Alegerile pentru Parlamentul European par, cel puțin, să aibă darul unui anunț de schimbare profundă în societate și pe scena politică din România. Valabil oare și pentru R. Moldova, unde cetățenii români au arătat o mobilizare impresionantă? Tema convorbirii în emisiunea acestei dimineți cu deputatul Blocului ACUM, Iurie Reniță, în trecut ambasador al Republici Moldova la București şi șef al Misiunii Republicii Moldova la NATO.
Europa Liberă: Alegerile europarlamentare din România, implicit comunitățile de cetățeni români de peste hotare... Ce înseamnă pentru Dvs., dle Reniță, cele întâmplate în cadrul acestor alegeri, vorbind din România și de cetățenii români în general, inclusiv cei din Republica Moldova?
Iurie Reniță: „Ei bine, mai întâi de toate a fost un exercițiu democratic ce a demonstrat că se impune o reconfigurare, o nouă abordare în politica românească, dar și în cea europeană, deoarece rezultatele alegerilor care s-au produs atât în România, cât și în Uniunea Europeană demonstrează că au apărut noi forțe politice, cele clasice într-un fel au cedat și apar noi actori
Un fapt îmbucurător e că s-au menținut forțele proeuropene în majoritatea țărilor Uniunii Europene și în special România...
politici. Evident că au apărut și actori, s-au consolidat, mai bine zis, actori politici care generează și preocupări, adică mă refer aici la extrema dreaptă și la cei de pe extrema stângă. Oricum, un fapt îmbucurător, după mine, e că s-au menținut forțele proeuropene în majoritatea țărilor Uniunii Europene și în special dacă ne referim la România, deoarece ceea ce se produce la București sub aspectul politic are un impact direct și asupra Republicii Moldova. Și de aici tragem concluzia că rezultatele alegerilor europarlamentare de la București, din România vor influența și vor avea repercusiuni directe și asupra situației politice în general în Republica Moldova.”
Europa Liberă: România, dar și alegătorii din Republica Moldova, au ales să voteze cu predilecție pentru anumite partide, dle Reniță. Cum apreciați Dvs. opțiunile cetățenilor români din Republica Moldova în aceste alegeri? Au reflectat aceste opțiuni doar exercițiul de a trimite niște reprezentanți la Bruxelles sau e vorba de ceva mai mult?
Iurie Reniță: „După mine, e vorba de ceva mai mult și aveți perfectă dreptate, deoarece am participat și anterior în calitate de român și în calitate de cetățean român care deține și pașaportul românesc, dar mai întâi de toate cred că a fost o chestiune de demnitate de român de a participa la alegeri și lucrul acesta l-au făcut foarte mulți, un număr impresionant de cetățeni români din Republica Moldova și ziceam că nu doar cetățeni români, dar cei care se consideră români, care gândesc românește, cei care acționează românește.
Un mesaj transmis comunității europene că în Republica Moldova se trezesc la viață cei care sunt cu adevărat europeni, cei care împărtășesc valorile democratice și valorile românești ...
Și acest fapt a fost îmbucurător, deoarece cozile la care am stat și eu, dar am stat cu multă plăcere, fiindcă am văzut atâta lume dornică de a-și manifesta și de a-și exercita dreptul de cetățean român, dreptul de a se considera european. Acest fapt cred că a generat multă admirație în Republica Moldova și pentru prima dată avem și un rezultat pe potrivă. Ați văzut și Dvs. cifra de aproape 40 de mii, evident, după mine, putea fi și mai mare, dar oricum este un mesaj transmis comunității europene, dar și internaționale că în Republica Moldova se trezesc, să zic așa, la viață cei care sunt cu adevărat europeni, cei care împărtășesc valorile democratice și valorile românești.”
Europa Liberă: Dle Reniță, a stat mai multă lume la coadă. Dificultățile, iar deseori chiar și imposibilitatea cetățenilor români de a vota, atât în diaspora, cât și în Republica Moldova aprofundează, după cum s-a văzut, nevoia unei schimbări în modul de asigurare a dreptului la vot. Este greu de crezut că la București își vor mai putea permite luxul, autoritățile am în vedere, luxul de a lăsa această situație să se perpetueze. Dar Republica Moldova, cu sute de mii de alegători peste hotare, ce măsuri ar trebui să se ia în acest sens?
Iurie Reniță: „Ei bine, am fost martor ocular al situației similare din 2014. Eram în exercițiul funcțiunii la București. Sincer, m-a întristat foarte mult ceea ce s-a produs atunci în România și în special e vorba de diasporă. Atunci, urmare a evenimentelor de la București, am și propus, am sugerat legiuitorilor de la Chișinău să avanseze pe identificarea unei soluții pentru cetățenii noștri de peste hotare. Exact cum s-a procedat și în România și e vorba de elaborarea și aprobarea unei legi care va facilita participarea tuturor cetățenilor, e vorba de votul electronic. El poate fi sub diverse forme.
Știu că la noi s-a discutat o perioadă foarte mult, ulterior a fost scos acest
Aproape sau poate chiar un milion de cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare și vă asigur că 90-95% din aceștia, mă refer la partea vestică a Europei, sunt și cetățeni ai României, de unde și rezultatele puteau fi mult mai impunătoare...
subiect de pe agendă. După mine, votul electronic, oricum suntem deja în era electronii, a Internetului și ar trebui să oferim această posibilitate. N-aș vrea să cred că factorii decizionali de la Chișinău, din considerente politice, obstrucționează posibilitatea adoptării acestei legi. Vă dați seama și cunoaștem cu toții că aproape sau poate chiar un milion de cetățeni ai Republicii Moldova se află peste hotare și vă asigur că 90-95% din aceștia, mă refer la partea vestică a Europei, sunt și cetățeni ai României, de unde și rezultatele puteau fi mult mai impunătoare.”
Europa Liberă: Revenim, dle Reniță, la rezultatele din România. Departe de a fi satisfăcător acest rezultat pentru PSD, și în Republica Moldova, aceeași situație, în ciuda parteneriatului strâns care a existat între guvernarea de la București și cea de la Chișinău. Ce explicație aveți Dvs.?
Iurie Reniță: „Vedeți că există, după mine, și exprim evident o opinie personală, dar și sentimente pe care le-am trăit atunci când mă aflam la București și ulterior – interferența factorului politic în treburile justiției. Să știți că aici ne-am sincronizat ca niciodată de bine, evident, în detrimentul unei sincronizări firești, frățești care ar trebui să se producă între Chișinău și București. Anume acest factor politic a și determinat o revoltă, o reacție adecvată a cetățenilor români. Iată de ce partidele care s-au aflat și care se mai află la guvernare au suferit un eșec.”
Europa Liberă: Dar acum, iată, cu un PSD în declin, grav avariat, ce credeți că se va întâmpla cu acest parteneriat PSD-PDM la Chișinău?
Iurie Reniță: „E o treabă internă a acestor două partide, dar nu poți conduce
Nu poți conduce o țară dacă în prim-plan pui interesele personale sau îți protejezi interesele tale politice...
o țară dacă în prim-plan pui interesele personale sau prin intermediul instituțiilor statului îți protejezi interesele tale politice sau cele personale, cu atât mai mult cele de business.”
Europa Liberă: Nu poți mult timp, probabil?
Iurie Reniță: „Nu va dura, categoric! Noi suntem de felul nostru extrem de toleranți. Nu e vorba că trebuie să reacționăm de o manieră foarte dură, dar mă refer la modul democratic, prin intermediul votului, să dăm, să exprimăm și să fim foarte activi. Chiar și ultimele alegeri parlamentare de la noi au demonstrat că se putea mult mai mult. Ceea ce este după 50% este la sigur proeuropean, proromânesc în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar în general, iată, Dvs. vedeți raporturile București-Chișinău cu un capitol încheiat sau pe cale de a se încheia?
Iurie Reniță: „Dacă ați putea fi puțin mai explicită... La ce capitol vă referiți?”
Europa Liberă: Iată, capitolul acesta al parteneriatului PSD-PDM, pe unde ghidat de interese personale, pe unde...
Iurie Reniță: „El a fost prea evident, dar iarăși, e o chestiune internă a partidelor și cred că ar trebui ele să se clarifice. Depinde ce valori pun în acest parteneriat. Dacă interferența și amestecurile în treburile justiției, ceea ce s-a constatat pe ambele maluri ale Prutului, cred că acest parteneriat nu durează mult și cetățenii români, atât din România, cât și din Republica Moldova au demonstrat-o la ultimele alegeri europarlamentare. Ceea ce e nefiresc, ceea ce este imixtiune nu durează mult. Și de aici trebuie de tras concluziile de rigoare.”
Europa Liberă: Cu un nou Parlament European, așa cum s-a constituit, dle Reniță, în ce măsură se va schimba sau, eventual, menține atitudinea față de Republica Moldova? Ce ați avea de spus despre noua reprezentare a României în Parlamentul European, inclusiv, iată, ca să nuanțez un pic întrebarea noastră, din perspectiva atitudinii Bruxelles-ului față de Republica Moldova?
Iurie Reniță: „În primul rând, vreau să vă spun cu responsabilitate că europarlamentarii români, membri ai Parlamentului European în majoritatea lor au avut o atitudine extrem de favorabilă vizavi de Republica Moldova, cu excepția unor cazuri, mă rog... Dar aici au fost jocurile politice de partid mai degrabă.”
Europa Liberă: Unii au fost acuzați că prea favorabilă, chiar și atunci când trebuia, poate, să mai...
Iurie Reniță: „Ei bine, acestea sunt opiniile unora, dar când derapajele democratice, obstrucționarea justiției, interferența factorului politic în
Uniunea Europeană înseamnă valori, înseamnă democrație, înseamnă stabilitate și înseamnă securitate. Atunci când tu ignori intenționat aceste valori, evident că trebuie să suporți consecințele...
chestiunile electorale, și vă aduceți aminte, evident, de alegerile de la Primărie, rezultatele, anularea lor, a fost un caz extraordinar. Cum putea să nu reacționeze Uniunea Europeană la asemenea derapaje? Uniunea Europeană – și lucrul acesta trebuie să-l înțeleagă orice actor politic de la Chișinău, indiferent că e în PD sau oricare alt partid –, Uniunea Europeană înseamnă valori, înseamnă democrație, înseamnă stabilitate și înseamnă securitate. Atunci când tu ignori intenționat aceste valori, evident că trebuie să suporți consecințele.”
Europa Liberă: Arestarea lui Liviu Dragnea, președintele PSD și președintele Camerei Deputaților, are vreo relevanță pentru Republica Moldova, dle Reniță, din punctul Dvs. de vedere?
Iurie Reniță: „Ca mesaj politic. Ca persoană fizică într-un fel regret, că am colaborat. Când eram la București, d-lui era ministrul Dezvoltării Regionale și am inițiat mai multe proiecte pentru Republica Moldova, dar ca mesaj politic categoric, categoric va avea un impact și repercusiunile se vor resimți și la Chișinău.
Vedeți că persistă și în continuare starea de incertitudine – ce se va întâmpla cu acest Parlament, care a devenit absolut nefuncțional, și nu doar Parlamentul, dar toate structurile Parlamentului, secretariatului nu mai sunt funcționale.
Practic, astăzi, în calitatea mea de deputat, și nu numai eu, dar absolut toți deputații, nu pot întreprinde nimic absolut pentru binele cetățenilor care ne-au ales. Suntem într-o situație incredibilă, și lucrul acesta îl fac anume actori politici. Și ei sunt foarte clari, e vorba de Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat, care a dispărut cu desăvârșire de pe eșichierul politic sau am putea să ne așteptăm la niște surprize nu dintre cele mai plăcute.”
Europa Liberă: Dle Reniță, vă mulțumim foarte mult pentru amabilitatea de a fi cu noi în această dimineață, pentru punctul Dvs. de vedere asupra celor întâmplate.