Șpagă, șperț, bacșiș… Ne-am învățat atât de mult cu cuvintele astea încât nici nu ne mai întrebăm de unde vin. Româna e una din limbile cu extrem de multe sinonime pentru peșcheșul acordat ca să primește un drept care cel mai adesea ți se cuvine, dar trebuie totuși să plătești ca să îl primești.
Șpagă, șperț, mită, bacșiș, peșcheș, „dreptul” etc… Constelația semantică e foarte extinsă, iar termenii vin din toate limbile cu care româna a fost în contact. Mita vine din slavă, șperțul din germană, bacșișul din aria turco-persano-musulmană…
Dar șpaga?
Pentru șpagă a fost întotdeauna mare discuție în lingvistica românească, din pricina omofoniei cu acea șpagă care e spada… Unii lingviști au ajuns la cele mai absurde contorsiuni logice pentru a explica de ce șpaga (sabia) a ajuns să desemneze șpaga (mita, bacșișul)…
Explicația se găsește într-un minunat text al lingvistului Pârvu Boerescu despre șpagă și șperț. E limpede, cum spunea el, că șpaga, sinonim cu bacșiș, nu vine de la șpagă = sabie, ci din albanezul shpagë „despăgubire/ amendă, răsplată; (fig.) răzbunare”, cf. alb. shpagim „idem” şi shpagúaj (înv.) „a despăgubi” etc., acesta fiind etimonul d i r e c t al termenului argotic românesc şpagă.
Și mai zicea Pârvu Boerescu: albanezul shpagë, la rândul lui, este derivat cu prefixul sh– din alb. pagë „salariu, leafă, soldă”, cuvânt împrumutat din italiană, din pagare, împreună cu verbul pagúaj „a plăti o cumpărătură, a plăti salariul, a răsplăti, a achita/rambursa datoria; a-şi plăti greşelile, a ispăşi; (fig.) a se răzbuna, a (răs)plăti răul făcut”. Șpagă vine, prin albaneză, de la pagare, așadar. Bravo, Pârvu Boerescu.
Fenomen balcanic și mediteranean prin larga sa extindere socială, șpaga este, iată, încă un lucru care ne leagă de albanezi.
Iar salariul, iarăși, e o moștenire mediteraneeană din vremea imperiului roman, pentru că salariu vine de la sal, sare, «plata în produse de primă necesitate». Mercenarii și soldații romani primeau, ca plată, o porție de sare, sau echivalentul în monedă ca să-și cumpere sare și tot ce mai era necesar supraviețuirii cotidiene. De la sal (sare), avem așadar salar, salariu.
Româna rămâne însă una din limbile cu cele mai multe sinonime pentru plata suplimentară, chiar ilegală, care se acordă în afara salariului: șpagă, șperț, mită, bacșiș, peșcheș,„dreptul” etc… Ar fi fost bine să fi rămas doar o exuberanță lexicală.
