Un nou raport al Asociației Promo-LEX readuce în actualitate probleme vechi și mai noi în regiunea transnistreană privind starea de fapt în domeniul drepturilor omului. De la sancțiuni, cu caracter de raritate, pentru utilizare de alfabet latin, până la diverse piedici pentru circulația cetățenilor – mai multe acțiuni de știrbire a drepturilor omului și de limitare a libertăților reflectă un climat constant îngrijorător în stânga Nistrului și în orașul Bender. O convorbire pe această temă cu avocata Asociației Promo-LEX, Nicoleta Hriplivîi.
Europa Liberă: Așadar, un nou raport, semestrial, al Asociației Promo-LEX cu privire la situația de fapt din regiunea transnistreană în domeniul drepturilor omului, raport ce vizează perioada ianuarie - iunie 2017. O primă constatare aliniată în raport ar fi că în prima jumătate a anului 2017 nu au avut loc îmbunătățiri privind situația drepturilor cetățenilor din stânga Nistrului. Ce drepturi sunt cel mai des încălcate acolo? Unde se atestă cea mai gravă situație?
Nicoleta Hriplivîi: „Asociaţia Promo-LEX are drept scopul anul acesta să aducă la cunoștință cetățenilor informații cu privire la cum se respectă drepturile omului în regiunea transnistreană. Vom face mai multe rapoarte pe parcursul acestui an. Într-adevăr situaţia rămâne a fi la fel de critică cum a fost până în 2017. Deşi se încearcă a induce în eroare atât partenerii internaţionali cât şi populaţia, cetățenii de rând că se fac anumite modificări, îmbunătățiri, în fond problemele rămân aceleași. Nu putem spune că doar cele pe care le-am inclus în raport sunt cele mai grave. Am inclus acele domenii în care se presupune că s-au făcut anumite schimbări la nivel legislativ, în aşa-numita legislație a lor, dar, în fond, nu s-a schimbat nimic. Libertatea de circulaţie a persoanelor, dreptul la educaţie, de a învăța după curricula oficială a Republicii Moldova şi dreptul la respectarea proprietății – acestea sunt cele trei domenii în care noi am vrut să aratăm că, deşi se spune că se schimbă anumite norme, cadrul „legal” aplicat în regiune, situaţia rămâne la fel de critică.”
Europa Liberă: Aţi spus că unul din scopuri este să informați cetăţenii. Rapoartele de acest fel ajung cumva la rezidenții regiunii transnistrene? Există vreo cale, alta decât internetul, pentru cetățenii din această regiune de a lua cunoștință de un mod diferit de a aprecia lucrurile decât propaganda locală?
Nicoleta Hriplivîi: „Foarte bună întrebare. Cu regret, rapoartele noastre nu pot ajunge în regiune decât pe internet. Cunoașteți foarte bine că accesul la informaţii este practic restricționat în regiune. În sursele media de acolo, în general, nu putem vorbi despre un acces la informații obiective. Cu regret, nu ne rămâne decât să apelăm la sursele media din partea dreaptă a Nistrului şi la anumiţi parteneri pe care încă îi mai avem în partea stângă a Nistrului. Ei nu au însă, cu regret, libertatea de a furniza informaţia aşa cum o avem noi în partea dreaptă a Nistrului. Accesul la informaţii obiective este restricţionat. Cetățenii de acolo se pot informa despre aceste rapoarte doar pe internet.”
Europa Liberă: Hotărârile pronunțate de CEDO, se spune în raport, trebuie „promovate mai intens de către instituțiile relevante, astfel încât să fie găsite metode eficiente de observare și apărare a drepturilor omului în regiunea transnistreană”. De fapt, care sunt instituțiile relevante și ce metode de observare și apărare a drepturilor omului mai pot fi posibile în regiunea transnistreană în condițiile în care administrația acestei regiuni nu pare deloc impresionată de nimic ce vine – în privința drepturilor omului, cel puțin – dinspre vest?
Nicoleta Hriplivîi: „Cu regret, metode nu sunt prea multe. Încercăm în primul rând să apelăm la instituțiile noastre care mai au anumite mecanisme care pot fi aplicate. De exemplu, în formatul de negocieri 5+2 autorităţile noastre ar putea solicita mai intens partenerilor internaţionali în calitate de observatori punerea pe agendă a anumitor subiecte ce ţin de respectarea drepturilor omului. Cu regret nu se prea insistă pe aceste subiecte. Se politizează foarte mult întrebările concrete privind drepturile omului. Noi trebuie să separăm procesul politic ce ţine de reintegrarea ţării, de cel care ţine de drepturile omului şi care necesită timp limitat pentru că persoanele suferă în fiecare zi în acea regiune. Vorbim despre o regiune foarte închisă. Mecanismele internaționale nu prea ajung acolo. Nu există mecanisme directe pentru ca să le aplicăm şi să monitorizăm în continuu această regiune. Practic unica posibilitate sunt autorităţile noastre şi instituţiile de apărare a drepturilor omului cum ar fi Ombudsmanul care ar putea la nivel de instituţie să colaboreze în sensul găsirii unor soluţii.”
Europa Liberă: O persoană, un rezident al regiunii transnistrene ce are de făcut în situația în care își vede nesocotite drepturile sale fundamentale? Se pomenește într-o situație fără ieșire din acest punct de vedere?
Nicoleta Hriplivîi: „În cazul în care sunt astfel de situaţii, dar ele sunt practic în fiecare zi, cetăţeanul nu are decât să se adreseze la autoritățile noastre, instituţiile de drept, la procuratură, la instanțele de judecată, la Biroul pentru reintegrare care are obligaţia de a monitoriza zi de zi situaţia de acolo.”
Europa Liberă: O acţiune uneori destul de riscantă, nu?
Nicoleta Hriplivîi: „Este riscantă. De aceea npi spunem mereu că autorităţile noastre ar trebui să ia măsuri de protecţie a acelor persoane care se adresează după un anumit ajutor pe partea dreaptă a Nistrului. Autorităţile noastre ar trebui să găsească un mecanism pentru persoanele care nu se mai pot întoarce în regiune şi care sunt supuse anumitor riscuri din cauza că s-au plâns pe anumite acţiuni din partea stângă a Nistrului. Noi am avut astfel de cazuri când persoanele veneau în partea dreaptă şi nu găseau aici un refugiu. Autorităţile noastre trebuie să găsească mecanisme, proceduri prin care persoanele care fug din regiune să aibă un refugiu pe partea dreaptă a Nistrului, să aibă unde să se adreseze să stea un anumit timp până îşi soluţionează problemele. Din păcate astfel de proceduri nu există sau sunt create ad-hoc în doar anumite cazuri. La nivel instituţional nu avem însă astfel de mecanisme.”
Europa Liberă: Unul din aspectele din acest raport, la care presa a atras o atenţie mai deosebită, este că utilizarea alfabetului latin pentru așa-numita „limbă moldovenească” poate fi pedepsită cu o amendă de peste 50 de euro în regiunea transnistreană. Dacă ne puteţi explica în ce condiții se aplică acesta amendă? Spuneţi că pentru folosirea alfabetului ... cum şi unde? Se aplică și celor care învață/predau în grafie latină în cele opt şcoli din regiune?
Nicoleta Hriplivîi: „Din fericire noi nu am întâlnit cazuri în care această normă să fie aplicată. Vorbim însă despre o normă care este în vigoare şi se referă la sancţionarea pentru nerespectarea aşa-numitei legi de funcţionare a limbilor. Ei au o astfel de lege. Se referă mai cu seamă la persoanele cu funcţii de răspundere sau la cele din anumite instituţii publice şi private. Această aşa-numită lege prevede funcționarea „limbii moldoveneşti în baza grafiei chirilice”. În cazul în care într-o anumită instituție publică sau privată se va aplica limba română în grafie latină şi nu în acea chirilică, atunci persoana riscă să fie amendată. Cam acesta este mecanismul. Deci, nu poate fi pedepsit, amendat un cetăţean care vorbeşte uzual.”
Europa Liberă: Aţi vorbit de mesianisme care probabil trebuie elaborate împreună cu partenerii externi, dar cum altfel, totuşi, ar putea fi remediate încălcările constatate?
Nicoleta Hriplivîi: „Probabil autorităţile noastre ar trebuie să pună în aplicare legislaţia existentă şi care este aplicabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Vorbim despre acelaşi Cod Penal care prevede mecanisme foarte clare de care pot face uz autorităţile. De exemplu, aplicarea diferitor sancţiuni, investigarea unor crime care au loc acolo, inclusiv în raport cu aşa numiţii funcționari de acolo care abuzează drepturile omului zi de zi. Niciodată nu ne-am dorit să politizăm aceste chestiuni deşi aşa numitele autorităţi din partea stângă încearcă să o facă. Acelaşi preşedinte al Republicii Moldova ar trebui să …”
Europa Liberă: Chiar voiam să vă întreb - președinția Dodon, cu ceea ce unii critici au numit colaboraționismul ei iresponsabil cu administrația separatistă de la Tiraspol, ce a reușit sub aspectul respectării drepturilor omului în regiunea respectivă?
Nicoleta Hriplivîi: „Nu suntem miraţi, doar cu toţii cunoaştem ce a făcut dumnealui pe parcursul acestui an. A avut nenumărate întâlniri cu autorităţile din Federaţia Rusă. Ştim că, potrivit precedentelor CtEDO, Federaţia Rusă este responsabilă de violările care sunt admise deoarece deţine un control eficient asupra acestui regim din Tiraspol. Igor Dodon având atâtea întâlniri în Rusia pe parcursul acestui an, şi pe care le-am descris în raport, nu a menţionat, nu a pus în discuţie şi nu a condiţionat rezolvarea anumitor probleme, inclusiv executarea cauzei Catan şi a altor cauze pierdute de Federaţia Rusă în faţa Curţii Europene.”
