Sub titulatura comună „Gurlitt Status Report”, la Muzeele de Artă din Berna, în Elveția, și la Sala de expoziții a Republicii Federale Germania, de la Bonn, s-au deschis două mari expoziții consacrate colecției de artă Gurlitt, redescoperite întîmplător în 2012-2013, în casa ultimului descendent al familiei omonime, la München, în urma unei anchete a Serviciului de impozite german.
O descoperire care, la vremea respectivă, a făcut mare vâlvă în lumea artelor și a politicii culturale germane și a determinat o luare de conștiință majoră în legătură cu politicile de spoliere ale statului nazist german atât la nivel privat, a evreilor în primul rînd, cît și la nivelul muzeelor de artă din Germania și din statele ocupate.
Consecință a „Afacerii Gurlitt”, din 2013 și pînă astăzi în Germania au apărut cîteva zeci de studii și cărți dedicate atît politicii culturale a regimului nazist, cât și a celor care au aplicat-o și au profitat de ea, între care un rol major a jucat Hildebrandt Gurlitt.
Expozițiile, deschise oficial vinerea trecută, se intitulează, la Bonn, „Furtul nazist de artă și consecințele sale”, iar la Berna „Arta Degenerată - Confiscată și vândută”.
Intendentul (directorul) Bundeskunsthalle Bonn (Sala de Artă și Expoziții a Republicii Federale Germania de la Bonn), Rein Wolfs, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu în exclusivitate pentru Radio Europa Liberă, explicînd pe scurt miza și motivația celor două expoziții și cazul lui Hildebrand Gurlitt, „curator, negustor de artă și profitor” cum îl definesc autorii Catalogului Expoziției.
Europa Liberă: După cinci ai de cercetări despre „Afacerea Gurlitt”, care este stadiul acestui proiectul?
Rein Wolfs: „Am făcut această expoziție pentru a face clar, în mod transparent, cum avansează lucrurile cu ceea ce a fost descoperit cu cinci ani în urmă. Desigur, cercetările vor continua, fiindcă există încă foarte multe lucrări din tezaurul de artă descoperit a căror situație nu poate fi identificată complet. În termeni de proveniență ele sînt în curs de reconsiderare. Cîteva lucrări au fost identificate ca piese de artă jefuite, șase din ele - dintre care două sînt aici în expoziție - în timp ce restul celor expuse, foarte multe, sînt în curs de identificare. Vor apare mai multe rezultate în viitor.”
Europa Liberă: Cum ați explica lucrurile pentru cineva care nu știe cum se fac aceste identificări, cum este cu certificatele de autenticitate, cum se poate explica faptul că numărul celor a căror provenineță nu este cunoscută, este atît de mare?
Rein Wolfs: „Vorbim despre lucruri petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numeroase documente, foarte multe documente de arhivă, au fost distruse atunci, s-au pierdut, sau au fost distruse cu bună știință. Așa că există încă o mulțime de piese de puzzle, care trebuie puse alături, iar multe dintre ele nu se vor potrivi niciodată, fiindcă lipsește materialul. Sîntem la 75 de ani după cele petrecute, iar uneori te gândești că ar fi fost mai bine dacă cercetările erau făcute în trecut; dar cum totul a fost ascuns, nu putem decît să începem să cercetăm în prezent .”
Europa Liberă: Cum poate fi calificat, văzut, astăzi tatăl lui Cornelius Gurlitt, realul colecționar și proprietar al colecției?
Rein Wolfs: „Hildebrant Gurlitt, colecționarul, a avut mai multe personalități de-a lungul vieții sale, a făcut cîteva cariere deosebite. A fost un director de muzeu în perioada interbelică, la sfîrșitul anilor '20 și începutul anilor '30, a fost un adept al avantgardei, s-a considerat un avocat de marcă al artei moderne, apoi, în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial și-a pierdut slujba, a început o nouă carieră ca negustor de artă, a intrat din ce în ce mai mult în sistemul nazist și a devenit, înainte de toate, unul numit între cei câțiva negustori de artă ai lui Hitler, care aveau dreptul să vîndă lucrări considerate din categoria artei zise degenerate, deci lucrări care fuseseră jefuite din muzeele germane de către stat însuși. El putea să le vândă în străinătate și să obțină astfel bani suplimentari pentru industria de război.
Actualitatea în lumea artei: Colecția de artă Gurlitt și aventura ei în secolul al XXI-lea
Ceva mai tîrziu, în 1943, el a fost, de asemenea, numit unul din negustorii speciali aleși chiar de Hitler pentru a clădi colecția unui mare muzeu în Austria, pe care Hitler vroia să-l facă la Linz. După război [Hildebrandt Gurlitt] a fost foarte curînd reabilitat, s-a detașat foarte ușor de trecut, și în 1948 a devenit din nou director al Muzeului de Artă din Düsseldorf. Așadar este o carieră ce s-a înlănțuit și, după părerea mea, la care trebuie să-ți pui o serie de întrebări.”
Europa Liberă: Hildebrandt Gurlitt este adesea prezentat ca un mare amator al pictorilor expresioniști, apărător chiar al așa-zisei arte „degenerate”, dar aici în expoziție sînt extrem de puține piese din această categorie, de exemplu Kirchner, între alții...
Rein Wolfs: „Tablourile lui Kirchner și ale unor artiști considerați parte a „artei degenerate” (Entartete Kunst) sînt cele mai multe în posesia Muzeului de Artă din Berna, fiindcă prezentăm simultan, în paralel, două expoziții, în care cea mai mare parte a artei „degenerate” se află la Muzeul de Artă din Berna, iar alte lucruri, care ar putea face parte din cele spoliate [de la evrei] sau a căror proveniență este încă în cercetare, se află aici la Bonn, în expoziția noastră de la Bundeskunsthalle.
Sînt și două lucruri distincte. Arta zisă „degenerată” este o categorie aparte de arta spoliată. Arta jefuită alcătuiește o categorie de piese aduse din străinătate în Germania, furate sau obținute prin presiuni asupra oamenilor de a le vinde la prețuri ieftine. Piesele de artă degenerată sînt din categoria celor obținute altfel: îți jefuiești propriile muzee ca stat și vinzi tablourile în străinătate.
Ambele expoziții sînt deosebit de interesante și, desigur, formează un întreg. Privite împreună constituie o singură mare expoziție. Ambele au, pe de altă parte, o mulțime de material istoric atașat, care le face să poată fi privite, fiecare, ca expoziții separate. Ai întreaga istorie a faptelor, vizitînd deja una din ele. Dar, desigur, ideal este să le vezi pe amîndouă.”
