Recent, s-a încheiat a 71-a ediție a Festivalului internațional de film de la Cannes. Un eveniment cinematografic cu câteva zeci de proiecții, 21 dintre care au concurat pentru premiul cel mare. Cu trofeul Palme d'Or a fost recompensată pelicula „Shoplifters”, un lungmentraj al cineastului japonez Kore-Eda Hirokazu. Mai multe despre acesta și alte premii împărțite, inclusiv tendințele cinematografice desprinse de la acest festival, în interviul cu criticul de artă Larisa Turea.
Larisa Turea: „A fost o ediție cu adevărat foarte specială, pentru că a relevat subiectele majore ale timpului nostru și în special au fost foarte multe filme cu multă violență, foarte multe filme despre copii abuzați, despre copii rămași fără părinți, despre copii care își câștigă singuri existența prin diferite mijloace, mai mult sau mai puțin legale. Chiar și filmul care a luat „Palmierul de Aur” – „O afacere de familie” al lui Kore-Eda Hirozaku – este despre un fel de familie; o familie care constă din mai mulți tipi ce se simt bine împreună, dar care nu are o relație de sânge, ci mai curând o relație de suflet; o familie care a văzut că un copil de la colțul străzii este maltratat, este lăsat flămând, că părinții nu au grijă de el, l-au luat cu ei. E o temă care tulbură, care are un ecou foarte profund și în zona noastră, de altfel.”
Europa Liberă: Abordând asemenea teme, regizorii au lansat anumite învățăminte sau mai degrabă au lăsat publicul să descoase subiectul, să-și facă propriile păreri și să tragă concluzii?
Larisa Turea: „Cum spunea maestrul de ceremonie de la Gala de închidere: „Cineaștii astăzi nu-și asumă rolul de poștaș, ei nu transmit mesaje, ei încearcă să ne facă să gândim, să reflectăm asupra celor întâmplate”. Au fost foarte multe filme care ne-au îndemnat la o reflecție. Acest festival este o platformă extraordinară de lansare, de promovare a unor idei și datorită filmului, totuși, lumea oarecum s-a schimbat, căci pentru a schimba lumea trebuie să schimbi mentalitățile. Un film foarte interesant despre mentalități, despre ce se întâmplă astăzi în lume a fost realizat de un regizor care nu a putut veni la festival fiind, ca și Kiril Serebrennikov, sub interdicție de a ieși din țară. Filmul „Trei fețe”, realizat în Iran, care vorbește despre o mentalitate de epocă de piatră, despre un sat care are nevoie de veterinari, dar nu are nevoie de intelectuali. E nevoie de o schimbare de mentalități în acest domeniu.”
Europa Liberă: Înțeleg că, apelând la diferite istorii, caractere, regizorii cumva arată actualitatea politică mondială, tendințele sociale, culturale, aspecte ce vizează respectarea drepturilor omului?
Larisa Turea: „Deși s-a zis de la bun început că oarecum politica va fi ocolită, dar ea a fost mereu în surdină. Drepturile omului, la ceremonia de încheiere s-a prezentat un omagiu acestor doi regizori care n-au putut să participe la festival – lui Kiril Serebrennikov și lui Jafar Panahi din Iran, atunci când s-au acordat premiile pentru „Un Certain Regard” din selecția paralelă, „Premiul pentru regie” primindu-l filmul „Donbass”, un film extraordinar, grotesc, cu foarte mult umor despre ce se întâmplă astăzi în Donbas, un film în care apare și Oleg Mutu, ca director de imagine, și Valeriu Andriuță, ca interpret al unui personaj central. S-a vorbit și despre Oleg Sențov, care este la fel în detenție, pentru că a încercat să spună niște lucruri așa, direct. A fost un omagiu tuturor artiștilor care se zbat pentru a face lumea mai bună.”
Europa Liberă: În momentul în care la un asemenea festival apar în discuție asemenea teme, sunt ecranizate filme care scot în evidență cotidianul așa cum este el, ce tonalități dau lumii filmului asemenea ecranizări?
Larisa Turea: „Păi, de fapt, sunt problemele care îi preocupă pe oamenii de artă astăzi. Un film la fel care a fost premiat pentru scenariu a fost un film care descrie actualitatea italiană de astăzi, având la bază o istorie reală despre o marchiză care își ținea țăranii într-un fel de sclavagism, nu le plătea, și mi-am amintit de țăranii noștri, care atunci când au dispărut colhozurile s-au aflat într-o confuzie totală și această autoare – este o tânără autoare italiană – Alice Rohrwacher, care a mai avut un film premiat la Cannes, ea zice că „aceștia sunt niște oameni care au întârziat la rendez vous cu istoria”. Din păcate, sunt foarte multe zone pe glob unde întârziem la această întâlnire cu istoria și lucrul acesta necesită, totuși, o gândire mai profundă.”
Europa Liberă: Organizatorii Festivalului de Film spuneau despre această ediție că va continua să pună întrebări cinematografiei din această epocă. De fapt, cine să pună întrebări – spectatorii, criticii? Și cu efect, doamnă Turea?
Larisa Turea: „De fapt, întrebările le pun filmele care sunt niște opere de artă și le pun societății. Este o oglindă în care ne vedem cu toții astăzi cum suntem, ne vedem pe noi înșine, pentru că întotdeauna când mergem într-o sală de cinema, mergem cu materialul din dotare, cu imaginația noastră, cu gândurile noastre; încercăm să ne identificăm în ceea ce se întâmplă. Și filmele din acest an au avut, totuși, în ultimă instanță, o notă pozitivă. Deși juriul a avut o misiune imposibilă de a alege din 21 de pelicule venite din toată lumea, a alege șase premii, la conferința de presă a juriului s-a zis că „ei nu au judecat ce se întâmplă, dar au ales”. Au ales după criteriile corectitudinii politice, bineînțeles, dar și după valorile etice și estetice.”
Europa Liberă: Din observațiile Dvs., felul în care a reacționat publicul a fost apropiat de preferințele juriului?
Larisa Turea: „De fapt, publicul la Cannes este unul special. În orice caz, la proiecțiile la care mergem noi sunt patru mii de critici de film și jurnaliști din toată lumea acreditați la festival și a reacționat anul acesta în consonanță cu preferințele juriului. Ca niciodată au fost apropiate doleanțele criticilor de cele ale juriului.”
Europa Liberă: Cum apreciați, în general, prezența regională la acest festival, a cineaștilor români, bunăoară?
Larisa Turea: „Cineaștii români au fost prezenți astăzi, inclusiv cu Valeriu Andriuță și Oleg Mutu. A fost prezentă Georgiana Moldoveanu la Cinéfondation, au fost câteva filme de scurt metraj, care sunt difuzate așa, nu în competiție, ci oarecum facultativ și nu prea reușește lumea să le vadă, dar… A fost Cristian Mungiu, un naș, cum se zice, la o fabrică de cinema. Ei sunt prezenți prin ceea ce fac că, totuși, în zona noastră cinematografia românească este foarte apreciată. Anul acesta locul cineaștilor români l-au luat, totuși, polonezii, care au fost prezenți foarte masiv și au luat și un Mare Premiu. Filmul „Războiul rece” al lui Pawel Pawlikowski a luat „Premiul pentru regie”, unul din premiile cele mai importante.”
Europa Liberă: Dacă nu greșesc, două scurtmetraje moldovenești și unul realizat în coproducție cu Germania, România și Franța au fost difuzate?
Larisa Turea: „Ele nu au fost difuzate; este o platformă, deci, este o bibliotecă digitală, care se află în interiorul palatului și unde cine vrea merge și le vede pe un ecran de televizor. Deci, nu putem să ne îmbătăm cu apă rece și să zicem că am participat la Cannes când, de fapt, acolo sunt mii de filme expuse așa ca într-o vitrină; o platformă, dar nu cred că măcar unul din aceste filme are mai mult de zece vizualizări, când sunt, practic, 500 de filme mari de vizionat. Cannes este cel mai mare festival și cel mai important, care dă tonalitatea în lumea filmului și în principiu impune niște cadre, stilistici moderne, un limbaj cinematografic care evoluează.”
Europa Liberă: Lucruri de învățat și de urmat pentru cei care au ambiția, probabil, să ajungă acolo sau să creeze producții apreciate?
Larisa Turea: „Da, sigur, fără a cunoaște clasica… O mare surpriză a fost „Premiul pentru interpretare feminină”, care în acest an i-a revenit unei actrițe foarte tinere, la al doilea film al său, Samal Yeslyamova, pentru filmul „Ayka”. Zbaterea unei tinere din Kirghizia, care încearcă să supraviețuiască ilegal la Moscova, era această zbatere pe viu a unui om aflat în condiții inumane, într-o iarnă care nu se mai termină, în subsoluri; această zbatere pentru a exista într-o lume foarte dușmănoasă. La fel un film care a fost foarte mult apreciat este filmul „Capharnaüm”, al libanezei Nadine Labaki, care vorbește despre niște copii care încearcă să supraviețuiască într-o lume foarte dușmănoasă față de ei, într-o lume vitregă.”
Europa Liberă: În general, care este percepția că la un asemenea festival, de o așa anvergură pot ajunge doar filme în care se investește foarte mult sau, totuși, ideea este principală și mesajul?
Larisa Turea: „Nu, nu-i adevărat. Două premiate, e vorba de „Capharnaüm”, care a fost realizat cu un buget foarte mic – un film de familie realizat în familie și realizat în aceste instituții pentru minorii fără părinți, dar și filmul care a luat „Premiul pentru scenariu” – „Trei chipuri”, realizat de Jafar Panahi, este un film read move, realizat cu bugete mici. E vorba, totuși, de calitățile estetice mai mult ale filmului. Dimpotrivă, marile studiouri care au blockbustere, filme realizate cu milioane nu întotdeauna ajung la acest festival. Anul acesta nu prea au fost chiar.”
Europa Liberă: Adică este un festival cumva care se orientează, totuși, spre altă categorie?
Larisa Turea: „Se orientează spre valoare, spre istorie; se orientează spre lucruri care vor dura, care vor rezista în timp.”
