„Moldova este una din cele mai complexe țări din Europa, mică și subestimată”, apreciază analista politică americană Julia Joja de la think tank-ul American Purpose, care în acest moment „are nevoie din partea comunității transatlantice dar mai ales a Uniunii European de același sprijin ca Ucraina”.
Într-un interviu cu Europa Liberă, realizat în ajunul împlinirii unui an de la lansarea invaziei neprovocate a Rusiei în Ucraina, Iulia Joja reamintește că decenii, Moldova a „subinvestit în apărare dar și în soft-power și orientare pro-europeană”, ceea ce menține „vulnerabilitățile” unei țări mici, „între două mari puteri”, chiar dacă actualul regim al președintei Maia Sandu a făcut multe pentru a remedia situația.
Iulia Joja este profesor adjunct la Universitatea Georgetown din Washington, Statele Unite și una din realizatoarele podcast-ului de geopolitică „The Eastern Front”.
Principalele idei:
- Dacă Occidentul ar fi sprijinit de la început, masiv Ucraina cu armele de care avea nevoie, poate că războiul s-ar fi încheiat deja.
- Ne lipsește o definiție clară, la nivelul Occidentului sau în cadrul NATO, privind finalitatea acestui război.
- Strategia occidentală a stat sub semnul fricii de escaladare, a fost mai degrabă „reactivă” la crimele și atrocitățile comise de Rusia în Ucraina.
- Amenințarea nucleară a venit din partea Rusiei la fiecare nou val de ajutor militar occidental pentru Ucraina, dar nu s-a materializat.
- Comunitatea transatlantică, Uniunea Europeană în mod special trebui să ajute Moldova, așa cum ajută și Ucraina. Este singura modalitatea de a diminuat vulnerabilitatea situație în care se află R. Moldova acum.
La un an de război în Ucraina, nu suntem încă acolo unde am fi putut fi
Europa Liberă: La un an de la lansarea invaziei ruse, dinamica războiului este sau nu împotriva Ucrainei?
Iulia Joja: Suntem intr-o situație mai bună decât am fi putu fi, dar și într-una mai proastă.
Este aproape un consens că acum un an nu ne-am fi așteptat ca Occidentul să dea dovadă de atât de multă susținere și solidaritate, susținute în timp, pentru Ucraina - cu pachete multiple de sancțiuni, cu ajutoare militare, financiare și umanitare.
Suntem într-o situație fără precedent, cu ajutorul căreia Ucraina se află acum într-un loc mult mai bun decât acum un an. Cu recuperare de teritorii extrem de importante pe parcursul ultimului an, care nu ar fi putut fi posibile fără ajutorul din partea Occidentului dar nici fără leadership-ul de care au dat dovadă Statele Unite, în a asigura securitatea europeană.
Situație care se repetă de decenii și de decenii, fie că este vorba de Balcani sau conflicte mai vechi, nu suntem în stare să ne asigurăm securitatea singuri, în Europa.
Nu suntem însă acolo unde am fi putut fi, în varianta cea mai optimistă. Vedem ca la început, înainte de invazie - spre deosebire de 2014 - am avut toate informațiile, comunicate insistent de Statele Unite și Marea Britanie, cu privire la pericolul invaziei. Totuși Occidentul a fost luat prin surprindere când a trebuit să-și definească strategia și obiectivul pe care vrea să-le atingă, susținând Ucraina.
Strategia de susținere [mai ales militară] s-a schimbat treptat în ultimul an.
Ne lipsește însă o definiție clară, la nivelul Occidentului sau în cadrul NATO, privind finalitatea acestui război. Se spune că „vrem ceea ce vor ucrainenii”, dar nu am văzut încă o poziționare cuprinzătoare, asumată în primul rând de președintele [american Joe] Biden, care încă nu a ținut un discurs dedicat numai Ucrainei.
Strategia occidentală a stat sub semnul fricii de escaladare, a fost mai degrabă „reactivă” la crimele și atrocitățile comise de Rusia în Ucraina.
Continuă și o anumită „cenzură” a ajutorului militar pentru ucraineni: tancurile aprobate cu șase luni mai târziu și într-un număr mult mai mic decât ceruse Kiev-ul pentru a face față unui front atât de lung. O treime față de ce ceruseră ca minim. Persistă tabu-urile, când vine vorba de avioane de luptă sau sistem de rachete cu rază mai lungă de acțiune. Probabil ucrainenii vor obține și acest ajutor pe care-l solicită de foarte mult timp. Din nou cu multă întârziere, care înseamnă practic mii de vieți pierdute în rândul ucrainenilor dar și în rândul rușilor.
Dacă ne uităm la impactul pe care l-au avut armele occidentale trimise Ucrainei [chiar treptat], trebuie să tragem concluzia că suntem după un an într-o situația în care acest război ar fi putu fi finalizat.
Cum vor arată lucrurile într-un an? Totul depinde de Occident și în special de ce decide administrația [președintelui american Joe] Biden.
Ar fi iresponsabil să ignorăm amenințarea Rusiei cu o escaladare nucleară
Europa Liberă: Sunt două probleme cheie: este întemeiată temerea de o escaladare până la o confruntare nucleare și cum s-ar defini victoria, din perspectiva Ucrainei dar și a Rusiei?
Iulia Joja: „Rusia a folosit tot acest an amenințarea cu escaladarea pentru a descuraja noi ajutoare militare pentru Ucraina. Este însă o tactică vechie. Încă din 2014, după ce Rusia a recunoscut că a invadat și are de gând să anexeze Crimeea, a folosit acest șantaj cu arme nucleare. De atunci a tot fost repetat, mai ezitant, mai voalat de către președintele [Vladimir] Putin, mai agresiv de către diferiți purtători formali și informali de cuvânt.
Problema posibilei escaladări este o problemă reală și ar fi total iresponsabil să o ignorăm. Trebuie să facă parte din calculele Occidentului când își stabilește strategia pentru Ucraina dar și când se gândește la arhitectura de securitate europeană.
Pe de altă parte nu putem întrevede, nici după acest război, o Rusie care să nu aibă un arsenal pe care să-l vadă, cum îl vede și cultura strategică rusă, drept o parte aproape identitară a culturii ei strategice.
Într-un final trebuie să ne punem însă și problema: dacă Putin va ajunge în momentul în care decide să folosească arme nucleare tactice în Ucraina - chiar dacă este de așteptat ca răspunsul Occidentului să fie tot convențional - dacă face acest pas de autodistrugere, nu cred că trebuie să ni-l asumăm ca vină sau responsabilitate. Dacă sistemul rusesc nu reușește să oprească o persoană instabilă care vrea să-și asume un asemenea risc, mă tem că este unul din puținele elemente care nu este, în acest conflict, în mâinile Occidentului.
Amenințarea nucleară a venit din partea Rusiei la fiecare nou val de ajutor militar occidental pentru Ucraina, dar nu s-a materializat.
Dacă le vom da Ucrainenilor armele pe care le cer și de care au nevoie, îl provocăm realmente pe Putin la un asemenea act autodistructiv? Rațional, șansele sunt mici, riscul există însă mereu.
În acest război trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina ca să impingă forțele ruse în fara granițelor recunoscute internațional. După război, trebuie să ne punem problema dacă Occidentul nu are nevoie de o strategie pentru Rusia pe termen lung, care va avea o componentă extrem de importantă - ca și în Războiul Rece - privind modul cum poate fi evitat acest șantaj nuclear.”
Rusia a demonstrat că nu vrea nici un compromis
Europa Liberă: Cum s-ar putea încheia războiul? Cu un acord de pace, un armistițiu? Ce compromis ar fi acceptabil Ucrainei și în ultimă instanță și Rusiei?
Iulia Joja: „Nu știu care ar fi un compromis acceptabil, în decursul anului am observat două lucruri clare din ceea ce comunică Kremlinul: [rușii] nu sunt dispuși la negocieri, pentru că a negocia înseamnă că trebuie să faci compromisuri în raport cu pretențiile inițiale. Chiar și în ultimele săptămâni, la un an de la această invazie pe scară largă, am văzut că oficial, cererile Rusia la adresa Ucrainei nu sunt adresate direct Kievului, ci Occidentului și în fapt doar Statelor Unite. Nu s-au schimbat și pentru Occident sunt inacceptabile, cum a răspuns administrația Biden de la bun început.
Rusia cere ca Ucrainei să i se refuze dreptul de a adera la NATO, ceea ce legal NATO nici nu poate face; retragerea tuturor capabilităților militare americane din Europa Centrală și de Est; și renunțarea la statutul de membre NATO a tuturor țărilor care au aderat după 1997.
Nici una din condiții nu este acceptabilă, cum nu a fost nici acum un an dar cum Moscova insistă, nu avem nici un motiv să credem că acest război s-ar putea încheia cu o negociere sau un compromis pentru că nu există dorința de compromis [din partea Rusiei].
Știu că și administrația de la Kiev este deseori criticată că nu ar accepta un compromis. Dar se știe că la negocierile din faza inițială a războiului, Kiev-ul a venit deschis pentru un compromis. O deschidere care s-a redus mult în acest an, în baza experienței. Ucrainenii știu că Rusia nu vrea să negocieze, continuă să distrugă infrastructura de bază[ și să comită crime de război.
O soluție negociată nu se întrevede pentru moment dar au existat războaie în trecut, similare, care nu s-au încheiat cu negocieri ample [de pace]. Singura alternativă a Occidentului acum este să ajute Ucraina să împingă, prin război convențional, trupele ucrainene în spatele granițelor recunoscute internațional din 1991.”
Cât de vulnerabilă este R. Molova
Europa Liberă: În aceste condiții, fără o perspectivă realistă de încheiere a războiului prin negocieri, cum vedeți poziția strategică a R. Moldova?
Iulia Joja: „Moldova este una din cele mai complexe țări din Europa, mică și subestimată. Din punct de vedere militar și strategic, a devenit aproape un consens- am auzit asta și la Chișinău, și la Kiev, și în România și în spațiul mai larg transatlantic - că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a Rusiei, dacă o să cadă Odesa.
Până una, alta, cu ajutorul dat ucrainenilor și cu reziliența lor [pe front], acest lucru nu este foarte probabil, cred experții militari. Cel puțin în viitorul apropiat.
Mai este desigur problema regiunii separatiste transnistrene, unde nu numai că sunt forțe rusești, dar este o regiune militariztă și cu legături foarte strânse cu Moscova. Decidenții (de la Tiraspol) sunt acum într-o situație similară cu cea a liderilor din Belarus: au găsit pînă acum - întrebarea este dacă vor mai găsi și în viitor - argumente suficiente pentru a se ține cât mai departe de acest conflict.
Moldova mai are dezavantajul că este între două țări puternice, ea însăși slabă econmic, militar și din multe alte puncte de vedere. În trecut, s-a subinvestit în apărare, dar și în „soft power” și orientarea către Occident.
Administrația președintei Maia Sandu a făcut mari progrese, în acest domenii, dar este în continuarea într-o poziție extrem de vulnerabilă. Am văzut asta la nivel politic, cu protestele din toamnă, orchestrate se pare de către Rusia. Această situație se va menține.
Cel mai relevant este însă că Moldova are o populație scindată între Est și Vest (nu este singura, cazuri sunt și în UE), un mare obstacol care poate fi însă depășit.
Guvernul este clar pro-occidental și pro-reforme, ceea ce a adus Moldova mult mai aproape de UE. Un moment cheie, pentru mine, au fost declarațiile președintei Maia Sandu la Davos anul acesta. A spus două lucruri: că nu exclude o discuție cel puțin despre o legătură mai strânsă cu NATO, spus într-un mod extrem de precaut, ținând cont de opinia publică scindată de acasă; și că Moldova are nevoie de sisteme de apărare antiaeriană împotriva rachetelor [lansate de Rusia].
De aici ar trebui să plece strategia Occidentului când se gândește cum să ajute Moldova să-și întărească securitatea dar și stabilitatea internă și cursul pro-occidental.
Comunitatea transatlantică, Uniunea Europeană în mod special, trebui să ajute Moldova, așa cum ajută și Ucraina. Este singura modalitatea de a diminuat vulnerabilitatea situație în care se află R. Moldova acum.”
(Interviu redactat și redus pentru claritate. Realizat pe 18 februarie 2023)
