Linkuri accesibilitate

Ion Chicu despre discuțiile de la Moscova: gaze ieftine, credit, casarea munițiilor și vizită promisă de Medvedev


Întâlnirea dintre prim-miniștrii Dmitri Medvedev și Ion Chicu la Moscova, 20 noiembrie 2019

Federaţia Rusă va prezenta în viitorul apropiat planul pregătirii pentru casarea munițiilor de la depozitul de la Cobasna din regiunea transnistreană, a declarat noul premier moldovean Ion Chicu la revenirea de la Moscova, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev, și cu șeful concernului Gazprom, Alexei Miller. Anterior Serghei Lavrov anunța ca Rusia are nevoie de o pregătire de un an și jumătate cu implicarea echipamentelor și specialiștilor din Rusia pentru a pregăti casarea munițiilor expirate din regiunea separatistă a Republicii Moldova. Chicu a dat asigurări miercuri că procesul „va fi transparent pentru ceilalți parteneri strategici ai Republicii Moldova”.

Pe lista lungă a înțelegerilor anunțate ca fiind convenite cu Moscova, Ion Chicu a menționat și reducerea prețului la gaze până la 173 de dolari (față de 235 de dolari la începutul acestui an), dar și negocierea a ceea ce noul premier moldovean a numit fond de investiții în infrastructură, un credit de 500 de milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor. „Vom transforma Republica Moldova într-un șantier, așa cum am promis”, a spus Chicu. El a spus că a primit asigurări că livrările de gaze rusești în Republica Moldova se vor face „prin scenarii alternative”, chiar dacă după 1 ianuarie Rusia va sista tranzitul de gaze prin Ucraina.

Chicu a anunțat sprijinul Rusiei pentru reforme, inclusiv economice, și pentru reforma justiției din Republica Moldova, precum și majorarea numărului companiilor care au dreptul de a exporta în Rusia și suplimentarea cu o mie a numărului de autorizații pentru camioanele care transportă marfă spre piața rusească.

Premierul moldovean a mai anunțat că Dmitri Medvedev a acceptat invitația de a vizita Republica Moldova.

XS
SM
MD
LG