Linkuri accesibilitate

9 iunie, zi de doliu național în legătură cu funeraliile lui Iurie Sadovnic


Miercuri, 9 iunie, este ziua în care vor avea loc funeraliile interpretului Iurie Sadovnic, zi care a fost declarată zi de doliu național. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi un decret în acest sens, informează agenţia IPN.

Potrivit decretului prezidențial, în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria interpretului prin păstrarea unui moment de reculegere.

Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”. Autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 9 iunie, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.

Iurie Sadovnic, decedat în data de 7 iunie, a fost distins cu titlul Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000), cu titlul Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011) și Ordinul Republicii (2015), cea mai înaltă distincție în stat.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG