O idee de milioane, să revizitezi capodoperele shakespeariene, proiectându-le în plină modernitate – prima care o face este britanica Jeanette Winterson (1959), care reia intriga din Poveste de iarnă în romanul O paranteză în timp, Humanitas, 2016, al cărui titlu e de găsit într-o expresie ce apare în ultimele două versuri ale piesei („gap of time” = „paranteza timpului”).
Marea Britanie după criza financiară din 2008: Leo este dat afară de la bancă pentru ceea ce şeful său numise „pierderi nesăbuite”, de unde, în anii cei buni, „nimeni nu voia să-l dea afară pentru profiturile sale nesăbuite”. După o paranteză de cca trei luni în care bea de stinge, Leo îşi deschide propria afacere, acum mai mult decât prosperă. Trec alţi ani în care are un fiu, Milo, cu MiMi, acum iarăşi însărcinată; atât că atunci când Dumnezeu vrea să-l pedepsească pe om, îi ia minţile: „Leo se gândea la alt lucru la care nu voia să se gândească şi nu putea să înceteze să se gândească la el. Soţia şi copilul lui nu erau soţia şi copilul lui. O ştia cu fiece fibră a fiinţei sale. Ce clişeu”. Mai mult decât atât, Leo îl bănuieşte pe Xeno, cel mai vechi prieten al său, că ar fi tatăl copilului, şi chiar încearcă să-l omoare. Singura care-i dă în obraz este Pauline, contabila sa (pe care, orbit de gelozie, o crede amestecată în toată tărăşenia): „Ce să ştiu? Că nu ştii când ţi-e bine şi vrei să strici tot? Că nu ştii decât să te distrugi singur? Într-o singură seară, ţi-ai pierdut soţia şi cel mai bun prieten. Felicitări!” Dar lucrurile nu se opresc aici, ci iau o turnură dramatică după ce, la indicaţiile lui Leo (şi plătit de acesta cu 50.000 Euro), grădinarul său Tony o răpeşte pe micuţa Perdita de la MiMi, ca să i-o pună în braţe presupusului tată, de peste ocean. Urmărit de nişte hoţi, Tony este ucis, nu înainte de a o strecura pe micuţă în Nişa pentru bebeluşi a unui spital, cu geanta cu bani cu tot, de unde o ia Shep, omul de culoare ce-şi pierduse acum un an soţia, şi care o va creşte împreună cu fiul său adult. Sfârşitul părţii întâi, dar ce revenire în forţă – de bumerang! – va cunoaşte întreaga poveste în următoarele două părţi, à lire sans modération!
Scurt pe doi, „Jeanette Winterson reuşeşte să rămână fidelă originalului shakespearian, dar în acelaşi timp să inoveze plină de curaj, cu umorul subtil care-a devenit o marcă a scrisului său” (The Independent).
25 februarie ’19
