Linkuri accesibilitate

Kremlinul își apără decizia de a expulza diplomați din câteva țări europene


Pe fundalul unor tensiuni în creștere între Rusia și Uniunea Europeană, Kremlinul și-a apărat din nou decizia de săptămâna trecută de a expulza diplomați din câteva țări europene pe care i-a acuzat de participare la protestele în sprijinul opozantului rus întemnițat, Aleksei Navalnîi. Moscova a anunțat expulzarea diplomaților germani, suedezi și polonezi chiar în timpul vizitei din 5 februarie a șefului politicii externe și de securitate, Josep Borrell, căruia ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a spus că Uniunea Europeană nu este partener de încredere. Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că prin expulzarea diplomaților europenei Rusia a „arătat limpede că nu va tolera un astfel de comportament”. Expulzarea diplomaților polonezi, germani și suedezi a fost calificată de cele trei țări drept nejustificată. Cancelara germană Angela Merkel a spus că arată că Rusia „este foarte departe de statul de drept”. Zeci de mii de ruși au ieșit în stradă pe 23 și 31 ianuarie în ciuda gerului și brutalității poliției pentru a cere eliberarea lui Navalnîi. Opozantul a fost condamnat la câțiva ani de închisoare pe motiv că ar fi încălcat controlul judiciar în cazul unei sentințe suspendate mai vechi, pe care o consideră motivată politic. Întemnițarea opozantului a trezit consternare pe plan internațional și apeluri occidentale la eliberarea sa.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG