Recenta ieșire a premierului Viorica Dăncilă care, acuzându-i pe europarlamentarii ce reprezintă partidele de opoziție că dezinformează, i-a numit „autiști”, se înscrie de fapt într-o logică binecunoscută. Partidul social-democrat, urmaș al partidului comunist, nu tolerează opiniile diferite. A exprima alte păreri înseamnă, în această perspectivă, a cultiva „dezbinarea”. În lumea ideală visată de Dragnea și ai lui toată lumea votează cu PSD, toate instituțiile statului sunt controlate de partid iar eventualii opozanți politici, care se încăpățânează să gândească altfel, sunt ostracizați. Dacă aceștia din urmă se vor manifesta critic în cadrul unor foruri internaționale ei vor fi învinuiți că își „denigrează” patria.
Așadar, reacția doamnei prim-ministru a fost aceea a unei activiste fidele liniei partidului. Mai mult, etichetarea opozanților drept „autiști” n-a fost deloc inocentă, așa cum a încercat dumneaei, cerându-și scuze, să ne convingă. După cum poate unii își mai amintesc, comunismul inventase o nouă boală psihică, dizidența. Internarea abuzivă a dizidenților în spitale psihiatrice a fost o practică obișnuită în Uniunea Sovietică și nu numai acolo. În România este cunoscut cazul muncitorului Vasile Paraschiv, luptător anticomunist de o verticalitate exemplară și pe care regimul ceaușist a încercat să-l neutralizeze inclusiv prin internarea în spitale de psihiatrie. Doctorul Ion Vianu a adus, după plecarea sa în Occident, mărturii revelatoare despre aceste mijloace de tortură utilizate de Securitate.
„Autiști”, a spus dna Dăncilă, trimițându-i pe indezirabili în zona patologicului, insinuând astfel că atitudinea lor este consecința unei maladii. Numai că acest gen de stigmatizare nu mai este acceptat într-o societate democratică. Confruntată cu proteste vehemente, premierul Dăncilă și-a făcut mea culpa, ceea ce nu va împiedica audierea ei la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. În acest timp, Partidul Social-Democrat s-a prefăcut că privește în altă parte.
