Presiunea economică și marginalizarea culturală au provocat revolta așa numitei clase muncitoare - cum e numit grupul celor ce nu sînt parte a economiei super-tech globale. Protestul e un fel de a reaminti clasei conducătoare că majoritatea suferindă a provinciei și orașelor mici există. De aici, reacția defensivă a elitei care se manifestă în două feluri. Pe de o parte, o epidemie de compasiune care încearcă să semnaleze virtutea elitelor preocupate, dacă nu obsedate, de sărăcie, minorități și discriminare. Pe de altă parte, un val zdrobitor de defăimare media a revoltaților care sînt descriși în media și în lumea politică drept rasiști, homofobi, fasciști, brute și radicali anti-democratici. Evident, asta presupune că elitele sînt gardianul necondiționat al democrației și justiției. Acest tip de discurs e atît de frecvent încît trece, astăzi, drept adevăr incontestabil. Funcția lui e, însă, apărarea și legitimarea intereselor de grup elitare. În fond, acești oameni au pus la punct un model economic global, cu baza de lucru în societățile de manufactură asiatică și cu piața de desfacere în toată lumea. Succesul acestui tip de economie e fabulos și, tot el, spune că vechea clasă muncitoare e surplus. Nu mai contează și nu mai afectează.
Am intrat, de curînd, într-o fază nouă și virulentă a acestui proces. După cîteva decenii de supremație fără ripostă, elitele sînt contrate vehement de reacția politică și de stradă a majorității în pericol. Mișcarea așa numitelor „veste galbene” în Franța a dat cea mai compactă și directă formă de ofensivă contraelitară. În acest punct, elitele au o problemă. Se tem. Ele au constatat ceva nou și derutant. Nemaifiind păstorite sau organizate de partide sau de sindicate, mișcările de tip „vestele galbene” sînt de necontrolat. Ele nu pot fi oprite pentru că pîrghiile și butoanele pe care clasa conducătoare putea apăsa altădată nu mai există. Nefiind afiliate, aceste mișcări nu au conducători și condiționări. În plus, retorica defăimării a obosit. E din ce în ce mai greu pentru aparatul media elitar să susțină că majorități clare sînt rasiste și înapoiate.
Rămîn numai două soluții. Fie un pact, după ce lumea elitară recunoaște dreptul la existență economică și expresie culturală al majorității. Fie impoziția unui autoritarism soft, drapat, mai mult sau mai puțin subtil, în virtute. Din păcate, primele semnale spun că această soluție a fost, deja declanșată. Ea e la lucru sub forma unui enorm val de igienziare a moralei publice. Tot ce nu intră în noile definiții e trecut la expresie a urii, rasism sau extremism, apoi incriminat și, tot mai des, urmat de suprimarea dreptului de exprimare în social media sau chiar pedepsit cu amenzi și închisoare. Eroarea e evidentă, iar perseverența nu va face decît să adaoge la conflict. Istoria înaintează, purtîndu-și infirmitatea.