Linkuri accesibilitate

Ion Cărpineanu: Vedem o divizare totală, am impresia că suntem într-un război civil


Ion Cărpineanu, primarul comunei Cărpineni, Hâncești

Lecţiile învăţate în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 trebuie să fie folosite pentru a combate un alt fenomen ce ameninţă populaţia, săracia.

Satul trebuie să scape de sărăcie iar modernizarea infrastructurii în mediul rural cere investiții colosale, a declarat Europei Libere, primarul comunei Cărpineni, Hâncești, care mai spune că criza politică și criza sanitară obligă autorităţile la o mai mare responsabilitate.

Ion Cărpineanu: Vedem o divizare totală, am impresia că suntem într-un război civil
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:47 0:00
Link direct

Europa Liberă: Cum se descurcă administrația publică locală în aceste condiții, când se suprapun două crize – politică și pandemică?

Ion Cărpineanu: „Criza politică și criza pandemică până la urmă duc la o criză financiară destul de serioasă pe care o resimt oamenii, avem un val de scumpiri extraordinar de mare în ultima perioadă, în ultimele 5-6 luni, începând de la produsele industriale și, iată, vedem deja și la produsele agricole. Și pe de altă parte, noi nu vedem o creștere a veniturilor oamenilor și asta duce la creșterea sărăciei în Republica Moldova, iar creșterea sărăciei înseamnă voturi de stânga.

Casă din Cărpineni, aprilie 2021
Casă din Cărpineni, aprilie 2021

Este destul de dificil ca administrația publică locală să faci față tuturor provocărilor pe care le avem, fiindcă noi administrăm niște localități destul de sărace, niște localități unde trebuie de investit foarte mult în infrastructură ca să putem să răspundem așteptărilor oamenilor. Acest lucru nu se întâmplă și dezamăgirea oamenilor crește nu doar în guvernul central, dar și în guvernele locale, adică în administrația publică locală. Unica noastră șansă este să accesăm bani de acolo de unde ei sunt, din Europa, doar că până în prezent noi nu vedem o deschidere foarte largă a instrumentelor europene de finanțare pentru autoritățile locale.”

Europa Liberă: Și doar pandemia ar fi de vină?

Ion Cărpineanu: „Ar fi de vină și situația politică, ar fi de vină întreaga societate a Republicii Moldova, fiindcă nimeni nu ne parașutează politicienii, noi îi trimitem în parlament, prin voturile noastre, așa că probabil este meritul nostru al tuturor în situația actuală.”

Europa Liberă: Aproape 4 luni de zile, Republica Moldova are un guvern interimar și se zice că atunci când guvernul este interimar nu are împuterniciri și, dacă nu are împuterniciri, foarte mulți membri de guvern se gândesc cam câtă viață mai are acest cabinet de miniștri și nu neapărat se gândesc la problemele cu care se confruntă cetățenii. Așa să fie?

Ion Cărpineanu: „Statul continuă să funcționeze. Deci, nu cred că un guvern care ar avea împuterniciri mai mari ar avea mai multe instrumente de soluționare a problemelor cetățenilor, doar că este normal să avem un guvern care să fie susținut de parlament, să fie o conlucrare între toate puterile statului, fiindcă președinția, parlamentul și guvernul ar trebui la unison să rezolve problemele cetățenilor. Astăzi noi vedem o divizare totală, am impresia că suntem într-un război civil, doar că mediatic...”

Europa Liberă: De fapt, războiul acesta politic se duce între două instituții – instituția prezidențială și instituția legislativă și finalitatea s-ar părea că ar trebui să fie aceste alegeri parlamentare anticipate.

Ion Cărpineanu: „Mă tem că nu este cel mai fericit final, fiindcă, după părerea mea, scorul pe care îl va lua dreapta și stânga nu va fi cel așteptat de mulți dintre ei. Am spus că nivelul sărăciei crește în Republica Moldova și asta cumva înseamnă voturi de stânga mai mult, or noi vedem că cei care au o deschidere spre Europa se plasează pe dreapta, și atunci s-ar putea să avem cam același rezultat pe care l-am avut la alegerile din februarie 2019, doar că unii jucători de pe stânga ar putea să aibă voturi mai puține și, eventual, poate să intre Renato Usatîi, care chiar nu prea pot să înțeleg dacă este un jucător de stânga, de centru-stânga sau de centru-dreapta. După declarațiile lui, unele declarații sunt de centru-stânga sau stânga și altele sunt de dreapta. Și atunci, celor de dreapta o să le fie destul de dificil să formeze niște alianțe durabile în interesul cetățenilor, fiindcă eu, de fapt, aud de la toți politicienii că ei toți acționează în interesul cetățenilor. Urmează să întrebăm cetățenii dacă simt că problemele lor se rezolvă la nivelul central, așa că putem să avem un rezultat nu atât de bine structurat, adică cu partide foarte bine plasate, deci cu o majoritate parlamentară cred că nu va fi.”

Europa Liberă: Agenda cetățeanului și agenda politicianului sunt două lucruri diferite sau totuși se intersectează problemele care sunt incluse pe aceste agende?

Ion Cărpineanu: „Iată, dacă e să ne uităm în ultimele șase luni de zile, s-au adoptat diferite proiecte de lege în parlament. Eu nu prea am văzut legi care vor putea influența calitatea vieții cetățenilor. În momentul când politicienii locali ajung la un nivel central, părerea lor se diluează în toată masa de legi care sunt votate. Acolo, dacă observăm la fiecare ședință de parlament se votează cu duiumul legi. Eu sunt sigur că majoritatea deputaților din parlament nu reușesc să le studieze sau nu au o pregătire bună pentru a avea o analiză foarte bine structurată pe fiecare subiect în parte și de aceea se votează legi care de multe ori nu sunt aplicabile. Noi ca administrație publică locală deseori ne lovim de asemenea legi pe care nu poți să le aplici din cauza faptului că nu avem instrumente, sunt preluate ca bune practici din alte părți, dar nu sunt adaptate la legislația noastră și la condițiile noastre și atunci avem legi foarte frumos scrise pe care nu le putem aplica.”

Europa Liberă: Dar vreun exemplu ați putea numi?

Ion Cărpineanu: „Domeniul protecției mediului, Legea cu privire la deșeuri. Dacă să iei Legea cu privire la deșeuri, majoritatea primarilor trebuie să facă pușcărie. Noi nu putem să avem gunoiște autorizată sau depozite intercomunitare pentru deșeuri autorizate, de atâta că puterea centrală, administrația publică centrală nu a reușit pe strategia cu privire la deșeuri să îndeplinească toate măsurile care au fost aprobate într-o hotărâre de guvern încă în anul 2014, după care legea se referă la toate structurile, inclusiv administrația publică locală are acolo niște obligațiuni pe care trebuie să le îndeplinească, neavând nici suport legal și nici suport financiar. Asta e cel mai grav, când statul îți deleagă niște atribuții, dar nu-ți dă instrumente ca atribuțiile acestea să le îndeplinești. Și atunci, foarte simplu un control de la Agenția de Mediu îți evaluează o pagubă adusă mediului de câteva sute de mii de lei și, iată, dosarul penal cu care trebuie să mergi mai departe în viață.”

Europa Liberă: Alte norme legale care...

Ion Cărpineanu: „O sumedenie de norme legale care sunt puse pe spatele administrației publice locale pe care, neavând instrumente financiare, noi nu putem să le îndeplinim.”

Europa Liberă: Și atunci, cetățeanul pierde încrederea și în primar, pentru că administrația publică locală era în topul instituțiilor care se bucură de încrederea cetățenilor?

Ion Cărpineanu: „Evident că se erodează și încrederea în administrația publică locală. Iată dacă să vedem ce se întâmplă în țara vecină, în România, o să vedem că acolo sunt primari care au câte 6, 7, 8 mandate. La noi nu prea vezi foarte mulți primari cu atât de multe mandate, din cauza faptului că e capacitatea redusă de soluționare a problemelor, bugete foarte reduse, legislație care adesea se bate cap în cap și nu poți să soluționezi așa cum ar trebui să soluționezi o problemă. Și iată de aici vine și starea asta de lehamite câteodată și la primari că nu-și mai doresc să-și ducă mandatele mai departe, fiindcă te consumă până la urmă.”

Europa Liberă: Și iată enunțați probleme, dar la probleme găsiți soluții, e ușor să găsești rezolvare?

Ion Cărpineanu: „De obicei nu prea ușor se găsesc. Sunt administrații publice locale mai descurcărețe, cu posibilități mai mari, iar alții nu au asemenea posibilități și acolo este stagnare, iar unde-i stagnare, lumea pleacă și avem marea migrație, sărăcia crește și iată acolo chiar este o problemă destul de gravă. Ar trebui să avem o reformă administrativ-teritorială autentică, ca să creăm primării foarte puternice, cu specialiști foarte buni care să aibă capacități de a atrage resurse financiare prin instrumente europene, fiindcă există aceste instrumente, da, la o perioadă mai mare, dar există posibilitatea de a atrage de acolo bani și iată atunci eu cred că am putea cumva schimba lucrurile spre bine. Este evident că administrația publică locală de nivelul doi trebuie să dispară, fiindcă ei doar consumă bani și nu generează niciun serviciu pentru cetățeni. Și iată prin comasare și restructurarea administrației am putea să avem și mai mulți bani la bugetele locale.”

Europa Liberă: Cum se depășesc, până la urmă, cele două crize politică și pandemică?

Ion Cărpineanu: „Criza pandemică putem s-o depășim prin vaccinarea masivă. Până n-o să ne vaccinăm, noi n-o să avem o finalitate în această problemă. După criza pandemică, societatea va trebui să genereze o soluție politică, fiindcă așa nu se mai poate de continuat deja.”

Europa Liberă: Ziceți că vaccinarea ar fi o soluție pentru depășirea crizei pandemice? La piața de aici, din Cărpineni, am găsit foarte multă lume care e sceptică în general că există acest COVID-19 și sunt foarte rezervați când e vorba de vaccinare. De ce?

Ion Cărpineanu: „Este rezultatul mediatic pe care îl avem noi în Republica Moldova, o sumedenie de informații plasate în spațiul mediatic, pe care oamenii le consumă. Cei care au o pregătire mai bună, au și capacitatea de analiză a acestei informații, iar care nu au o pregătire atât de bună, iată, moare ruda lui de COVID, iar el spune că n-a murit de COVID, dar așa i-a scris medicul în certificat. Am întâlnit și astfel de cazuri.”

Europa Liberă: Și tare-s supărați oamenii că achită amenzi, pentru că nu respectă condițiile impuse, mai ales acum pe timp de stare de urgență.

Statul trebuie să aibă niște pârghii foarte concrete de acțiune și de protecție a oamenilor

Ion Cărpineanu: „Oamenii întotdeauna vor fi supărați atunci când vor achita amenzi, doar că statul trebuie să aibă niște pârghii foarte concrete de acțiune și de protecție a oamenilor, iar în cazul în care oamenii încalcă aceste restricții, ei trebuie să fie sancționați. În caz contrar, o să avem cercul vicios pe care n-o să-l putem depăși niciodată, o să fim unica țară din Europa care n-o să poată să iasă din criza pandemică. Deci, vaccinarea este unica soluție care poate să pună capăt acestei pandemii, după care urmează deja și criza politică, care cu siguranță va fi soluționată în cazul în care societatea va dori acest lucru. Doar societatea civilă poate să intervină foarte prompt, inclusiv prin vot, ca să avem o altă situație în țară la noi, inclusiv un parlament funcțional și un guvern care să lucreze 4 ani de zile. Asta este foarte important ca să avem o stabilitate în țara noastră.”

Europa Liberă: Și contează încotro Moldova, pe ce cale se va îndrepta – mai aproape de Vest, mai aproape de Est?

Ion Cărpineanu: „Foarte mult contează. După mine, locul Republicii Moldova este alături de familia europeană.”

Europa Liberă: Dar această criză politică a făcut să fie și mai polarizată societatea moldavă.

Ion Cărpineanu: „Eu sper foarte mult că cei tineri deja au înțeles că unica soluție a Republicii Moldova este să se apropie mai mult de Europa. Cu siguranță că timpul le va pune pe toate la locul lor, doar că acum noi trăim mai rău decât trăiesc alții și acesta este un indicator foarte vorbitor, aș spune eu.”

Europa Liberă: Cetățenii percep de unde vine ajutorul atunci când Moldova se află în dificultate?

Ion Cărpineanu: „Cetățenii percep de unde vine ajutorul, este important cum acest mesaj este transmis cetățenilor. Trebuie de vorbit mai mult despre aceste ajutoare și orice grant pe care îl obține Republica Moldova și autoritățile locale trebuie să fie foarte puternic mediatizat la nivel local, trebuie de discutat în fiecare mahala ca oamenii să înțeleagă că vine banul de la plătitorul de impozite din Europa.”

Europa Liberă: Cine să discute?

Ion Cărpineanu: „Inclusiv administrația publică locală, cei care utilizează banii. Deci, autoritatea care utilizează banii este responsabilă de informarea cetățenilor pe acest subiect.”

Europa Liberă: Iată, Dvs. ați vorbit ceva mai devreme despre sărăcie. Am mers un pic mai departe, la o distanță de 8 kilometri de Cărpineni, și acolo se vede ce înseamnă adevărata sărăcie. Cum explicați contrastul acesta?

Infrastructura merită a fi îmbunătățită acolo unde vom avea creștere economică

Ion Cărpineanu: „Acolo unde e migrație masivă, acolo unde rămân doar bătrânii este dificil de a îmbunătăți lucrurile și de a dezvolta câte ceva, fiindcă există așa un fenomen de delăsare și de nepăsare la acești oameni, că ei deja cred că nu mai revine nimeni înapoi și nu mai merită nimic de dezvoltat, inclusiv infrastructura internă a unei gospodării. Iată în acel sector unde ați fost Dvs. cu 3 ani în urmă am încercat să construim sistemul de alimentare cu apă potabilă și din 210 gospodării doar 25 își doreau să se conecteze la acea rețea în cazul în care noi trebuia s-o construim. Și donatorii noștri atunci evident că au spus că nu este eligibil acel sector și au fost investiți banii în alt sector. Deci, una după alta se trage. Infrastructura merită a fi îmbunătățită acolo unde vom avea creștere economică. Noi avem localități în Republica Moldova unde construim sisteme de alimentare cu apă potabilă și drumuri de zeci de milioane de lei și avem o populație de 500 de oameni, unde, practic, copii pentru grădiniță nu există. Ar trebui de gândit foarte atent, bani avem puțini, de aceea trebuie investiți cu bătaie lungă, potențialul economic al localității contează foarte mult. În cazul în care nu avem potențial economic, atunci nu merită de făcut investiții. Este dur, dar altfel nu ieșim din tot cercul acesta vicios.”

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG