Linkuri accesibilitate

La întâlnirea Răsăritului cu Apusul (GALERIE FOTO)


Expoziția „West-Vector-Восток“

O expoziție de Ghenadie Popescu și Mark Verlan.

Asociația ARBOR în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte, a organizat la Galeria Posibilă expoziția „West-Vector-Восток“. Doi artiști din Republica Moldova, Ghenadie Popescu și Mark Verlan, se întâlnesc la București în același spațiu expozițional, într-un comentariu artistic suculent și suprarealist al universului moldav, un eseu artistic pe tema Chișinăului imaginar la confluența (sau divergența) Estului cu Vestul. Curator competent și împătimit al acestei expoziții este Vladimir Bulat, care a și îngrijit cele două albume apărute cu această ocazie. Expoziția durează până pe 29 septembrie 2019.

Este un pariu curajos, de vreme ce nici politicienilor din cele două capitale nu le vine ușor să vorbească despre acest subiect. Dar arta face cumva mai ușoară povara eredității, responsabilitățile istoriei și ale prezentului și marchează diferențele și asemănările dintre cele două maluri ale Prutului. Arta este podul subacvatic de alge dintre cele două Românii. Cei doi artiști, care au o lungă și bogată experiență expozițională de-a lungul și de-a latul Europei, sunt două personalități complementare, prin urmare la fel de reprezentative, ale unei țări și unui spațiu cultural în căutarea identității.

Ghenadie Popescu
Ghenadie Popescu

E greu de sintetizat în câteva vorbe cine este Ghenadie Popescu. Născut în 1971, a avut o viață aventuroasă, labirintică și complicată, ale cărei amănunte picante, comice sau dramatice le regăsim în opera lui. A renunțat la școală. A umblat prin măruntaiele Uniunii Sovietice, încercând să scape de spectrul propagandei, a urmat cursurile unei școli tehnice, apoi, târziu, a urmat cursurile Academiei de Arte.

E un efort care pare să-i dea siguranță și respect de sine, deși după ce a frecventat-o cinci ani nu a primit diplomă. Nu a primit-o pentru că nu are bacalaureatul, dar nici nu are nevoie de ea. Este acum restaurator și cetățean al lumii postsovietice. Universul lui artistic are orizonturile prozei lui Daniil Harms sau a lui Erofeev (ambii, Venedikt și Viktor): suprarealist, constructivist, parodic, postmodern. Și foarte personal (cred că râde citind rândurile acestea pentru că este, în tot ceea ce face, un om antisistem, pentru care regulile sunt bune pentru a le încălca/depăși). Într-un filmuleț (Între) realizat recent, într-un hol cât o cutie de pantofi, între două uși care se deschid în permanență, stă un omuleț (Ghenadie Popescu însuși) filmat de sus. Pe creștetul lui stă scris cu majuscule galbene MD. Nu se poate hotărî: să iasă, să intre? Pe lângă el intră și ies diverși, unii chiar îl persiflează pentru indecizie. În cele din urmă se decide. Își pune o căciulă pe cap și iese. Pleacă.


Ghenadie Popescu este într-o continuă bejenie prin Europa și prin artă. A venit de la Novi Sad, pleacă la Timișoara. Îi place să spună că arta este o bucătărie în care poți găsi ce vrei pe gusturile tuturor. Vii și te înfrupți sau găsești ingredientele preferate. Acum câțiva ani devenea faimos pentru că târa o mămăligă peste graniță, legând simbolic Chișinăul de Iași. Era o mămăligă cât o broască de Galapagos și, la nevoie, se putea strecura sub carapacea ei, să se odihnească. Apoi, pentru că nu putea sta locului, a început să străbată Basarabia cu o roabă galbenă încărcată cu două papornițe - una roșie, alta albastră. Papornițele simbolizează, nu doar în Basarabia, ci și pe aeroporturile și în autogările românești pentru străinătate, exodul, migrația, depopularea țării, deopotrivă cu speranța unor oameni dezamăgiți de politicianismul de doi lei. Mămăliga luată în periplu est-european este doar o referință ironică la exportul de sărăcie și nesiguranță al populației migratoare. Mămăliga amestecată cu clei este marmura lui de Carrara.

În expoziția deschisă la București, prezintă niște tancuri de mămăligă, o săpăligă de mămăligă, o mască de gaze racordată la o mămăligă și, în fine, stindardul moldovenesc: un calorifer de mămăligă. Dar, la fel de pregnante și personale sunt colecțiile de măști grotești, statuetele din papier mâché (Taxatoarea, de pildă, o replică personală a lui Venus din Willendorf, de altminteri nu singura, a mai făcut una, cum altfel? din mămăligă) și seria de juguri din care în expoziție este prezent unul tricolor (din lemn și bomboane policolore).

Mark Verlan
Mark Verlan

Mark Verlan (născut în 1963) este cumva mai conservator și mai legat de locuri și oameni. Deunăzi voia să-și facă un bordei în Grădina Botanică din Chișinău, în semn de protest față de foamea de spațiu a dezvoltatorilor imobiliari. Când l-am întrebat dacă această legătură cu pământul a avut vreun impact asupra operei sale, el mi-a spus că s-a născut la țară și stă în continuare acolo. Are legături aproape organice cu pământul și îi place zilnic să facă plimbări de patru kilometri până la un iezer din apropiere, să înoate acolo, să pescuiască. Dacă un om s-a născut și stă la bloc, nu are contactul cu natura, cu pământul, produce opere de artă goale de conținut, „opere despre nimic” spune Mark Verlan. Omul conectat la natură face lucrurile cumva diferit.

Nu a avut legături cu arta românească, dar știe că are prieteni aici. A avut mai multe expoziții și nu fără rezultat. Și-a format un public și o piață artistică. Este rus mai degrabă din întâmplare, i-ar fi plăcut să știe românește, îl simți prieten și aproape din prima clipă și privire către operele lui. În expoziția bucureșteană este prezent cu pânze luminoase, de un suprarealism folcloric în care se îmbină elemente de pictură naivă (Henri le Douanier) cu fantasticul lui Magritte. Visul înseamnă mult pentru el, îmi spune, ocupă un rol important pentru viața mea. A ținut într-o perioadă un catalog de vise și își nota pe cine întâlnește în vis. „Am cunoscut o mulțime de oameni importanți, personalități istorice, astfel că, într-un fel, visele pentru mine sunt un capitol aparte din viața și opera mea.”

Vladimir Bulat
Vladimir Bulat

Dar chiar dacă există afinități între el și școala suprarealistă, Mark Verlan este, ca și Ghenadie Popescu, în primul rând, el însuși: un critic acid și fantast al realității de zi cu zi. Are un tablou reprezentându-l pe Putin la deschiderea ședinței extraordinare de Senat din Roma antică, după descoperirea mașinii timpului, tablou pe care-l expune cu fața la perete, ca să evite discuțiile politice. L-a marcat însă pe spate cu comentarii ironice și cu o mostră de ADN, să se știe cine este autorul (tatăl) tabloului. În imediata vecinătate este expus un portret al lui Lenin pozând din profil în tandem cu Pinocchio, după modelul portretelor colective Marx-Engels-Lenin din perioada comunistă. Pe alt zid al expoziției - culegătorul de cartofi care este un om făcut parcă doar din pumni și tălpi.

O lume bogată în simboluri și aluzii, un spumos comentariu artistic al vremurilor și năravurilor...


Mark Verlan este deopotrivă și un comentator ironic al discursului politic (în expoziție are un tablou dedicat paleo-moldovenilor sau un cap de zimbru), un poet al kitsch-ului și al obiectelor disfuncționale (cum e șapca de beton a tovarășului). L-am întrebat dacă are un mesaj publicului din România, iar el mi-a spus că le transmite un salut călduros. „Sunt niște oameni minunați, îmi spune Mark Verlan. Am aici mulți prieteni foarte buni, am avut cu ani în urmă și o mare iubire aicea, în România, și sper, pe cât posibil să vină, să vadă expoziția.”

Așadar, la Galeria Posibilă, str. Popa Petre nr. 6, vă așteaptă o lume bogată în simboluri și aluzii, un spumos comentariu artistic al vremurilor și năravurilor făcut de doi creatori aflați la răscrucea drumurilor istorice, geografice.

XS
SM
MD
LG