Linkuri accesibilitate

Katherine MAY. Iernile sufletului


Katherine May

„La şaptesprezece ani, m-a lovit o depresie atât de profundă, încât m-a imobilizat luni de zile. Eram convinsă că n-o să-i supravieţuiesc. Eram convinsă că nu vreau să-i supravieţuiesc. Dar, undeva acolo, în profunzime, am găsit sămânţa dorinţei de a trăi, iar tenacitatea ei m-a surprins”, mărturiseşte britanica Katherine May în volumul Iernile sufletului, Orion, 2021 – şi ceva mai acolo: „Iarna este un anotimp al retragerii din lume, al resurselor limitate, al actelor de o eficienţă brutală şi al dispariţiei din câmpul vizual; dar în ea se petrece transformarea. Iarna nu este moartea ciclului vieţii, ci testul său suprem”.

Am citit acest volum de eseuri – sau: jurnal?! doar că nu împărţit pe zile, ci pe luni, de la Prolog: Septembrie; Octombrie; Noiembrie etc., la Epilog: Final de Martie – al englezoaicei ca pe un tulburător document „de o eficienţă brutală”, în care femeia de 40 de ani care puţin a lipsit să rămână văduvă, tot ea mama unui băieţel retras de la şcoală, unde se simte nefericit, ea însăşi suferind de o boală incurabilă, trece cu brio „testul suprem” – nu atât al supravieţuirii, cât a ceea ce s-ar putea numi le bien-être: „Ideea nu e să fii reparată, a spus el. Ideea este să trăieşti cea mai bună viaţa pe care o poţi avea cu datele pe care le ai la dispoziţie”. Cu o formidabilă determinare, autoarea călătoreşte după Cercul Polar (pentru a vedea aurora boreală!), face băi în apele termale ale gheizerelor din Islanda, practică înotul în apa rece ca gheaţa pe timp de iarnă, câte şi mai câte activităţi ce-o solicită în totalitate, despre care vorbeşte apoi cu o sinceritate dezarmantă („şi ne-am împărtăşit cu sinceritate cele mai întunecate şi mai vulnerabile gânduri”). Fiecare capitol – Lumină; Întuneric; Foame; Zăpadă; Apă rece; Dezgheţ – e înainte de toate o poveste de viaţă, şi doar apoi o „lecţie învăţată”, partea eseistică venind în trena naraţiunii propriu-zise („Noi, cei care ne-am trăit iarna, am învăţat câteva lucruri. Cântăm vesele ca păsările….”).

Nu în ultimul rând, Iernile sufletului pot fi citite şi ca un roman (autobiografic!) de idei; eu unul, o îmbrăţişez îndeosebi pe aceasta:

„Fericirea este cea mai mare abilitate pe care o deprindem vreodată. Nu e o parte din noi care ar trebui împinsă în vreun colţ întunecat, tărâmul ruşinos al celor naivi cu bună ştiinţă. Fericirea este potenţialul nostru, produsul unei minţi căreia i se permite să gândească aşa cum are nevoie s-o facă, care are suficient din ce este necesar, care nu e afectată de greutatea cumplită a bullying-ului şi umilinţei”.

15 august ’22

Previous Next

XS
SM
MD
LG