Linkuri accesibilitate

Ion Jigău: UE face investiții în Găgăuzia, başkanul Irina Vlah taie panglica (VIDEO)


La inaugurarea unui apeduct în Bugeac, renovat din fonduri europene. În centru fostul ambasador al UE la Chişinău Pirkka Tapiola, în dreapta başkanul Irina Vlah
La inaugurarea unui apeduct în Bugeac, renovat din fonduri europene. În centru fostul ambasador al UE la Chişinău Pirkka Tapiola, în dreapta başkanul Irina Vlah

Un interviu cu directorul Centrului de investigații sociologice și marketing CBS-AXA.

Despre miza la următoarele alegeri a alegătorilor din autonomia găgăuză, într-o discuție cu sociologul Ion Jigău, directorul Centrului de investigații sociologice și marketing CBS-AXA.

Interviu cu sociologul Ion Jigău despre mizele electorale din Găgăuzia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:18 0:00
Link direct


Europa Liberă: Să ne spuneți dacă mai contează pentru partidul de la guvernare electoratul din această autonomie găgăuză sau l-a cedat întru totul socialiștilor și lui Igor Dodon.

Ion Jigău, director CBX-AXA
Ion Jigău, director CBX-AXA

Ion Jigău: „Nu chiar. Problema este că în general pe liste probabil că va câștiga totuși Partidul Socialiștilor, dar în circumscripții, cel puțin în cea din Ceadîr-Lunga, socialiștii pot să-și promoveze omul lor, cel mai probabil Gagauz, Fiodor Gagauz...”

Europa Liberă: Ceadîr-Lunga fiind cea mai numeroasă circumscripție?

Ion Jigău: „Da!”

Europa Liberă: Ceadîr-Lunga – Vulcănești?

Ion Jigău: „Ceadîr-Lunga – Vulcănești. Dar acolo se mai cotează Leiciu, Cadîn și, de fapt, favorit este Gagauz, dar dacă ceilalți luptă, s-ar putea să fie pe uninominalul Ceadîr-Lunga niște surprize. În ceea ce privește Comratul, aici independentul Nicolai Dudoglo are mari șanse. El ține de Partidul Democrat, dar am înțeles că va merge în calitate de independent. Deci, are mari șanse, așa că, cel puțin la nivel de uninominale, lucrurile nu stau chiar așa. Este altceva, spre exemplu, dacă ne aducem aminte de zona de sud, și anume de Taraclia, unde comuniștii vor miza pe dl Filipov, care are susținerea orașului Taraclia și asta înseamnă mult.”

Europa Liberă: Și guvernarea ce face?

Ion Jigău: „Lucrează ca peste tot, cu aceleași metode...”

Europa Liberă: Eu am încercat să număr de câte ori a mers în Unitatea teritorial-administrativă Gagauz-Yeri Igor Dodon. În cei doi ani de când a ajuns în fotoliul de președinte, a fost de nenumărate ori acolo, inclusiv împreună cu președintele turc Erdogan, dar și la Festivalul vinului, și la alte evenimente pe care le-a organizat administrația locală din regiune și se pare că doar o singură dată a ajuns premierul și nu știu dacă a ajuns și speakerul la Comrat.

Pentru Partidul Socialiștilor îi va aduce acolo vreo două mandate, adică de pe liste...

Ion Jigău: „Pe listă acolo socialiștii vor lua mult. S-ar putea să ia și la vreo 60-70 la sută din totalul listei, dar, mă rog, electoratul din Găgăuzia este cam 4 la sută, cam 4,5 la sută din întreg electoratul, dacă iese tot. Și asta nu aduce tocmai mult. Deci, pentru Partidul Socialiștilor da, îi aduce acolo vreo două mandate, adică să zicem, de pe liste.”

Europa Liberă: Votul găgăuzilor acordat lui Igor Dodon în prezidențiale se zice că ar fi fost decisiv, or 67 de mii de voturi s-au acumulat atunci, în turul doi? Asta ar însemna 4 la sută, exact diferența dintre cei doi candidați de atunci – Dodon și Sandu.

Ion Jigău: „Da, așa este.”

Europa Liberă: Și acum, Igor Dodon...

Ion Jigău: „...mizează tot pe ei.”

Europa Liberă: Și Irina Vlah a fost susținută de Igor Dodon, când a câștigat mandatul de bașcan.

Ion Jigău: „Da, și ea are șanse mari să câștige bașcanatul încă o dată, deși Adunarea Populară din Găgăuzia a numit alegerile nu când voia dânsa în luna martie, dar în vară, dar de la asta cred că nimic nu se schimbă.”

Europa Liberă: Găgăuzia ar fi în totalitate fideli Federației Ruse și de asta, considerându-l și pe Igor Dodon un politician pro-rus, compatibilitatea e mai mare?

Ion Jigău: „Cu siguranță! Aici ei sigur sunt orientați geopolitic și din cauza aceasta chiar ajutoarele pe care le dau Turcia și Uniunea Europeană pentru ei nu contează.”

Europa Liberă: Dar vă întrebam: de ce nu au reușit alți demnitari de stat să ajungă în această autonomie găgăuză?

Ion Jigău: „Păi e mai ușor să mergi acolo unde ești întâlnit cu pâine și sare, deși și acolo cred că i-au întâlnit cu pâine și sare, dar ei știu situația, știu că nu sunt acolo agreați și atunci probabil nu vor să piardă timpul.”

Europa Liberă: Și găgăuzii își văd viitorul altfel decât moldovenii?

Găgăuzii sunt foarte comunitari, foarte uniți și asta în mare parte lămurește multe fenomene care sunt acolo...

Ion Jigău: „Într-un fel, ei afirmă că sunt pentru Moldova. Ei înțeleg că în anumite situații ei nu pot exista singuri, dar în același timp ei utilizează situația lor. Trebuie să vă spun că găgăuzii sunt foarte comunitari, foarte uniți ca și comunitate și asta în mare parte lămurește multe fenomene care sunt acolo.”

Europa Liberă: Unii observatori spun că anume vectorul european salvează Găgăuzia. S-au făcut investiții foarte și foarte multe și mari în această autonomie, grație suportului financiar care vine din partea UE, se îmbunătățește infrastructura, se deschid afaceri...

Ion Jigău: „Așa este. Dar cine taie panglica?”

Bilanț la Comrat la final de program SARD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:49 0:00

Europa Liberă: Ambasadorul UE, de exemplu.

Ion Jigău: „Dar cât îi de cunoscut Domnia Sa în Găgăuzia? Alături stă Vlah. Și atunci, meritele i se atribuie bașcanului.”

Europa Liberă: Totuși, eu ziceam, dacă în vizorul guvernării se mai află această zonă?

Ion Jigău: „Probabil, ei țin cont, dar nu pot schimba situația și, de fapt, nicio guvernare nu a putut schimba situația acolo, fiindcă nu s-a întreprins nimic care ar putea schimba situația de acolo. Dacă ne aducem aminte din istorie, găgăuzii erau cetățeni loiali Regatului României, dar bolșevismul le-a spălat bine creierul, ei și așa erau orientați spre Rusia, cu atât mai mult că în sud, doar răscoala de la Tatarbunar, care a fost în ’24, a fost provocată de NKVD, dar fiind înăbușită, fiindcă a fost totuși o răzmeriță, o rebeliune înăbușită, toți țin minte acest lucru că ea a fost înăbușită, dar nu țin minte că ea a fost provocată de NKVD.”

XS
SM
MD
LG