Linkuri accesibilitate

Johnny Weissmüller și americanizarea prin sport


Înainte ca Michael Jordan să domine lumea culturii populare globale, a existat bănățeanul Johnny Weissmüller (n. 2 iunie 1904–d. 20 ianuarie, 1984), născut în Freidorf, Austro-Ungaria, azi unul din cartierele Timișoarei. Mult mai cunoscut ca actorul care l-a interpretat pe Tarzan în doisprezece pelicule, Weissmuller a fost, înainte de toate, un mare campion și recordman.

A emigrat devreme cu familia în America, dar a avut parte de-o copilărie chinuită în Chicago, Illinois, din pricina unui tată abuziv, care și avea, de altfel, să-i părăsească. De înot s-a apucat tot în copilărie, la recomandarea medicilor, și doar pentru a-și fortifica un organism atins de poliomielită. Johnny a părăsit devreme școala, la 12 ani, și a trebuit să-și câștige existența ca băiat de serviciu și liftier. Ei bine, tocmai acest băiat sensibil și teribil de încercat avea să devină de 5 ori campion olimpic, să doboare 67 de recorduri și să nu piardă nicio cursă la care a luat parte. Taciturnul atlet, adorat în Statele Unite și Europa pe parcursul anilor ’20 și ’30, își consfințea reputația mondială, câțiva ani mai târziu, ca „erou al junglei”.

Weissmüller a făcut istorie în apă, pentru prima oară, pe 9 iulie 1922, atunci când devenea și primul sportiv care înoată liber 100m sub pragul de 1 minut. Chiar înainte de a ajunge la Paris, în 1924, Johnny Weissmuller era deja un star. La această primă participare olimpică a sa, el a stabilit un nou record și a dus practic înotul mondial la un alt nivel. Vorbim aici nu doar de stilul său unic, cu capul deasupra apei, ci mai ales de șocul performanței în sine. Natația a devenit un sport important pe plan global după acea finală memorabilă între Johnny Weissmüller și Duke Kahanamoku (înotător Hawaiian, multiplu medaliat olimpic, legendă a popularizării surfingului).

Johnny Weissmüller a fost simbolul suprem al puterii olimpice americane în perioada interbelică și a transformat acest sport mai puțin prizat într-un leitmotiv de agrement al stilului de viață burghez. După Olimpiada de la Paris, Weissmüller a făcut saltul către o carieră de model al brandului „Bradley, Voorhees & Day” (BVD). A apărut în numeroase reviste și reclame înainte de a debuta în cinematografie și a deveni „Tarzan, omul maimuță”, unul din cele mai faimoase personaje ale cinematografiei moderne. Asemeni lui Jordan într-o altă epocă, și Weissmuller a apărut alături de personaje de desene animate în studiourile Metro-Goldwyn-Mayer.

Într-un fel, putem spune că proiectul „americanizării” lumii prin sport aparține perioadei de glorie a lui Weissmüller, acea „epocă de aur a sportului”, cum au numit-o Paul Gallico și colegii săi cronicari sportivi. Ideea că sportul poate remodela lumea își are însă rădăcini de secol XIX în America. Proiectul național american de reînnoire a lumii prin sport a luat avânt mai ales după Primul Război Mondial și în contextul declinului influenței—culturale, politice, militare, economice, atletice—britanice. Așadar, cu mult înainte ca audiențele globale să fie fascinate de „brandurile sportive” contemporane (Michael Jordan, Michael Phelps, etc.), Weissmüller a reușit să electrizeze milioane de oameni, atât în piscine, cât și în fața ecranelor de proiecții.

În lumea pre-televiziune a anilor 1920, mijloacele transmiterii culturii americane erau eminamente ziarele și revistele tipărite, reclamele vizuale, filmele și radioul. Extrem de importante pentru acea perioadă erau sporturile în sine și evenimente grandioase precum Jocurile Olimpice. Americanii au înțeles sportul, încă din veacul al XIX-lea, ca pe un mijloc social de transmitere a unor norme și valori, și, pentru mai mult de un secol, ca pe un instrument de producere a culturii de masă.

Ca în mai toate planurile economice grandioase, guvernul american a fost partenerul promovării echipelor olimpice americane pe post de reclame la stilul de viață american. Marea depresiune economică de la sfârșitul anilor ’20, care avea să devasteze toate economiile lumii în deceniul următor, a afectat, dar n-a distrus toate aceste mituri. Așa se face că, în vâltoarea celei mai mari crize a capitalismului modern din secolul XX, America a rămas pivotul sistemului global.

George Orwell a fost printre primii care au observat că sportul devenise, între cele două războaie mondiale, o expresie a luptei naționale, iar sportivii, expresii primare ale unor comunități imaginate (informația apare chiar la Eric Hobsbawm, în Nations and Nationalism since 1780).

Înotul, cu a lui piață de piscine și costume de baie și potențial de expansiune, de la bazine de înot la plaje turistice, părea să satisfacă toate exigențele epocii. Deși considerat o activitate umană străveche, precum alergatul, înotul anilor ’20 și ’30 s-a identificat cu Statele Unite datorită triumfurilor sportivilor americani din bazinele olimpice. Din acest punct de vedere, natația a constituit vehiculul ideal al diseminării culturii americane în epoca Johnny Weissmüller.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG