Klaus Iohannis păstrează tăcerea după decizia Curții Constituționale care-l somează să o revoce pe Laura Kovesi, așa cum îi ceruse ministrul Justiției în februarie. E drept că această hotărâre a venit într-o săptămână rezervată mai degrabă protocolului: a inaugurat Salonul Internațional de Carte și a plecat într-o vizită de două zile în Germania pentru a conferi decorația „Steaua României” președintei landului Bavaria și a primi premiul „Franz Josef Strauss” din partea fundației Hans Seidel a Uniunii Creștin Democrate a Angelei Merkel. Ironia sorții face ca această distincție să-i fie conferită pentru lupta împotriva corupției, consolidarea statului de drept și a democrației, exact ce-i contestă adversarii politici.
Dar nu pentru că s-ar concentra pe aceste festivități păstrează el tăcerea. De fapt, nu există un termen limită până la care trebuie să semneze revocarea Laurei Kovesi și orice zi în plus este, din perspectiva sa, o zi câștigată, chiar dacă tace și nu face nimic. Șeful comisiei speciale pentru legile justiției, fostul ministru Florin Iordache, spune însă că timpul curge și că președintele ar trebui să îndeplinească cererea Curții Constituționale în 30 de zile. Ar fi vorba despre termenul pe care-l au asemenea cazuri în contenciosul administrativ. Florin Iordache a adăugat apoi ironic: „Sunt optimist. Președintele este primul care să respecte Constituția.” Făcea aluzie la faptul că refuzul președintelui de a o demite pe Laura Kovesi a fost considerat de judecătorii CCR drept o încălcare a Constituției. Însă involuntar replica lui Florin Iordache trădează nerăbdarea și atenția cu care urmărește PSD reacția președintelui. Nu odată s-a spus că PSD caută motive pentru revocarea președintelui Iohannis, mai ales după ce acesta a afirmat că nu vrea să stea alături de penali. Pentru etichetarea liderilor celor două partide majoritare drept penali a și fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la sesizarea unui site juridic satelit al televiziunilor lui Dan Voiculescu.
Însă agenda invocată de Florin Iordache s-ar putea să fie corectă. Președintele ar putea aștepta mai multe zile (maxima este de treizeci) să primească motivația Curții. Poate că va cere chiar un document oficial cu tot cu motivații și excepții (trei judecători au votat împotriva cererii de revocare și au propria versiune asupra acestei decizii), nu o simplă înștiințare pe pagina de internet a Curții Constituționale. Ar fi una dintre acele situații în care birocrația este folosită în șahul pozițional dintre instituțiile statului pentru a tergiversa o decizie. Unii susțin însă că nu ar mai fi nevoie de motivare întrucât comunicatul dat miercuri de Curte îi ține locul. Așadar, timpul la dispoziția președintelui s-ar reduce dramatic și el va fi forțat să semneze.
Sau nu. Dacă nu semnează, partidele din coaliția majoritară ar avea un argument esențial pentru a cere suspendarea președintelui. Oricum, refuzul semnării nu schimbă decizia CCR, nici actuala subordonare a parchetelor față de ministrul Justiției și, implicit, a policienilor care-l susțin. Poate că ar fi necesară dizolvarea Parlamentului. La urma urmei ar fi nevoie de campanii electorale, alegeri și noi majorități politice care să modifice legea și/sau de convocarea unui referendum prin care să fie modificate prevederile care permit ingerințele politicului în activitatea Curții Constituționale. Însă articolul 89 din Constituție prevede dizolvarea Parlamentului dacă nu s-a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în 60 de zile de la prima solicitare „și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.” Ar trebui, de asemenea, ca președintele să primească acceptul șefilor celor două camere pentru a cere alegeri anticipate și e greu de crezut că aceștia ar accepta. Așadar, soluții improbabile, posibile doar pe termen lung și cu final greu de anticipat.
Dar ce motive ar avea președintele să nu semneze, de vreme ce mandatul Laurei Kovesi oricum se încheia anul viitor? Doar să-și păstreze imaginea de luptător neînvins în bătăliile politice? Pentru o luptă însă este nevoie de cel puțin doi adversari față în față, iar președintele încă ezită să se angajeze într-o confruntare directă. Așadar, de ce să nu forțeze organizarea unui referendum care să ceară limitarea interferențelor politice în justiție? Traian Băsescu i-a transmis că, dacă vrea referendum, îl susține. Însă președintele tace. Poate că nu vrea să risipească glonțul de argint al referendumului într-un an preelectoral, ci lasă lucrurile să decurgă după cum vrea PSD pentru a-i face pe alegători să vadă cu adevărat miza acestei confruntări și a-i determina să vină la vot.
Și în cazul referendumului lucrurile sunt incerte. La consultarea pentru revocarea lui Traian Băsescu au venit peste opt milioane de oameni, dar Curtea Constituțională, condusă de un apropiat al președintelui de atunci, a decis că sunt insuficienți. E greu de presupus că s-ar prezenta azi mai mulți alegători la un referendum pe abstracte teme juridice mai ales că Biroul Electoral insistă să spună că numărul cetățenilor cu drept de vot este de peste 18 milioane. Iar Curtea în actuala componență nu ar accepta coborârea sau înlăturarea pragului de 50 la sută prezență la urne, așadar un referendum reușit pe tema justiției rămâne și el un vis al democrației post-totalitare.
Pe de altă parte nici scenariul revocării președintelui în cazul în care acesta refuză revocarea Laurei Kovesi nu e cu totul plauzibil. Dragnea este un maestru al combinațiilor și s-ar putea să-i convină frauda constituțională a președintelui. Dacă președintele nu semnează, PSD ar putea spune, în campania electorală de anul viitor, că Iohannis a încălcat Constituția și a ignorat deliberat deciziile Curții. Oricum o face spunând că președintele ar fi trebuie să accepte de prima dată, când i s-a pus în față cererea guvernului de revocare. I-ar fi însă de ajutor președintelui să-și dea demisia pentru a participa la o nouă rundă de alegeri? Mulți spun că nu, pentru că e într-o curbă descendentă de popularitate și ar putea pierde un al doilea mandat. Mai e de luat în calcul ipoteza ca însăși Laura Kovesi să-și dea demisia, scutindu-l pe președinte de acest duș rece. Deși ar însemna că acceptă concluziile raportului întocmit de Ministerul Justiției pe baza căruia i s-a cerut demiterea, prestigiul de care se bucură ar putea s-o propulseze, ca pe Monica Macovei, în lumea bună a justiției europene.
O altă posibilitate, mai puțin fantastă, este aceea ca opoziția să strângă suficiente voturi pentru a adopta moțiunea de cenzură cu care amenință PNL. Așadar, nu alegeri anticipate, ci noi negocieri. Și mult mai mult traseism politic. Este motivul principal al migrației politice din ultimele săptămâni. Mulți se uită acum cu speranță la dezertorul Victor Ponta crezând că votul său și delațiunile aferente legate de bucătăria partidului ar putea distruge majoritatea PSD-ALDE. O nouă majoritate și un nou guvern ar putea schimba radical realitatea politică. Este posibil, dar cât e de probabil nu vom afla decât în perioada următoare. Toate acestea sunt doar niște scenarii de lucru. Cert este că, după ce Curtea a publicat hotărârea, cronometrul a pornit și, în câteva săptămâni, românii vor ști dacă întregul conflict se va rezolva la urne sau în stradă și când anume.
