Rusia a suspendat acordul care permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile din Marea Neagră, după ce o navă de război rusă a fost avariată în orașul-port Sevastopol, în timpul unor atacuri cu drone în peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.
Ministerul rus al Apărării a invocat „atacuri teroriste” asupra Flotei sale din Marea Neagră ca motiv pentru suspendarea acordului la care s-a ajuns în urmă cu trei luni pentru a stopa o criză globală a foamei. Ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia, i-a scris lui Antonio Guterres, secretarul general ONU că, din cauza atacurilor cu drone asupra navelor rusești din coridorul protejat din Marea Neagră, Rusia „nu poate garanta [siguranța] navelor civile care călătoresc în cadrul inițiativei [Mării Negre]”. De aceea, Moscova suspendă acordul din iulie „pentru o perioadă nedeterminată”, a precizat el în scrisoarea pusă la dispoziția presei.
Un purtător de cuvânt al ONU a confirmat că organismul cu sediul la New York a fost „în contact cu autoritățile ruse în această chestiune.”
Ministrul ucrainean de externe a declarat că Rusia „folosește un pretext fals” pentru a bloca acordul privind cerealele. Secretarul de stat american Antony Blinken a îndemnat Rusia să mențină în funcțiune exporturile „esențiale, care salvează vieți”. „Orice acțiune a Rusiei de a întrerupe aceste exporturi critice de cereale este, în esență, o declarație potrivit căreia oamenii și familiile din întreaga lume ar trebui să plătească mai mult pentru alimente sau să sufere de foame”, a declarat Blinken într-o declarație. „Prin suspendarea acestui acord, Rusia transformă din nou alimentele în arme în războiul pe care l-a început”, a spus Blinken.