Linkuri accesibilitate

Jihadul francez: un fenomen urban


Demonstrație împotriva președintelui francez Emmanuel Macron la Kabul

Islamul a devenit o preocupare majoră și cotidiană pentru francezi, în egală măsură cu pandemia.

Într-așa măsură se înmulțesc, în lumea musulmană, manifestațiile împotriva președintelui Franței, Emmanuel Macron, încât acesta a acordat un interviu exclusiv televiziunii arabe Al Jazeera, în care a trebuit să spună că „înțelege” sentimentele musulmanilor care se simt lezați de caricaturile din Charlie Hebdo, dar că el va apăra până la capăt dreptul francezilor la libera exprimare, la ceea ce Macron a numit „dreptul la blasfemie”.

Jihadul francez: un fenomen urban
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
Link direct

În acest context, cartea lui Hugo Micheron Jihadismul francez (Le jihadisme français: Quartiers, Syrie, prisons, Gallimard 2020, cu o prefață de Gilles Kepel) aduce o reactualizare a vechii dezbateri în legătură cu l'islam à la française, nașterea acestuia în cartierele populare numite "cités" și cum au ajuns tineri născuți în Franța să meargă să lupte de partea Statului Islamic în Siria și Irak.

Jihadiștii se acomodează bine în enclavele urbane

O primă idee a cărții, bazată pe o serie de interviuri cu jihadiști francezi care au mers în Siria, este aceea că jihadiștii se acomodează foarte bine în enclavele urbane din occident. De altfel, harta jihadismului urban european nu coincide cu cea a marginalizării economice. Astfel, enclava islamistă Molenbeek, din Bruxelles, unde au fost pregătite atentatele din Paris, se întinde într-o zonă foarte centrală a orașului și nu are nimic sordid.

Desigur, s-a scris mult – sub aparența inteligenței și a subtilității – despre fenomenul radicalizării islamice printre tinerii musulmani ai marilor metropole occidentale. Impactul faptelor lor este disproporționat comparat cu numărul real al celor gata să treacă la violență oarbă. Aici se înfruntă două mari explicații. Pe de o parte cei care, sub diverse forme, afirmă că motivațiile asasinilor nu sunt nici ideologice și nici religioase, ci de natură expresionistă mai degrabă - o beție dată de estetica crimei.

Pe de alta, cei care afirmă că violența este o parte esențială din coerența Islamului. Violența are pentru ei o logică teo-logică. Adevărata explicație, care nu poate fi decât complexă, combină elemente din ambele teorii și se situează undeva la mijloc, ceea ce o face și mai îngrijorătoare.

In primul rând, trebuie subliniat că Islamismul modern este un fenomen esențialmente urban. Chiar și în țările islamice cele mai conservatoare, precum Afganistanul, ca să nu mai vorbim de cele din Maghreb, de unde vin familiile majorității teroriștilor, femeia la țară nu umblă voalată precum orășencele, deoarece are munci de făcut zilnic, acasă sau la câmp, iar voalul ar încurca-o. La oraș, în schimb, voalarea femeii și separarea ei de societate este un semn de prosperitate economică. Înseamnă că bărbatul câștigă suficient ca să țină acasă o nevastă nemuncitoare.

Islamismul fiind așadar un fenomen urban, asta înseamnă că toți acei tineri violenți cresc în acest mediu al pretenției și aparențelor care pentru ei devine Islamul natural. Așa se face că sărăcia nu este o explicație a radicalizării, de vreme ce mulți dintre jihadiști vin chiar din familii relativ înstărite.

Peste asta se adaugă un refuz total al Iluminismului și al epocii europene a Enciclopediilor și a cunoașterii și progresului. Intr-o lume, cum e cea a Europei occidentale, in care nimic nu e luat foarte în serios, cu gravitate sacră, și unde totul a devenit relativ, unii simt nevoia de certitudini absolute. Eliminarea necredincioșilor devine literalmente iubire de Dumnezeu și răscumpărarea păcatelor. Faptul că o bună parte din teroriști sunt foști gangsteri de cartier cu cazier încărcat se inserează aici în mod natural.

Ștergându-le păcatele prin violență, acest fanatism care s-a concretizat în Statul Islamic a avut de aceea un efect dezangoasant pentru tinerii prinși de beția crimei.

Pe de altă parte, nu trebuie nici să cădem în insidioasa derivă a corectitudinii politice care duce la spaima de a critica Islamul. Cum o spunea în Charlie Hebdo directorul și editorialistul Riss (supraviețuitor al masacrului din 2015) de la intelectualul rafinat Tariq Ramadan, invitat la toate televiziunile, până la drăguțul și gentilul brutar bărbos care îți vinde o minunată franzelă și cornuri perfecte, trecând prin femeia voalată pe care nu trebuie s-o insulți pentru că e dreptul ei de a se îmbrăca cum vrea într-o democrație, ajungem treptat la „acești tineri delincvenți care n-au deschis niciodată un Coran, nu cunosc nimic din istoria religiilor, nu știu nimic despre colonialism, nici despre țările strămoșilor lor din Africa de Nord, dar care comandă un taxi pentru aeroport. Nu sunt erudiți ca Tariq Ramadan, nu își fac rugăciunile precum brutarul bărbos și nu respectă regulile Islamului așa cum o face femeia voalată. Dar ceea ce s-a întâmplat la aeroportul din Bruxelles n-ar fi avut loc fără participarea tuturor acestora. Căci cu toții inspiră spaimă. Spaima de a critica Islamul cu riscul de a fi tratat de islamofob și rasist.”

Disputa franco-franceză: Roy contra Kepel

Două mari teorii se înfruntă în Franța în chestiunea naturii jihadismului local: Cea a lui Gilles Kepel, care face responsabil salafismul importat din Arabia Saudită; și cea a lui Olivier Roy, care transformă fenomenul într-un soi de revoltă a tinerilor defavorizați.

Astfel, răspunzând reproșului lui Gilles Kepel că el nu vorbește arabă, Olivier Roy se indigna în Libération: „Mi se reproșează că nu știu araba... Dar nu folosește la nimic să vorbești araba prin mahalalele industriale din Franța”… acele mahalale industriale de unde veneau jihadiștii.

Sigur, e adevărat că mulți dintre tinerii jihadiști din Franța sau Belgia nu știu araba sau, dacă o vorbesc, atunci e vorba de araba din Maroc sau Algeria, practic o altă limbă decât cea vorbită in Siria sau Irak.

Specialiștii occidentali, însă, nici nu merg astăzi in Siria si Irak, pentru ca nu se poate călători acolo, si se bazează pe articolele puținilor ziariști care ajung in zonă. Oarecum așa cum un sovietolog autentic precum Alexandre Bennigsen reușise să reconstituie structura si funcționarea confreriilor musulmane sufi în URSS bazându-se aproape exclusiv pe presa sovietică, citind așadar in filigran si interpretând, exact cum facem noi astăzi când analizăm ideologia si funcționarea sectelor gnostice din antichitate pe baza textelor polemice ale dușmanilor și asupritorilor lor, părinții bisericii creștine.

Gilles Kepel, in schimb, pleacă de la premisa inversă si acuză influența salafismului, islamul de tip saudit, importat în Europa dupa primul razboi din Golf impotriva Irakului din 1990. Gilles Kepel acuză Islamul însuși. Salafismul se bazează pe doctrina wahhabită, saudită, si a ajuns, prin finanțare permanentă din partea Arabiei si prin nepăsarea si complezenta occidentalilor, sa se impună peste tot ca fiind Islamul autentic. Ceea ce era inițial doar ideologia unei secte din Arabia, combătută militar chiar de catre Imperiul Otoman, a ajuns sa se impună prin impostură ca reprezentând Islamul autentic, global, planetar.

Gilles Kepel, asadar, acuză salafismul ca situându-se la sursa terorismului actual. Expert de teren, el spune: „Mergeți si ascultați ce se predică in unele moschei din Franța.” Evident, Olivier Roy nu poate face asta, pentru că nu știe araba.

Jihadiștii folosesc tehnologia modernității

Apoi, jihadismul și islamologia trebuie să țină seama și de sofisticarea și modernizarea tehnicilor mediatice jihadiste (aici realitatea dându-i dreptate lui Olivier Roy: acolo unde Osama bin Laden apărea în mesajele sale filmat prost într-o grotă, vorbind monoton o oră în plan fix, jihadiștii de azi (Daesh și Al-Qaeda bătrânicioasă a răposatului Bin Laden fiind inamici de moarte) au devenit, în cei câțiva ani cât a durat Statul Islamic, producători de filme. Toate acele clipuri cu decapitări, lapidări, execuții și amenințări postate pe Internet, perfect montate și splendid filmate, au arătat o mare pricepere jurnalistică și estetică din partea jihadiștilor din Daesh, ceea ce Al-Qaeda nici n-ar fi visat.

Fenomenul Islamului în Franța trebuie apoi replantat în contextul precis al republicanismului si laicității de acolo. Oficial, statisticile etnice si confesionale sunt interzise in Franța, așa că nu cunoaștem cifra musulmanilor. Toți francezii sunt doar cetățeni ai republicii, indiferent de origine și religie.

In Belgia vecină, însă, regat federalizat etnic intre flamanzi si valoni, situația este exact opusul celei din Franța, si cu toate astea radicalismul islamic a devenit la fel de extins si primejdios, cum au arătat-o recentele atentate, ceea ce tinde sa infirme teza lui Olivier Roy si a celor ce pun terorismul jihadist pe seama sărăciei și a vieții în mahalalele industriale: majoritatea asasinilor din Franța și Belgia veneau din familii înstărite, care trăiesc nesfârșit mai bine în Franța si Belgia decât in Marocul sau Algeria lor de origine. Nu despre marginalizare socio-economică poate așadar fi vorba.

Se vor mai putea citi cu folos:

Terorismul și Islamul dezangoasat

Justiția și drepturile teroriștilor în „societatea deschisă”

Islam în Bruxelles: Molenbeek = Ferentari cu turbane

Teroristul musulman: perdantul radical

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG