Imagine înfățișând vehicule militare distruse pe o stradă în orașul Bucia din regiunea Kiev, în timp ce armata rusă încearcă să pătrundă în capitala ucraineană. Fotografia a fost făcută la 1 martie 2022. REUTERS/Serhii Nuzhnenko
Situația din Borodianka, regiunea Kiev, la 3 martie. Loviturile aeriene rusești asupra orașului au distrus mai multe clădiri de locuit. După raiduri, o coloană de tehnică militară rusească a încercat să traverseze orașul, dar înaintarea a fost oprită de forțele ucrainene. Un video produs de Serviciul Ucrainean al Europei Libere.
Duma de stat dela Moscova a aprobat legea care criminalizează diseminarea de „știri false” despre operațiunile militare ale Rusiei, în contextul reprimării de cître Kremlin a instituțiilor media independente care relatează factual despre invazia rusească neprovocată în Ucraina. Legea adoptată pe 4 martie va fi încorporată ca articol separat în Codul Penal al Rusiei pentru a „preveni discreditarea forțelor armate ale Federației Rusie în timpul operațiunilor lor de apărare a Federației Ruse și a cetățenilor ei, menținând pacea internațională și securiatea”.
Cei care vor fi găsiți vinovați de încălcarea acesrei legi vor fi pedepsiți cu închisoare de până la 10 ani. Cei găsiți vinovați de distribuirea de știri false despre armata rusă cu „consecințe serioase” riscă până la 15 ani de închisoare.
Ceva mai devreme pe 4 martie, agenția rusă de monitorizare media, Roskomnadzor, a „limitat” la mai multe website-uri media independente. Multiple website-uri ale postului de radio Europa Liberă/Libertatea și site-urile ruseși ale BBC și Deutsche Welle, precum și magazinele de aplicații de la Apple și Google, au fost toate blocate în noaptea de 3 spre 4 martie, a anunțat grupul de monitorizare a internetului GlobalCheck. Aceste blocări au venit după o săptămână de amenințări cu închiderea din partea Roskomnadzor la adresa Europei Libere și a altor instituții de presă, sau chiar închiderea forțată a altora, între care și postul de radio Echo Moskvy.
Trupele rusești continuă să înainteze spre capitala ucraineană Kiev, iar obiectivul lor principal este de a o încercui, a anunțat pe 4 martie armata ucraineană, citată de agenția DPA. Nu au fost date detalii despre luptele care se dau în oraș, unde alarma aeriană a sunat de câteva ori în cursul nopții trecute, iar locuitorii au fost îndemnați să coboare în adăposturi. Potrivit autorităților ucrainene, trupele ruse s-au retras din aeroportul cu importanță strategică Hostomel, situat la nord de Kiev. Portul Mariupol din sudul Ucrainei este acum complet înconjurat, au mai spus autoritățile, adăugând că trupele ruse au un „avantaj tehnic semnificativ”. Informația nu a putut fi confirmată din surse independente.