Mai sînt ceva mai mult de două săptămîni pînă la deschiderea la București a Festivalului „George Enescu” la care, anul acesta, participă și Orchestra Națională a Filarmonicii din Chișinău, dirijată de Mihai Agafița, într-un concert avînd-o ca solistă pe Ruxanda Panfili, o talentată și originară violonistă moldoveancă, stabilită la Viena. Un alt violonist extrem de original și el, mare promotor al muzicii enesciene, Gilles Apap, este protagonsitul rubricii de astăzi „Agenda culturală”.
Când l-am întîlnit ultima oară în apropiere de Frankfurt, la Academia de Muzică de la Kronberg, violonistul Gilles Apap m-a întrebat, atunci cînd am stabilit să facem un interviu pentru Europa Liberă, dacă aș vrea să cînte și din Enescu, la un atelier derulat cu public cu studenții veniți la clasele de masterat ale Academiei. Evident, i-am răspuns pozitiv, iar în cursul atelierului a intonat, probabil înțeles de foarte puțini, un fragment din „Impresiile din copilărie” ale lui Enescu.
Cu o zi înainte, la concertul de muzică balcanică pe care l-a dat împreună cu doi tineri soliști de la Zürich, unul originar din Turcia, celălalt din Bosnia, Gilles Apap a intrat discret în sală pe o ușă din spate, improvizînd la vioară pianissimo, un amestec de melodii din Bach, Enescu și Bartok.
Gilles Apap s-a născut în Algeria, a crescut la Nisa, a absolvit Conservatorul din Lyon, s-a perfecționat la Institutul Curtis din Statele Unite și s-a lansat pe scenele internaționale după ce a câștigat, în 1985, „Premiul pentru muzică contemporană” la Concursul muzical Yehudi Menuhin.
A preferat ulterior o carieră atipică, celei clasice de solist și s-a retras în California, de unde a început să colaboreze cu diverse grupuri de muzică ethno, jazz sau muzică indiană și să transcrie și să adapteze pentru ele piese de muzică clasică. După colaborarea cu un grup denumit „Transylvania Mountains Boys”, în prezent lucrează cu și îi stimulează pe cei doi tineri „balcanici” care formează „Duo Meduoteran”.
Gilles Apap este legat și îl iubește în continuare pe cel care l-a inspirat pentru parcursul său neobișnuit ca muzician, Yehudi Menuhin. Și, îmi spunea el:
Gilles Apap: „[Yehudi Menuhin] Mi-a făcut cunoștință cu muzica în general, nu doar cu Bartok și Enescu; mi l-a prezentat înainte de toate pe Beethoven, asta este ce-mi amintesc despre el. I-am ascultat sunetul, l-am ascultat cîntînd cînd eram doar un copil, Concertul [pentru vioară și orchestră] de Beethoven și asta m-a condus la muzică. În ce privește calificarea de „violonist renegat”... E amuzant fiindcă, faci muzică diferit, o cînți diferit, mergînd pe mica mea cărare dificilă - fiindcă nu a fost ușor să fac ceea ce fac; a trebuit să fiu tare. Oameni spun că am șocat, - am auzit numeroase comentarii - că aș fi vrut să provoc; lucruri pe care, din punctul meu de vedere, le-am gîndit că sînt complet greșite. Nu îmi pasă: am vrut doar să fac muzică. este adevărat că există un format de a cînta și dacă faci ceva ieșit din comun, ești „RENEGAT”...”
Familiarizarea și apropierea sufletească de muzica lui George Enescu, pe care o promovează voluntar, i-a venit tot de la Menuhin:
Gilles Apap: „Nu aș putea spune, nu știu [cum am ajuns la el], este numai prin conexiunea cu Menuhin și mersul la Sinaia. Am cîntat Sonata lui [cea a treia, „în caracter popular românesc”] lui, o știu pe dinafară și mi-a plăcut întotdeauna. Numai cînd îi asculți vocea, vocea lui Enescu...” mi-a spus Gilles Apap începînd să-l imite:
„Gilles Apap: „Cu un accent atît de parizian... A trăit acolo din copilărie, era de fapt pe de-antregul francez ca spirit, trăind alături de Ravel, de toți ceilalți. E adevărat, știi, că dacă există un Paradis - nu știu nimic despre, n-am fost niciodată acolo, chiar dacă îl cunosc totuși fiindcă am trăit momente în care te simți în Paradis pe pămînt - dar, dacă există unul cu adevărat, cred că mă voi duce să-l întîlnesc în primul rînd pe Enescu!”
La observația mea că Enescu și Bartok se cunoșteau, că erau într-un fel apropiați, Gilles Apap îmi comenta:
Gilles Apap: „Da, într-un fel, poate nu prieteni buni, cred că se respectau, împreună cu Kodaly. Îți poți imagina, era o lume fantastică! Sînt momente de viață unice pentru asemenea oameni, și nu numai pentru ei. Prin urmare mă gîndesc la muzica lui Enescu și nu numai, la întregul personaj, care i-a transmis lui Yehudi Menuhin toate aceste lucruri, pe care dl. Menuhin mi le-a transmis apoi mie, în parte. Simplu fapt de a fi alături de el și primești cele din moștenire...”
[Extras din: George Enescu, Sonata pentru vioară și pian nr. 3 în la minor, „în caracter popular românesc”. Gilles Apap, vioară, Eric Ferrand-N'Kaoua, piano. CD Apapaziz Productions (749794244824)]
