Preotul Maxim Melinti: „Societatea noastră este foarte dezbinată, divizată după criterii bogați-săraci...” (VIDEO)

Preotul Maxim Melinti a devenit cunoscut și apreciat nu numai la Ghidighici unde este paroh al Bisericii din localitate dar şi în întrega societate moldavă datorită viziunilor moderne și atitudinii pe care o manifestă față de religie, credință și Biserica Ortodoxă, în general. O discuţie de har şi milostenie din partea unui preot care ajută mai mulți nevoiaşi.

Europa Liberă: Vorbim despre săraci și bogați, despre sărăcie și bogăție. Cine și pe ce valori pune astăzi preț, părinte?

Maxim Melinti: „E o întrebare filosofică. Din spusele oamenilor cu care comunic eu zilnic – și cei din parohie, și cu elevi, cu tineri, precum și cu cei de după gratii, persoane private de libertate –, pot face o concluzie, poate una așa mai tristă, dar una reală: societatea noastră este foarte dezbinată, divizată după criterii bogați-săraci și lucrul aceste se evidențiază pe zi ce trece. Noi avem doi copilași și cu cel mare noi am avut experiențe mai puțin plăcute la grădiniță, când a venit el cu solicitări să fie în pas cu toată lumea – să aibă și el tabletă, un telefon și o jucărie mai sofisticată, precum aveau colegii lui de la grădiniță. Totul vine de acasă.”

Europa Liberă: Și din societate, pentru că oamenii au nevoie de modele. Cine mai sunt astăzi modele?

Maxim Melinti: „Pentru mine personal sunt mai multe modele – oameni care mă inspiră, care sunt modele de generozitate, de compasiune, de dragoste față de aproapele. Este Dalai Lama, Nelson Mandela, Papa Francisc, Maica Tereza, Maria Skubțova, o femeie despre care mai puțin cunosc creștinii noștri, originară din Rusia, dar foarte mult timp a petrecut în Franța și a murit în lagărul nazist, dar toată viața și-a dedicat-o slujirii aproapelui.”

Europa Liberă: De ce nu găsiți nume și în Republica Moldova?

Maxim Melinti: „Nu am găsit încă. Încerc să caut, dar nu le-am găsit încă. Dar, bine, în fruntea lor stă desigur Hristos. El este pentru mine modelul cel mai suprem de simplitate, de modestie. Nu o singură dată am evidențiat faptul că Hristos n-a avut casă. A fost întrebat de ucenici: „Doamne, unde trăiești, să mergem, să vedem?”. El a spus că vulpile au vizuini, păsările au cuiburi, dar Fiul omului, adică Hristos nu are unde să-și plece capul. Cât e de straniu, da? În ce straie l-am îmbrăcat noi astăzi pe Hristos? În straie bogate, îl vedem ca un rege și dorim să-L vedem așa ca un model pentru a acoperi gusturile noastre și plăcerile noastre. Fiecare om alege și creează propria lui religie, fără ca să-și dea seama. Și alături de cele patru, noi în cele două milenii am mai scris încă a cincea Evanghelie, Evanghelie care ne dă scuze la toate păcatele și la toate viciile noastre. Și o citim, și am pus-o în capul unghiului, și operăm cu această Evanghelie, care ne permite să fim corupți, care ne permite să fim falși, care iartă violența în familie, care acceptă nazismul, care acceptă rasismul și multe alte vicii.”

Europa Liberă: Dar de ce omul nu se mai gândește că face păcate?

Maxim Melinti: „Dar dacă-i convine lui acest lucru, dacă-i convine starea aceasta? Dacă mâncați în fiecare zi icre roșii și o să vă spun că „gata, nu mai mâncați, că ele dăunează”, o să spuneți „nu, că m-am obișnuit”. Este o stare de obișnuință.”

Europa Liberă: Vă întreb ca pe o față bisericească: A te îmbogăți pe suferința necăjiților, e un păcat?

Maxim Melinti: „Cum vede Evanghelia, nu Biserica, Evanghelia cum vede bogăția și sărăcia? Hristos niciodată nicăieri nu a spus că bogăția este păcat. Și bogatul intră în Rai, și săracul intră în Rai. Problema este de altă natură – cum folosești bogăția? Unde este direcționată bogăția ta? Unde este bogăția ta, acolo este și inima ta; unde este inima ta, acolo este și tezaurul tău. Și bogăția este cea materială și cea spirituală.

Sunt foarte mulți oameni săraci, care-i urăsc pe cei din jur și pentru ei bogăția nicidecum nu poate fi catalogată drept

virtute, precum sunt și mulți bogați care sunt onești, care au muncit. Eu, personal, cunosc acești oameni. Bine, nu bogați cum ne imaginăm noi, așa, cu mașini luxoase, dar care au muncit la greu printre străini și au ajuns astăzi să continue munca deloc ușoară, dar oamenii îi clasifică ca pe niște tâlhari că, „uite, aceștia precis că au furat pe undeva”. Și numai eu știu cum au trăit și cum au ajuns acești oameni la treapta aceasta.”

Europa Liberă: Vedeți că sunt și exemple bune, sunt și exemple rele și de asta percepția multor cetățeni în societatea moldavă e că cei care s-au îmbogățit ilicit au făcut-o în baza suferinței celor nevoiași, năpăstuiți de soartă? Eu vă întrebam dacă e un păcat să te îmbogățești pe suferința săracului?

Maxim Melinti: „Fără îndoială, este un păcat. Fără îndoială, este un păcat grav când îl lipsești pe cel sărac de dreptul lui de a trăi, pentru că Dumnezeu ne dă acest drept, acest privilegiu de a trăi pe acest pământ și dacă prin anumite instrumente, pe care le folosim noi zilnic sau episodic, aducem suferință în familiile, în casele oamenilor care sunt la fel cum și noi suntem, pentru că nici cei bogați nu se deosebesc de cei săraci, tot au mâini, picioare.

Undeva, la Dalai Lama a fost o replică foarte interesantă despre corupție, că tot vorbim aici despre bogăție, despre această maladie, care pătrunde prin intermediul corupției, și spunea liderul din Tibet că „corupția este o maladie, ca un cancer pe pielea comunității noastre”. Și eu am continuat că această maladie aduce la o sărăcie totală atât spirituală, cât și materială a conaționalilor noștri – epuizarea.

Cetățenii nu sunt în stare să-și ridice capul, pentru că sunt deznădăjduiți, dar deznădejdea este unul dintre cele mai grave păcate, care nu permite să intri în Rai. Omul care nu are nădejde, el nu va avea perspectivă și nu va avea acces în Împărăția lui Dumnezeu.”

Europa Liberă: Părinte Maxim, Dvs. ați înființat Centrul Social pe care l-ați denumit „Insula Fericirii”. Și acest centru îi ajută pe cei bolnavi, îngrijește de cei bătrâni, hrănește pe cei flămânzi. De ce i-ați dat această denumire?

Maxim Melinti: „Pentru mine, însuși termenul „insulă” a fost așa, un vis de a crea un loc, un spațiu și acest spațiu să iradieze dragoste și compasiune. Este drept scop să-i facem pe oameni să fie fericiți. Ne-am propus mai multe obiective, deloc ușoare, cu care ne isprăvim cu greu, deoarece nu avem nici resurse, nici susținere din exterior; noi nu avem

sponsorizări, nu avem granturi, tot ceea ce facem, facem cu propriile forțe. Comunitatea identifică persoanele nevoiași sau aceste persoane apelează la instituția noastră prin intermediul rețelelor de socializare, al poștei electronice sau al cutiei poștale. Am aflat, de fapt, că avem foarte multă lume suferindă, tot mai multă lume înglodată în probleme, în sărăcie și, repet, deznădejde. Inițial, ideea a fost de a crea acest centru pe lângă biserica din Ghidighici, dar geografia noastră se răspândește, pentru că apelează și am încercat să ajutăm persoane din mai multe localități.

Am ajuns și la Peresecina, am ajuns și în Drochia, acum pregătim niște colete pentru o familie de persoane în etate care trăiesc la nordul Moldovei și să nu uit că participăm în mare parte la ajutorarea persoanelor private de libertate, pentru că și acolo sunt persoane vulnerabile, lipsite de mai multe drepturi și care au nevoie și ele de susținere, de o motivație, de încurajare, de un sprijin moral, spiritual și cel material.”

Europa Liberă: Despre Biserică se spune în ultimul timp că mai degrabă este implicată în politică și mai puțin se vorbește despre Biserică și acțiuni de caritate. De ce?

Maxim Melinti: „Pentru că au, probabil, mai mult timp liber, ca să se ocupe de politică. Știți, când se vorbește despre educarea copilului, se spune că trebuie să-l implici în mai multe activități. Iată, băiatul nostru mai mare merge și la dansuri, și la robotică, și la canto și tot încă găsește timp ca să mai facă șotii. Tot așa eu cred că fiecare din confrații mei trebuie să identifice o latură în care să se implice.

Mă bucur foarte mult pentru un coleg de-al meu din Rezina,

care are o echipă de fotbal formată din fete. Un caz nobil, fără precedent! Un preot care are o echipă de fotbal formată din fete. Și avem multe, multe exemple de acest fel, dar nu le cunoaștem și a doua e că sunt foarte mulți preoți pasivi, care și-au împlinit cumva visul, au atins un apogeu și sunt bine-mersi în zona lor de confort…”

Europa Liberă: Și atunci, lumea, enoriașii critică Biserica, pentru că a ajuns să facă business?

Maxim Melinti: „Eu aș dori ca nu doar să critice creștinii noștri, să vorbească pe rețelele de socializare, în mass-media sau în stradă, dar să ia atitudine. Creștinii trebuie să redobândească dreptul lor și locul lor în comunități. Ei trebuie să fie persoane care participă la luarea deciziilor, ei trebuie să cunoască cum sunt luate deciziile de către Consiliul parohial, cum sunt repartizați bani, donații și surse de venit în comunitate, ca să dispară odată pentru totdeauna orice fel de suspiciuni asupra a ceea ce face părintele cu banii comunității.”

Europa Liberă: Dacă în fața Dvs. acum ar fi două persoane: una dintre ele – cea mai săracă din lumea și alta – cea mai bogată, ce mesaje ați avea către acești doi oameni?

Maxim Melinti: „Să fie cinstiți și să se trezească conștiința lor și la unul, și la altul. Cel bogat să-i vadă pe cei din jur, iar cel sărac să se trezească pentru ca să nu-și piardă încrederea în ziua de mâine, pentru că printre săraci sunt mulți oameni disperați, care și-au pierdut identitatea lor de om. Și aici este menirea Bisericii – să iasă din zona de confort, să iasă în stradă și să ajute acești oameni nenorociți să trăiască un pic mai fericiți.

Vă spuneam despre Maria Skobțova, această martiră a secolului XX. Ea spunea așa: „Ce folos dacă tu stai în odaia ta, în cămeruța ta, postești, te rogi, bați metanii, iar alături un vecin moare de foame? Nu-ți folosește la nimic, credința fără faptă este moartă”. Și atâta timp cât Biserica va folosi texte biblice numai pentru a predica unele chestiuni așa abstracte, dar nu va porni a face lucruri concrete, pași concreți pentru a schimba lumea aceasta, nu vom avea nimic. Biserica trebuie să se evidențieze, cu atât mai mult că Biserica se laudă, după statisticile noastre, că se bucură de atâta încredere și autoritate.”

Europa Liberă: Și un punct de vedere al Dvs. referitor la sărăcie și suferință și bogăție și risipă?

Maxim Melinti: „Bogăția, prin cuvintele lui Hristos, nu este un păcat; este păcat atunci când furi de la cel sărac, când minți și când profiți de unele circumstanțe pentru a-ți crea condiții mai bune în viață. Fericire în asemenea situații nu poate fi. Și savanți, psihologi au constatat că acești oameni nu sunt fericiți.

Eu mă simt fericit, pentru că am mers de la Armenească pe jos până în centrul capitalei, m-am salutat cu mulți oameni, am dat câte un leu la toți cerșetorii, care sunt foarte mulți în orașul nostru și iarăși îmi dau seama că suferință există, numai că noi suntem, știți, ca acele trei maimuțe – nu vedem, nu auzim și nu vrem să vorbim. De ce? Pentru că suntem în cochilia noastră, unde totul este bine, unde totul este perfect.

Vine lumea în Noaptea Învierii la Biserică; bisericile sunt arhipline, daruri, prinoase, lumea luminoasă la față… S-au terminat sărbătorile, vin Blajinii, iarăși – pomeni, fală, kitsch, un fel de festival de modă, de culinărie și de… egoismul nostru, pentru că săracii așa și rămân să fie săraci; copiii desculți așa și rămân să fie desculți; copiii care stau și cerșesc în centrul capitalei, care se droghează tot așa rămân.

Și din an în an, aceeași poveste – noi aducem multe minuni în țara noastră, moaște, icoane, Focul Haric, dar interiorul oamenilor nu se schimbă; criminalitatea crește, bunăstarea oamenilor merge în descreștere, ura invidia, indiferența sunt în topul clasei sociale.”

Europa Liberă: Și unde va ajunge o asemenea societate?

Maxim Melinti: „Unde va ajunge? Nu știu unde va ajunge.”

Europa Liberă: Vă întrebam despre bogăție și risipă, pentru că chiar și în Republica Moldova știți că și cei săraci adună foarte mulți bani să facă cumetrie, să facă nuntă…

Maxim Melinti: „Da, e o risipă foarte mare... Și aici iar poate Biserica să facă recomandări, să prevină acest abuz la Blajini, la înmormântări, să facă această instruire a oamenilor, cum trebuie ei să opereze în asemenea situații. A murit o rudă, nu trebuie să cumpere cele mai scumpe pomeni, nu are nevoie mortul de aceste daruri, el are nevoie doar de fapte și de credință. Cu aceste două el pleacă către Dumnezeu, iar ca să faci de ochii lumii ceva, nu are rost; mai bine să identifici o sumă mult mai modestă și să chemi la masă pe cei care într-adevăr au nevoie.

Și cu Blajinii e aceeași poveste. Risipa este o boală foarte mare la moldoveni. Și e o risipă negândită. Eu în comunitatea mea am făcut recomandarea ce trebuie și ce nu trebuie să facă creștinii la înmormântări. Și, știți, este o schimbare. Cu greu, cu sfadă, cu insultări și cu poliție am avut, mai multe am avut cazuri. Am spus: „Asta nu-i bine! Vreți să faceți masă de pomenire la 40 de zile? Haideți să cumpărați pizza și să hrănim 20 de copii din familii vulnerabile din localitatea noastră. Câtă fericire este în ochii copiilor și câtă satisfacție este în sufletele celor care au făcut pomană adevărată?!”

Europa Liberă: De la sărăcie la bunăstare, la prosperitate nu-i decât un pas, sau cum ați continua Dvs.?

Maxim Melinti: „În țara noastră e nevoie de mai mulți pași, pentru că schimbarea se pornește din mentalitate, din acea cultură, din acea educație; creștinii ortodocși își fac semnul crucii pornind de la frunte, nu de la gură, însă anume de la frunte, ca să se trezească creierul nostru, conștiința noastră să se trezească, apoi trecem spre inimă, nu la stomac, anume la inimă, ca să învățăm să iubim pe aproapele nostru, pe cei din dreapta și din stânga, să putem să-i îmbrățișăm pe cei din jur, să nu trăim în mod egoist, izolat. Uitați-vă cum Hristos ne-a învățat să spunem rugăciuni, să spunem „Tatăl nostru care ești în ceruri”, nu spunem „Tatăl meu care ești în ceruri”, ci al nostru. Pe această cale, noi trebuie să învățăm să scoatem egoismul. „Nu mai trăiesc eu, ci trăiește Hristos în mine”, spune Apostolul Pavel. De la „eu” la „noi”, de la singular la plural. De mic, de la naștere trebuie pornită această lucrare. Dar, repet, lucrul mare și important în realizarea acestui proiect atât de important îl ocupă Biserica.

Dacă preotul de pe amvon va spune creștinilor că bogăția este păcat, iar el se va urca după slujbă într-o mașină luxoasă, „stai oleacă, părinte, nu se leagă, nu se leagă lucrul acesta”. Bogăția este un privilegiu pentru cel care muncește, dar poate să fie și o grea povară pentru cel care a furat. Scurt pe doi.”