Linkuri accesibilitate

Istorici în era anxietății


Arthur Schlesinger Jr., unul din cei mai influenți istorici americani ai secolului XX, a încetat din viață pe 28 februarie 2007, la vârsta de 89 de ani. Contribuțiile sale sunt comparabile cu cele ale lui Richard Hofstadter (1916–1970) și C. Vann Woodward (1908–1999), autori ai unor lucrări clasice care și-au lăsat definitiv amprenta nu doar asupra istoriografiei americane, ci și asupra sferei publice din această țară.

Schlesinger a refuzat programatic postura pur academică și s-a pronunțat fără timiditate în privința treburilor ardente ale Cetății. A fost, într-adevăr, ceea ce se cheamă un intelectual public. Angajamentul său a fost unul deopotrivă intelectual și moral, opus oricărei forme de totalitarism ori de radicalism politic.

Schlesinger Jr. a fost autorul unor monumentale lucrări despre președinția americană, inclusiv biografii ale lui Andrew Jackson și Franklin D. Roosevelt (se spune că scria 5.000 de cuvinte zilnic!). A fost apropiat de președintele John Fitzgerald Kennedy, pentru care a lucrat la Casa Albă. Cartea sa, A Thousand Days, despre administrația Kennedy, a obținut în 1966 Premiul Pulitzer și Premiul Național al Cărții. A fost, de asemenea, apropiat de Robert Kennedy, a cărui biografie a scris-o prezentându-l pe acesta drept „cel mai mare creator om politic al timpurilor sale”.

Din opera lui Schlesinger trebuie neapărat menționată lucrarea The Vital Center, apărută în plin Război Rece. Nu întâmplător, ziaristul Peter Beinart, în monografia sa despre tradiția liberalismului anticomunist, The Good Fight, o așază între cele mai convingătoare pledoarii pentru reconstrucția consensului democratic în viața politică și spirituală americană, și o propune ca model pentru un necesar demers similar în zilele noastre.

Cartea lui Schlesinger, al cărei embrion a apărut inițial în 1948, ca eseu în New York Times Magazine, trasa liniamentele unei abordări lucide a condiției politice democratice în ceea ce s-a numit „era anxietății”: „Fundamentele civilizației noastre, ale certitudinii noastre, sunt în plină dezintegrare, iar instituții și idei familiare dispar pe măsură ce ne apropiem de ele, asemeni umbrelor în amurg”. În autobiografia sa elocvent intitulată A Life in the Twentieth Century, Schlesinger mărturisea că finalitatea cât se poate de actuală a acestei decisive lucrări de gândire politică era tocmai forjarea unei alianțe între liberalii și conservatorii care „cred profund în libertățile civile, în procesele constituționale și în determinarea democratică a strategiilor politice și economice”.

Opera lui Schlesinger a reprezentat o chemare la o luptă permanentă împotriva obscurantismului și autoritarismului, prefigurând mișcările pentru drepturile civile ale viitoarelor decenii și exprimând năzuința națională spre un nou tip de politică, debarasat de extremismul totalizant.

Insist asupra lucrării The Vital Center tocmai pentru că reprezintă un document crucial al literaturii liberalismului anticomunist. Este vorba de o direcție prea puțin cunoscută la noi, mai ales de către cei care se grăbesc să dea verdicte definitive privind conceptualizarea și metodologia analizei comunismului. Nu doresc să polemizez cu ei, ci doar le reamintesc (irepresibil reflex pedagogic)—ignorantia non est argumentum.

Fără îndoială, Centrul Vital a intrat în acel curriculum obligatoriu al gândirii antitotalitare, alături de 1984, Originile totalitarismului de Hannah Arendt, Gândirea captivă de Miłosz ori Democrație și totalitarism de Raymond Aron. Ideea însăși de „centru vital” a fost îmbrățișată de politicienii Partidului Democrat de-a lungul ultimelor decenii, de la Adlai Stevenson și până la Bill Clinton. Merită amintit faptul că tocmai pentru că a susținut sinteza dintre idealismul și realismul politic, Schlesinger nu s-a ferit de implicare în acțiuni concrete.

El a fost fondatorul mișcării „Americanii pentru Acțiune Democratică” și a luat atitudine, când a fost nevoie, împotriva manifestărilor a ceea ce prietenul său Hofstadter a definit drept „stilul paranoic în politica americană”. Atunci când a fost să rostească adevărul în fața Puterii, Schlesinger a făcut-o, chiar dacă nu s-a manifestat întotdeauna public: a criticat, din interiorul Administrației, invazia Cubei, iar mai târziu a fost printre primii care și-au exprimat îndoiala față de șansele de succes ale intervenției din Vietnam.

Au existat voci care i-au reproșat lui Schlesinger proximitatea excesivă față de subiecții scrierilor sale, unii numindu-l chiar „istoricul de curte” al familiei Kennedy. În fapt, a fost vorba despre un intelectual care a înțeles că, într-o vreme a atâtor riscuri și fracturi istorice, rolul său este să-l consilieze pe Prinț, cu alte cuvinte, să-l facă să înțeleagă semnificația uriașă a asumării a ceea ce Max Weber a numit „etica responsabilității”.

XS
SM
MD
LG