Linkuri accesibilitate

Joe Biden: summitul G7 a fost o „întâlnire extraordinară, de colaborare și productivă”


Joe Biden
Joe Biden

Președintele american Joe Biden a spus că summitul G7 care s-a încheiat duminică în sud-vestul Angliei a fost o „întâlnire extraordinară, de colaborare și productivă”. Vorbind la o conferință de presă după summitul de trei zile în Carbis Bay, Biden a salutat faptul că liderii principalelor economii democratice au căzut de acord să ajute lumea să învingă pandemia de coronavirus și să stabilească un impozit corporativ global minim pentru a descuraja migrarea companiilor în căutarea unor regimuri fiscale favorabile. Liderii G7 au anunțat donații de 1 miliard de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru ajutarea țărilor cu venituri medii și mici, în următorul an, dar și un plan ambițios pentru nevoile de infrastructură ale țărilor în dezvoltare într-o încercare de a contracara influența în creștere a Chinei. Duminică, participanții la summit au discutat despre combaterea încălzirii globale și căi de a ajuta țările mai sărace să treacă la economia verde, savantul David Attenborough avertizându-i într-un discurs prin teleconferință că este nevoie de măsuri stringente pentru evitarea unei catastrofe ecologice. Președintele american se află în primul său turneu în străinătate de la începutul mandatului în luna ianuarie. Luni și marți, Biden va participa la un summit NATO și o întâlnire cu liderii Uniunii Europene la Bruxelles, înainte de a merge la Geneva pentru convorbiri cu liderul rus, Vladimir Putin, pe 16 iunie. În declarația finală a summitului din Anglia, liderii G7 au cerut Rusiei să „înceteze comportamentul destabilizator și activitățile maligne”, inclusiv să ia măsuri împotriva hackerilor care lansează de pe teritoriul său atacuri ransomware și alte crime cibernetice.

XS
SM
MD
LG