În 8 decembrie 1991, liderii Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei au declarat că Uniunea Sovietică a încetat să existe. 25 de ani mai tîrziu, ne uităm la cîteva momente cheie înăuntrul și înafara Uniunii Sovietice care au precedat destrămarea ei. [traducerea explicațiilor: Lucian Ștefănescu]
Sfîrșitul unui imperiu
9
Aprilie 1989: tragedia de la Tbilisi. Trupele sovietice îi atacă pe demonstranții pro-independență cu gaze paralizante și cu lopeți. 20 de oameni sînt uciși, între care și o fată de 16 ani, bătută pînă la moarte. Anul continuă dezastruos pentru URSS, regimurile comuniste din Polonia, Ungaria, Germania de est, Bulgaria și România, se prăbușesc unul după altul. În România, majoritatea victimelor, peste 1.000, sînt civili uciși după căderea lui Ceaușescu. În celelalte țări, căderea comunismului s-a petrecut fără vărsare de sânge.
10
Novembrie 1989: căderea zidului de la Berlin. Un mesaj confuz la o conferință de presă a unei oficialități est-germane dă impresia că granița dintre Est și Vest e deschisă, și mulțimi de est-germani curioși ies în stradă. În fața a mii de berlinezi excitați, grănicerii panicați lase armele jos și lasă oamenii să treacă. Un fir de oameni stînd la coadă ca să treacă prin poarta spre Vest se transformă într-o mare, și zidul e curînd dărîmat.
11
Decembrie 1989: „revoluția” din România. După ce mai mulți civili sînt uciși de armată la Timișiara, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu se adresează unei mulțimi adunate cu forța la București, pentru a demonstra „devotamentul” românilor față de el și la fel de urîta de popor lui soție. O remarcabilă înregistrare video a discursului arată momentul când mulțimea începe să huiduie, și tiranul omnipotent se scofîlcește într-un om bătrîn și confuz. În timp ce oamenii ies cu sutele de mii în stradă, Ceaușeștii fug cu un elicopter. Sînt prinși curînd și executați de un pluton, în ziua de Crăciun. În aprilie 2016, procurorul general de la București dispune redeschiderea Dosarului revoluției române (care fusese clasat).
12
Ianuarie 1990: în Caucaz, mișcările de independență încep să se „spargă” în conflicte inter-etnice. Pe străzile Azerbaigianului, 90 de armeni sînt uciși într-un pogrom, unii dintre ei torturați pînă la moarte. Când armata sovietică intervine în mod ostentativ pentru a face ordine, sînt uciși mai mult de o sută de azeri. Mari mulțimi de oameni se adună la funeraliile (vezi foto) azerilor uciși în represiunea sovietică.