Jurnalistul Vladimir Soloviov, redactorul-șef al publicației NewsMaker.md, spune că neașteptatul progres în soluționarea unor probleme social-economice dintre Chişinău și Tiraspol se datorează unui format din umbră, pe care îl numește „format oligarhic” – adică a unor înțelegeri dintre liderul PD, Vlad Plahotniuc, și șeful holdingului Sheriff de la Tiraspol, Victor Gușan.
Vladimir Soloviov: „Primul comentariu al ședinței în formatul 5+2 de la Viena a fost cel al președintelui în exercițiu al OSCE, Sebastian Kurz, care a calificat înțelegerile dintre Chişinău și Tiraspol ca fiind un mare succes și a spus că protocoalele semnate sâmbătă, 25 noiembrie, precum și deschiderea podului peste Nistru care a avut loc mai devreme constituie progresul cel mai important în negocieri din ultimii 10 ani.
Astfel, aceste înțelegeri care au precedat ședința au creat un fundal favorabil pentru formatul 5+2 care nu s-a mai întrunit din iunie anul trecut. Ultima dată acesta s-a întâlnit la Berlin, a fixat niște înțelegeri care nu au putut fi puse în aplicare în tot acest răstimp. Și iată că în ajunul rundei de negocieri de la Viena părțile au decis brusc totul.
Există opinia că administrația transnistreană a trebuit să devină mai conciliantă pentru că acest lucru este dictat de situația economică și de business
Pe de o parte brusc, dar pe de altă parte nu, pentru că lucrul asupra acestor probleme s-a dus în tot acest răstimp, iar deschiderea podului se încearcă deja de mulți ani. Iar în ceea ce privește pachetul din cele patru decizii protocolare care a fost semnat pe 25 decembrie, din informațiile mele acesta urma să fie semnat încă în luna iunie, dar atunci ceva nu a mers.
Deci, ce s-a întâmplat, totuși? Există opinia că administrația transnistreană a trebuit să devină mai conciliantă pentru că acest lucru este dictat de situația economică și de business. Criza din regiunea transnistreană, care a început cam odată cu acțiunile armate din estul Ucrainei, nu trece. Cu Ucraina administrația anterioară condusă de Șevciuk și Ștanski a reușit să se certe. Smirnov, înaintea lor, era mai conciliant, era ba la Moscova ba la Kiev, când ceva nu mergea cu Rusia se duce în Ucraina – adică exista mereu o posibilitate de manevră.
În perioada lui Șevciuk această posibilitate a dispărut, acesta a avut un conflict direct cu Ucraina și cu ambasadorul de atunci Serghei Pirojkov și Ucraina „s-a închis” pentru Transnistria. Asta în condițiile în care Ucraina este un partener foarte important pentru Transnistria, de acolo se importă multe produse. Inclusiv pentru holdingul Sheriff care controlează astăzi întreaga Transnistrie relația cu Ucraina este importantă. Despre asta vorbește și faptul că recent a apărut și o poziție de reprezentant special al liderului transnistrean pentru relațiile cu Ucraina, funcție pe care o ocupă Vladimir Iastrebciak.
Astfel, Transnistria încearcă să-și restabilească relațiile cu Ucraina, iar pe de altă parte, prin soluționarea acestor chestiuni în mare parte tehnice dar cărora li se atribuiau mereu conotații politice, vrea să îmbunătățească relațiile și cu Occidentul, cu Uniunea Europeană.
Din Rusia, bani în Transnistria nu mai vin în ultimul timp. Cu excepția suplimentelor pentru pensii, din Rusia nu mai vine niciun fel de ajutor financiar, chiar dacă Krasnoselski și șeful executivului transnistrean Martinov merg cu regularitate la Moscova și vorbesc chiar și despre sumele de care ar avea nevoie pentru a stabiliza situația în economie. Există opinia că acest pragmatism a apărut la Tiraspol anume pentru că există necesitatea de a soluționa problemele economice.”
Europa Liberă: Totuși, probleme economice în regiune sunt de multă vreme. Cum se explică că anume acum lucrurile au început să se miște?
A apărut un format oligarhic din umbră – Vladimir Plahotniuc, liderul PD-ului, și Victor Gușan, șeful holdingului Sheriff
Vladimir Soloviov: „Se poate vorbi despre faptul că în reglementarea transnistreană a apărut un format din umbră, pe lângă formatele 5+2 sau 1+1, când se întâlnesc doar reprezentanții politici ai părților. A apărut un format oligarhic din umbră – Vladimir Plahotniuc, liderul PD-ului, și Victor Gușan, șeful holdingului Sheriff. Sursele mele în care tind să am încredere susțin că fără implicarea acestor oameni aceste înțelegeri nu ar fi fost atinse atât de repede și fără prea multe discuții.
Totuși, nu trebuie să negăm faptul că soluționarea acestor probleme, în cazul în care ele chiar vor fi soluționate - pentru că în acest moment avem doar niște angajamente, nu avem încă rezultate reale - atunci pentru oamenii de pe malul stâng al Nistrului asta chiar va aduce o îmbunătățire a situației în care sunt.
Pentru că se cunoaște de exemplu intenția Ucrainei de a interzice accesul pe teritoriul său a mașinilor cu numere de înmatriculare transnistrene. După 2014 Ucraina are o atitudine specifică față de oricare republici nerecunoscute și această intenție a fost de mai multe ori făcută publică. Și când decizia se va adopta, oamenii din regiune nu vor mai putea circula în Ucraina. Așa că un format de compromis pentru plăcuțele de înmatriculare cel mai probabil va fi acceptat. Pentru că, repet, Ucraina este foarte importantă pentru transnistreni – nu doar pentru Sheriff, mulți oameni merg acolo să facă comerț, să se odihnească, mulți au rude. Și astfel, acest număr de înmatriculare de compromis va oferi oamenilor de acolo pur și simplu posibilitatea de a supraviețui.”
Europa Liberă: Pe rețelele de socializare a apărut un comentariu foarte dur al Ninei Ștanski în legătură cu aceste înțelegeri – ea susține că Transnistria a cedat pozițiile și spune că compătimește echipa de negociatori. De ce o astfel de reacție?
Vladimir Soloviov: „Reacția este explicabilă - oamenii au fost la putere și au pierdut-o, dar se pare că, judecând după comentariile lor, încă mai speră să se revanșeze.”
Europa Liberă: Dar putem vorbi în această situație despre o cedare a pozițiilor din partea Tiraspolului?
Nu este normal că pentru a suna din Varnița la Bender, peste Nistru, trebuie de plătit la tarif internațional sau chiar mai mult. Soluționarea acestei probleme este o cedare a pozițiilor Transnistriei sau nu? Eu cred că pur și simplu este normal ca această chestiune să fie rezolvată
Vladimir Soloviov: „Nu aș spune că este o cedare de poziții. Negocierile de exemplu despre numerele de înmatriculare au fost începute chiar de Nina Ștanski.
Haideți să analizăm punctual. De exemplu, legătura telefonică. Acum aceasta lipsește. Nu este normal că pentru a suna din Varnița la Bender, peste Nistru, trebuie de plătit la tarif internațional sau chiar mai mult. Soluționarea acestei probleme este o cedare a pozițiilor Transnistriei sau nu? Eu cred că pur și simplu este normal ca această chestiune să fie rezolvată.
Legătura mobilă care este bruiată reciproc - în Transnistria operatorii moldoveni practic nu pot fi accesați, iar pe malul drept nu prinde rețeaua operatorului transnistrean. Nici asta nu este corect. Pentru că dacă mergem de exemplu în Ucraina avem acolo roaming și continuăm să fim în rețea. Este asta o cedare, sau nu? Mie mi se pare că nu.
Școlile cu predare în grafie latină din Transnistria și care mereu au avut probleme. Crearea condițiilor pentru un proces instructiv normal în aceste școli este o cedare sau nu? Probabil, dacă ar fi să raționăm în termenii unor funcționari care se târguiesc mereu și explică acest lucru prin raționamente mari strategice pe care noi, muritorii de rând, nu le înțelegem, poate ca am putea interpreta ca o cedare. Dar dacă e să vorbim din perspectiva oamenilor de rând care merg la aceste școli, care învață acolo sau predau acolo și care nu puteau aduce manuale, care erau nevoiți să achite servicii și chirii foarte scumpe, atunci soluționarea acestor probleme, din punct de vedere uman, este o aducere la normalitate a relațiilor dintre administrația transnistreană și aceste școli.
Sau situația fermierilor care au terenuri aflate pe teritoriul controlat de Tiraspol și nu le pot prelucra. A da posibilitatea acestor oameni de a prelucra aceste terenuri este o cedare de poziții? Din punctul meu de vedere, nu este.
Diplomele pe care le primesc studenții transnistreni la absolvirea universității din Transnistria și pe care acum pe pot apostila la Chişinău. Adică acum acești oameni vor putea studia mai departe în alte țări. Este aceasta o cedare a pozițiilor? Haideți să-i întrebăm pe studenții care au absolvit această universitate și nu pot face nimic cu diplomele lor.
Iar podul de la Gura Bîcului este calea cea mai rapidă și comodă de a ajunge de la Chişinău la Tiraspol. Traseul M14 este comod și rapid, nu trece prin localități și deci poate fi parcurs cu o viteză mai mare. Este într-o stare destul de bună, plus partenerii internaționali ai Republicii Moldova au promis că vor finanța renovarea acestui traseu. Este sau nu aceasta o cedare de poziții?
Poate că din punctul de vedere al politicii externe sau al unor interese puțin înțelese se poate vorbi despre cedare. Dar aceasta nu va fi perspectiva omului de rând, cel care are nevoie să de deplaseze, să transporte mărfuri, să facă afaceri, să învețe, să sune, să prelucreze pământul…”
Europa Liberă: Dle Soloviov, ați amintit numele lui Plahotniuc. Pe de altă parte, și președintele Dodon a declarat că aceste evoluții sunt meritul lui.
Vladimir Soloviov: „Eu am fost pe podul de la Gura Bîcului și nu l-am văzut acolo pe Igor Dodon. L-am văzut pe premierul Pavel Filip. Actualul sistem al puterii în Republica Moldova este construit în așa fel încât președintele nu are nicio pondere. Nu trebuie probabil să amintesc ascultătorilor voștri de câte ori, atunci când apăreau conflicte între Guvern și președinte, Guvernul a făcut în așa fel încât opinia și poziția președintelui să nu conteze. E suficient să amintim numirea ministrului apărării care s-a făcut în pofida voinței președintelui Dodon, căruia i s-a montat un buton on/off și pe perioada cât a fost semnat decretul acesta a fost pur și simplu „scos din priză”.
La fel este și în acest caz. Da, Dodon s-a întâlnit deja de câteva ori cu Krasnoselski, ei au discutat necesitatea unor pași, dar înțelegerile au fost pregătite de Guvern, de vicepremierul Balan numit de Partidul Democrat și Pavel Filip care este adjunctul președintelui acestui partid. Iar conduce aceste procese, după cum știm, Vladimir Plahotniuc, chiar dacă nu deține nicio funcție.
Iată de ce Dodon poate să vorbească, să facă declarații și în mod sigur dorește numai bine procesului de negocieri, dar influența lui în acest proces este mult mai mică decât influența pe care o poate exercita Plahotniuc asupra negocierilor.”
Europa Liberă: Legat de acest format oligarhic despre care ați amintit mai sus, credeți că ar putea acesta să determine o soluționare definitivă a conflictului transnistrean, sau este totuși un format de conjunctură în care ambele părți preferă status-quo-ul?
Vladimir Soloviov: „Nu cred că este un format de conjunctură, ei chiar au reușit să ajungă la niște înțelegeri. Și dacă le analizăm, putem constata că Transnistria chiar a făcut mulți pași în direcția apropierii. Până acum, inclusiv pe vremea Ninei Ștanski, Tiraspolul stătea pe viață și pe moarte în multe chestiuni, inclusiv cea legată de școlile din Transnistria, și cea a diplomelor și comunicațiilor și mai ales a terenurilor. Acum a avut loc o mișcare de apropiere. Probabil să nu a fost ușor pentru negociatorii transnistreni, mai ales că Vitali Igrantiev a fost mâna dreaptă a Ninei Ștanski și s-a ocupat personal de toate aceste procese.
Dar în momentul în care au intervenit acele forțe influente, din zona de business, din ambele părți, în persoanele lui Plahotniuc și Gușan, atunci a devenit clar cine dictează în interior agenda reală.”
Europa Liberă: Dar cei doi vor să ducă chestiunea până la reglementare sau au alte interese?
Nu poate Plahotniuc și Gușan să facă în așa fel încât Rusia să-și evacueze trupele din regiunea transnistreană sau Transnistria să cadă de acord să intre în componența Republicii Moldova. Aceste lucruri sunt dincolo de posibilitățile lor
Vladimir Soloviov: „Cei doi au și ei un plafon mai sus de care nu au cum să sară. Soluționarea politică a conflictului transnistrean nu este posibilă fără participarea mediatorilor – UE, Rusia și SUA. Iată aici li s-ar putea da peste mâini și nu mă aștept la mișcări independente din partea lor aici.
Biroul de Reintegrare scrie viziunea sa cu privire la reglementare deja de un an. Acesta o va putea propune, dar va fi mai greu cu adoptarea. Până când jucătorii externi nu vor fi pregătiți, procesul reglementării politice definitive nu se va mișca din punctul mort. Nu poate Plahotniuc și Gușan să facă în așa fel încât Rusia să-și evacueze trupele din regiunea transnistreană sau Transnistria să cadă de acord să intre în componența Republicii Moldova. Aceste lucruri sunt dincolo de posibilitățile lor.”
Europa Liberă: Se vorbește mult despre faptul că Transnistria este o gaură neagră sau un loc unde se spală mulți bani. Și din acest punct de vedere mediile de afaceri ar avea interesul să lase lucrurile așa cum sunt pentru a continua să facă afaceri mai puțin transparente acolo. Adică nu ar exista interesul de a soluționa problema.
Vladimir Soloviov: „În ceea ce privește gaura neagră, e o mare întrebare unde gaura este mai mare – pe malul drept sau pe cel stâng. Miliarul a fost furat nu în Transnistria și 20 de miliarde de dolari au fost „spălate” nu prin băncile transnistrene. Așa că aș lăsa de-o parte întrebarea cu privire la găuri negre.
Iar în ceea ce privește faptul că de existența status-quo-ul, din păcate, sunt interesați cei care s-au obișnuit să funcționeze într-un astfel de regim și care și-au câștigat capitalurile astfel, cred că aveți dreptate.
Doar că această capacitate mărită de a accepta compromisuri la negocieri, de care dă dovadă acum Tiraspolul, ar putea fi dictată de faptul că situația nu mai este nici pe departe cea care era în anii 1990 sau la începutul anilor 2000, când Sheriff a prins valul și și-a câștigat capitalurile. Acum criza din regiune și exodul populației nu contribuie le prosperarea afacerii. În plus, la un moment dat orice business vrea să se legalizeze, să iasă din zona gri. Și aici deja apar aspectele legate de anumite garanții care ar putea fi cerute și acordate.”
