Linkuri accesibilitate

Refugiați ucraineni la Sala Polivalentă din Chișinău, 8 martie 2022
Refugiați ucraineni la Sala Polivalentă din Chișinău, 8 martie 2022

Invazia rusă în Ucraina, ziua 13 | ONU: două milioane de refugiați ucraineni

  • Președintele SUA, Joe Biden a anunțat interzicerea importurilor de petrol și altor tipuri de carburanți din Rusia, ca răspuns la invazia rusă din Ucraina.
  • Gigantul petrolier Shell anunță că se retrage din Rusia.
  • Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici îi cere președintelui Volodimir Zelenski să oprească vărsarea de sânge din Ucraina „cu orice preț” și să ajungă la un acord de pace cu Rusia.
  • Șeful agenției ONU pentru refugiați spune că numărul persoanelor care fug de invazia Rusiei în Ucraina a ajuns la două milioane
  • Rusia spune că a deschis coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din Kiev, Mariupol, Harkov și Sumî.
  • Mai multe canale de televiziune ruse au fost piratate, iar programele au fost înlocuite cu transmisii despre războiul din Ucraina.
  • Oligarhii ruși și-au manifestat îngrijorarea față de invazia în curs de desfășurare a Ucrainei.
  • Liderii Statelor Unite, Franței, Germaniei și Marii Britanii au promis că vor pedepsi în continuare Rusia pentru invadarea Ucrainei, a declarat Casa Albă pe 7 martie. Dar interzicerea importului de petrol rusesc nu pare încă iminentă.

Invazia rusă în Ucraina ziua a 12-a, AICI

06:49 8.3.2022

O a treia rundă de discuții între Moscova și Kiev s-a încheiat, negociatorii ucraineni remarcând mici evoluții pozitive în privința stabilirii coridoarelor umanitare pentru civilii care fug din calea invaziei militare rusești din Ucraina.

Delegația Ucrainei la negocierile cu Rusia
Delegația Ucrainei la negocierile cu Rusia

Crearea de coridoare umanitare pentru a le permite civililor să se evacueze din mai multe orașe bombardate intens de forțele rusești a fost un punct de dispută între cele două părți - încercările anterioare de a stabili pasaje sigure au eșuat, lăsând mii de oameni blocați în interiorul orașelor bombardate de artileria rusească.

XS
SM
MD
LG