Linkuri accesibilitate

Tudor Deliu: „Suspendarea repetată a şefului statului e un joc între Igor Dodon și Vlad Plahotniuc cu întreg Partidul Democrat”


Tudor Deliu
Tudor Deliu

Un interviu cu președintele fracțiunii liberal-democrate din Legislativ.

Președintele fracțiunii liberal-democrate din Legislativ, Tudor Deliu, a deplâns faptul că pentru moment nu avansează discuțiile cu cele două partide extraparlamentare PAS și Platforma „DA” privind crearea unei alianțe electorale, în vederea alegerilor generale din 2018. „Negocierile continuă, dar un acord nu există”, a declarat, între altele, Tudor Deliu, într-un interviu pentru Europa Liberă. Mai mult, el a avertizat că partidele pro-europene, parlamentare și extraparlamentare riscă un eșec electoral dacă „din ambiție” refuză să se unească în vederea alegerilor. Cât privește suspendarea repetată a președintelui Igor Dodon, deputatul liberal-democrat crede că ar fi vorba, din nou, despre un joc electoral, gândit să servească intereselor socialiștilor și Partidului Democrat de guvernământ. El face previziuni pentru anul 2018, un an electoral.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:58 0:00
Link direct

Tudor Deliu: „Anul 2018 este an electoral și eu cred că și activitatea parlamentară va fi paralizată, într-un fel, deoarece mulți se vor strădui să folosească tribuna Parlamentului ca o tribună electorală. Eu îmi doresc foarte mult ca anul 2018 să aducă schimbarea în Republica Moldova. Mă refer, în primul rând, la întărirea principiilor statului de drept și într-adevăr ca Republica Moldova să devină o țară democratică în sensul deplin al cuvântului, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla, deoarece ultimele evenimente ne demonstrează că chiar și partidele proeuropene, fie parlamentare, fie extraparlamentare, nu știu de ce nu au ajuns încă la un numitor comun pentru a forma o coaliție din toate partidele pentru a încerca să câștige alegerile viitoare.”

Europa Liberă: Care ar fi motivul că nu se pot consolida aceste forțe?

Tudor Deliu: „Îmi e greu să spun care sunt motivele, dar mi se pare că și aici în prim-plan apar ambițiile acestea ale moldoveanului nostru, care nu conștientizează faptul că răzleț mergând în alegeri asta-i egal eșecului, adică pierderii alegerilor. Noi încă continuăm și sperăm că acest lucru se va întâmpla, dar ultimele declarații ale unor lideri de partid ne fac să nu prea avem mari speranțe în aceasta.”

Europa Liberă: Negocieri se purtau între cel puțin trei formațiuni. Mă refer la PLDM, PAS și PPDA.

Tudor Deliu: „Da, într-adevăr, negocieri s-au purtat și ele încă continuă la nivel de discuții, însă la nivel de fapte, să zicem așa, concrete, care ar fi în baza unui acord încheiat între aceste trei partide, deocamdată, nu există. Iarăși zic eu, cunosc din presă doar declarația că PAS și PPDA au hotărât să meargă împreună. Mă rog, este decizia lor, noi nu putem s-o contestăm, dar nu cred că asta le va asigura succesul.”

Europa Liberă: În cazul acesta, PLDM va merge de unul singur, dacă celelalte două formațiuni nu agreează ideea ca să fie toate trei partide într-un bloc?

Tudor Deliu: „Noi trebuie să ne întrunim și să adoptăm o decizie, însă încă o dată repet, sperăm că acest lucru poate să se întâmple. Noi ducem negocieri și cu celelalte partide de dreapta de orientare proeuropeană, chiar dacă ele sunt mici, totuși, din mic se face mare câteodată. De asemenea, colaborăm și cu deputații din primul Parlament, care au făcut acea declarație proeuropeană, deci, acea mișcare civică, să zicem așa, și vom vedea până la sfârșit ce se va întâmpla.”

Europa Liberă: Până la alegeri mai este timp suficient. Să vorbim despre ceea ce se întâmplă astăzi, și anume, suspendarea repetată a lui Igor Dodon din funcția de președinte. Dvs. cum vedeți aceste suspendări?

Tudor Deliu: „Eu nu cunosc în practica internațională așa exemple când președintele țării poate fi suspendat pe o perioadă de câteva minute, ca decretul pentru desemnarea unor demnitari sau promulgarea unor legi să aparțină altei persoane; în cazul acesta, președintelui Parlamentului. Nu știu, dar mie mi se pare că aici este un joc dublu. Este un joc care e făcut între președintele Dodon și dl Plahotniuc cu întreg Partidul Democrat. Unul zice că „eu nu vreau”, iar acesta zice că „dacă tu nu vrei, noi o să demonstrăm că putem fără tine”. Deci, unul vrea să pară că este față de cetățeni corect, celălalt vrea să-i demonstreze totuși că „noi ceea ce facem, o facem pentru cetățeni”. Este un joc dublu care până la sfârșit nu aduce nicidecum plusvaloare Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dvs. cum credeți, Igor Dodon va rămâne președinte până la finele mandatului său, chiar dacă uneori încearcă să provoace PD-ul să înceapă procedura de demisie, de impeachment? Își va duce mandatul până la bun sfârșit?

Unul ne sperie cu Moscova, celălalt vrea să pară bun și să-și lustruiască imaginea în Europa, dar cetățeanul nu are de câștigat în această situație

Tudor Deliu: „Eu nu sunt Nostradamus sau Vanga, dar eu cred că el va duce mandatul până la sfârșit, deoarece procedura de demitere a președintelui țării este foarte complicată. Să nu uităm că el poate fi suspendat din funcție, iar mai apoi demiterea se face prin referendum și eu nu cred că ei vor ajunge până la aceasta, fiindcă nu cred ca în urma referendumului Dodon să fie demis. Dar dacă ei vor proceda în așa fel, eu cred că-i vor ridica și mai mult ratingul lui Dodon, de aceea nu cred ca ei să meargă spre suspendare și, inclusiv în 30 de zile, așa cum prevede legea, organizarea unui referendum pentru demitere. E un joc! Unul ne sperie cu Moscova, celălalt vrea să pară bun și să-și lustruiască imaginea în Europa, dar cetățeanul nu are de câștigat în această situație.”

Europa Liberă: Dar, apropo, criza în relațiile cu Moscova se va adânci? Republica Moldova cum își va edifica pe viitor cooperarea cu partenerul strategic numit Federația Rusă?

Tudor Deliu: „Eu cred că Republica Moldova trebuie să-și continue relațiile cu Federația Rusă din punctul de vedere a două părți egale și nicidecum în calitate de „frate mai mic”, așa cum și-o dorește Moscova. Eu sunt categoric împotriva acestei colaborări atunci când cineva ne privește ca pe nimeni și încearcă să ne dicteze ceea ce vor ei. Apropo, declarația, nici nu știu cum să-i spun, că mi-e greu să găsesc un calificativ pentru Rogozin, care ne desconsideră total și ca țară, și ca popor, și ca multe altele.”

Europa Liberă: Alegerile prezidențiale în Federația Rusă vor decide în ce mod să se dezvolte cooperarea bilaterală dintre Chișinău și Moscova?

Tudor Deliu: „Nu cred că alegerile din Federația Rusă sunt un pretext pentru îmbunătățirea sau înrăutățirea relațiilor. E clar ca bună ziua că în Federația Rusă la nivel de Președinție schimbări mari nu se vor produce, așa că lucrurile vor merge așa cum merg și acum.”

Europa Liberă: Iar parcursul european va continua așa cum și-l doresc cetățenii Republicii Moldova în acest an electoral?

Tudor Deliu: „El nici până acum nu continuă așa cum și-l doresc cetățenii Republicii Moldova, el continuă cum și-l doresc unii, deoarece, dacă e să facem o analiză a prevederilor Acordului de Asociere și celelalte obligațiuni pe care le avem noi, o să vedem că avem foarte mari restanțe. Nu putem noi vorbi astăzi despre pași măreți spre integrarea europeană când în republică predomină sărăcia, corupția, avem o justiție selectivă și multe, multe altele.”

Europa Liberă: Cine e adevăratul promotor astăzi al integrării europene?

Tudor Deliu: „Adevăratul promotor astăzi al integrării europene ar trebui să fie poporul Republicii Moldova prin reprezentanții săi. Cu părere de rău, avem ceea ce avem, fiindcă plecările și închinăciunile, și fotografiile pe holul Parlamentului European, aceasta încă nu înseamnă integrare în Europa.”

Europa Liberă: Guvernul zice că o parte din condiționalități le îndeplinește, altă parte sunt pe cale de a fi onorate. Dacă ne referim la prevederile Acordului de Asociere pe care îl are Republica Moldova cu UE, Dvs. cum vedeți aceste reforme pe care le fac cei de la guvernare?

Tudor Deliu: „Deci, Moldova are mari restanțe la promovarea tuturor reformelor care reies din Acordul de Asociere, restanțe la toate capitolele și nu întâmplător au fost cele 28 de condiționalități, care până astăzi încă nu sunt îndeplinite. Cât privește unele afirmații că ei totuna ne vor ajuta, că vor transfera resurse financiare, acesta este un gest pe care Uniunea Europeană l-a făcut și-l va face față de toți partenerii, dar asta nu înseamnă că în Republica Moldova reformele au ajuns să fie implementate.”

Europa Liberă: Ceea ce au promis cei de la guvernare, cei care au majoritatea în Parlament, că premierul Pavel Filip își va duce și el mandatul până la sfârșit, că dl Plahotniuc nu-și dorește funcția de prim-ministru. Dvs. ce credeți despre Guvernul Filip 2 care, iată, urmează să fie confirmat? Va fi mai tare, mai reprezentativ?

Tudor Deliu: „Eu, în primul rând, nu am înțeles de ce au fost făcute aceste remanieri în Guvern. Doar de dragul ca să pară că ei sunt cei care reacționează la anumite nereguli, să zic? De pildă, eu am foarte multe întrebări față de unii miniștri, care nu cred că puteau fi schimbați. Ceea ce se intuiește, părerea mea, e ca ei să dea un semnal că, adică, iată vedeți că noi, atunci când lucrurile nu merg spre bine, putem să remaniem Guvernul până la mai mult de 2/3. Însă odată cu schimbarea termenilor, suma nu se schimbă. Să nu uităm că nu Guvernul este acel care hotărăște, este coordonatorul care ceea ce zice, aceea se face și mâine, dacă o să zică să schimbe încă doi-trei, o să-i schime și pe aceia, fără să-i întrebe de ce. În ceea ce privește dl Filip, da, și ziceați că nu-și dorește Plahotniuc, eu cred că foarte mult își dorește, dar nu cred ca ei în anul electoral să riște prin această rocadă ca să devină prim-ministru Plahotniuc, fiindcă pentru ei aceasta ar fi o pierdere enormă a electoratului.”

Europa Liberă: A fost un referendum în municipiul Chișinău pentru destituirea primarului. A eșuat. Acum se vorbește despre un alt plebiscit, și anume, referendumul local pentru demiterea primarului Renato Usatîi de la Bălți. Ce înțelegeți Dvs.?

Tudor Deliu: „Deci, în Chișinău a fost un joc politic. Cât privește referendumul care se preconizează a fi organizat la Bălți, eu cred că este voința cetățenilor din Bălți, care mai mult de un an de zile sunt fără primar în această localitate, fiindcă administrația publică locală nu se organizează și se dirijează prin Skype, ci trebuie să fii zilnic, în permanență alături de cetățeni. Nu știu care vor fi rezultatele, dar cetățenii Bălțiului au tot dreptul de a demite actualul primar și de a purcede la alegerea altuia sau numirea unui primar interimar până la alegerile viitoare. De fapt a fost numit cineva, dar o să vedem care vor fi rezultatele. Cât privește cel de la Chișinău, din start am știut că acesta este un referendum eșuat. A fost într-adevăr un joc politic regizat foarte bine pe la centrele de comandă din Chișinău. Mă refer la cele din strada Cantemir, deoarece două tentative anterioare de a organiza un referendum nu au fost acceptate de către instanțele de judecată, iar doar după suspendarea lui Dorin Chirtoacă, s-a dat undă verde acestui referendum. E clar ca bună ziua de cine a fost dirijată această organizare a referendumului.”

Europa Liberă: Pentru că mult se va discuta în acest an cine va învinge la alegerile parlamentare – guvernarea sau opoziția, forțele proeuropene sau antieuropene –, acum tot citesc prin presă că aceste alegeri parlamentare ar putea să fie amânate cu trei luni, până în februarie 2019, pentru că se vorbește despre acest referendum de anulare a sistemului electoral mixt, inițiat de un grup de ONG-iști. Dvs. ce scenariu întrevedeți?

Ei au pâinea și cuțitul și fac ceea ce doresc ei, așa că n-o să mă mire faptul dacă se va întâmpla și lucrul acesta, dar eu cred că n-o să fie legat de organizarea referendumului de către societatea civilă în privința anulării sau abrogării legii cu privire la votul mixt

Tudor Deliu: „De la actuala guvernare poți să te aștepți la orice scenariu. Am discutat anterior despre suspendarea pe trei minute a președintelui, așa că stabilirea datei alegerilor cu trei luni mai târziu, cred că pentru dânșii asta nu este o problemă. Ei au pâinea și cuțitul și fac ceea ce doresc ei, așa că n-o să mă mire faptul dacă se va întâmpla și lucrul acesta, dar eu cred că n-o să fie legat de organizarea referendumului de către societatea civilă în privința anulării sau abrogării legii cu privire la votul mixt.”

Europa Liberă: Credeți că următoarele alegeri parlamentare vor avea loc în baza acestei reforme electorale, votul mixt?

Tudor Deliu: „Sunt sigur. Sunt sigur că așa va fi, deoarece eu îmi doresc ca această lege să fie abrogată, dar nu prea cred că referendumul va putea să fie organizat și, în primul rând, ca cetățenii să spună „Da” abrogării prezentei legi.”

Europa Liberă: Vedeți că este un referendum legislativ?

Tudor Deliu: „Corect. Este un referendum legislativ și cetățenii trebuie să participe, și cetățenii trebuie să se pronunțe, însă ceea ce întâmplă astăzi în Republica Moldova, iată, un mic sondaj, să-i întrebăm, fiindcă cetățenii noștri nu prea cunosc ce înseamnă sistem mixt, ce înseamnă sistem proporțional; ei știu de deputați și mai mult nimic. Așa că sper, dar nu cred ca referendumul să aibă sorți de izbândă.”

Europa Liberă: Dar cetățenii știu foarte bine că a fost furat un miliard. Dvs. mai așteptați să aflați adevărul despre acest furt?

Tudor Deliu: „Îl așteptăm, dar, „dacă a fost furat de niște oameni onești, care au vrut binele poporului”, cum o să putem noi afla? Cred că ați priceput la ce m-am referit.”

Europa Liberă: Ați făcut aluzie la declarația premierului Pavel Filip?

Tudor Deliu: „Absolut, absolut, la declarația premierului Filip, care a spus că „în raportul „Kroll” se regăsesc nume de oameni onești, care au vrut binele acestui popor”. Nu știu, noi vom insista în sesiunea următoare totuși ca integral să fie publicat raportul „Kroll”, vom cere să vină și guvernatorul Băncii Naționale în Parlament, dar cererile noastre foarte des eșuează, deoarece ei nu-și doresc acest lucru.”

Europa Liberă: Dar ce legi veți vota dvs., cei care reprezentați Partidul Liberal Democrat, în această sesiune?

Tudor Deliu: „Deci, în această sesiune, ca și în sesiunile precedente, noi o să susținem toate proiectele care vin în implementarea Acordului de Asociere și proiectele de legi care într-adevăr pot să aducă schimbare în Republica Moldova. Mă refer aici atât la condițiile de trai, cât și la dezvoltarea infrastructurii la nivel de Republica Moldova. Și mai ales, vom încerca să punem accentul pe dezvoltarea administrației publice locale, care este puterea unei națiuni, și nimeni nu conștientizează acest lucru.”

Europa Liberă: Va ajunge administrația locală să fie de importanță națională?

Tudor Deliu: „Ea trebuie să fie. Eu am zis că ea este puterea unei națiuni – de aici se începe țara, de la orișice localitate, sat, comună. Cu părere de rău, cineva crede că cei din administrația locală sunt doar niște resurse administrative pentru a-i susține sau nu în alegeri. Cu părere de rău, fără a conștientiza faptul că asta este o putere a cetățeanului.”

XS
SM
MD
LG