Pentru Karl Jaspers (1883–1969), povestea vieții noastre și încastrarea ei într-o tradiție culturală au reprezentat lucrurile din care este făcută filosofia. Una din marile lui intuiții a fost aceea că efortul de a înțelege o altă ființă umană nu poate înceta nicicând.
Există mereu în oameni mai mult decât putem cunoaște și nu-i putem ști în întregime doar din afară. Întreaga operă a lui Karl Jaspers este marcată de această obsesie a cunoașterii și a conștiinței că această cunoaștere nu poate fi doar o îndeletnicire pur intelectuală. Unul din punctele cardinale ale filosofiei sale este conceptul de comunicare, ideea că umanitatea împărtășește o legătură specială și fiecare are responsabilitatea de a o realiza existențial.
Dar Jaspers n-a fost doar un teoretician al comunicării, ci și un practicant. În realitate, și-a comunicat gândurile într-o mulțime de feluri: prin narațiuni filosofice, mesaje politice mai accesibile, corespondență personală și profesională cu figuri intelectuale de prim rang ale secolului XX (Hannah Arendt numărându-se printre preferate). Orice biograf care caută să descopere ce fel de om a fost Karl Jaspers se va trezi invariabil în același spațiu paradoxal—dat de obiectul de studiu însuși—al imposibilității de a înțelege lucrurile în întregime și impulsul de-a o face oricum.
Pe de altă parte, este foarte ușor să vedem de ce Jaspers ar constitui subiect de interes pentru biografi. Deși se luptase cu o boală pulmonară încă din copilărie, Jaspers a sfârșit prin a trăi o viață lungă și mai degrabă interesantă. Educat ca psihiatru, cu un doctorat obținut în 1908 la Heidelberg, el s-a întors spre filosofie cu un foarte bogat bagaj de interogații și experiențe ale spiritului uman.
A devenit un filosof proeminent, dar a fost oprit din predat de către regimul nazist, din pricina căsătoriei sale cu o evreică (Gertrud Mayer). La început însă, Jaspers a părut să nu realizeze foarte bine evenimentele politice dezastruoase care aveau loc peste tot în Germania începutului anilor 1930. Deși publicată cu doar doi ani înainte de ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler, Condiția spirituală a epocii (Die geistige Situation der Zeit) nu cuprindea decât o singură scurtă referință la național-socialism. Jaspers avea să-și admită mai târziu naivitatea politică, atunci când mărturisea că până și după venirea lui Hitler, el repudiase noul guvern nazist ca simplă „operetă”.
A fost însă exclus din administrația universității în 1933, iar pe 25 iunie 1937 a primit înștiințarea oficială a Ministerului Culturii și Educației că fusese pensionat prematur. Mai mult, după 1943, i-a fost interzis să mai publice. A refuzat să divorțeze de Gertrud și s-a expus astfel voluntar ruinei profesionale și unui real pericol fizic. În aprilie 1945, Karl și Gertrud Jaspers figurau pe o listă a celor care urmau să fie trimiși în lagărul de concentrare de la Ravensbrück și au scăpat doar pentru că americanii reușiseră să ocupe Heidelberg-ul în martie. O adevărată Grenzsituation („situație-limită”), concept dezvoltat chiar de el.
Deși Jaspers nu s-a străduit foarte tare să-și ascundă antipatia față de nazism în cei doisprezece ani de Reich, nici n-a criticat public regimul. Cu siguranță, așa cum chiar el declara autorităților de ocupație americane în 1946, nu luptase împotriva național-socialismului într-o manieră politic activă. Asemeni altor funcționari de stat germani—inclusiv cei evrei—, Jaspers depusese jurământul de loialitate față de Hitler în 1934.
Și-a petrecut războiul retras în casa lui din Heidelberg, sperând doar la înfrângerea și anihilarea Germaniei naziste. Tot atunci însă, a început să planteze semințele operei sale postbelice. Altfel spus, pentru Karl Jaspers, Al Treilea Reich a reprezentat „un timp al reflecției” (vezi Autobiografia filosofică din 1957). A fost în acea perioadă când Jaspers a început să se gândească la criza care a dus la catastrofa germană, precum și la posibilele căi de regenerare. Cu puțin înainte de sfârșitul războiului, jurnalul său reținea următoarele gânduri: „Cine supraviețuiește războiului trebuie să decidă asupra unei misiuni căreia îi va dedica tot restul vieții”.
Cert este că după „anularea” sa de către regimul național-socialist, Jaspers a devenit unul din cei mai importanți intelectuali publici ai Germaniei, contribuind substanțial la reflecțiile despre ceea ce tot el a numit „vina germană”. Cu toate acestea, n-a iubit lumina reflectoarelor. Opoziția lui față de nazism a fost în cele din urmă fermă, dar tăcută, și, pentru a nu avea de-a face cu povara controverselor din jurul operei sale în Germania postbelică, s-a mutat în Elveția, la Basel, unde a murit pe 26 februarie 1969. Din toate aceste motive, Karl Jaspers rămâne un teritoriu extrem de fertil pentru analiza modurilor de existență normale, non-eroice.