Linkuri accesibilitate

Intrarea în Ucraina din regiunea transnistreană ar fi fost blocată


Pe șoseaua Tiraspol-Odesa, la punctul de trecere Pervomaisc – Cuciurgan, au fost instalate blocuri masive de beton, blocând accesul din regiunea transnistreană în Ucraina, potrivit unor imagini apărute pe rețelele de socializare online pe 3 mai.

O fotografie pe Twitter sugerează că blocurile de beton au fost instalate de autoritățile ucrainene, care ar sigila granița pe partea lor. Informația nu a putut fi verificată din surse independente imediat.

Punctul de trecere Pervomaisc – Cuciurgan a fost închis de autoritățile ucrainene pe 27 februarie.

Dacă se confirmă, instalarea blocurilor de beton a avut loc după o serie de incidente în regiunea transnistreană pe 25-27 aprilie și a readus în discuție o posibilă implicare a enclavei separatiste din R.Moldova în războiul Rusiei contra Ucrainei.

În primele zile ale invaziei rusești declanșată la 24 februarie, autoritățile ucrainene au detonat un pod feroviar ce făcea legătura între regiunea transnistreană și Odesa situat la mai puțin de 2 kilometri de punctul de trecere rutier blocat acum.

Într-un reportaj al Serviciului ucrainean al Europei Libere, luna trecută, locuitori din Cuciurgan și alte sate ucrainene situate vizavi de Pervomaisc spuneau că se simt în siguranță, în ciuda faptului că în regiunea transnistreană există trupe rusești.

Cuciurgan, Ucraina: „Nimeni nu știe ce va fi mâine, dar deocamdată e liniște și pace”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:35 0:00

XS
SM
MD
LG