin expoziții sau saloane de artă sau galerii.
Când s-a termiat pandemia, lockdown-ul, am avut o nostalgie că o să imi fie dor de meomentele astea când am avut atâta timp doar pentru creație și pictură. Ce a adus bun pandemia? A dispărut socializarea obligatorie, acel trebuie sa socializăm. Cred că acum comunicarea este mai calitativă, comunicăm mai bine, apreciem mai mult persoana cu care ne întâlnim, prețuim mai mult momentele pe care le petrecem împreună. Cum vom trăi mai departe, cu noile restricții? Vom găsi soluții. Omul este o ființă creativă și găsește mereu soluții pentru supraviețuire.”
