Linkuri accesibilitate

La băi. De mulţime? De glod?


Frumoasă demonstraţie de „unitate” naţională: pe 27 august, preşedintele (socialist) & premierul şi preşedintele Parlamentului (democraţi) au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, în huiduielile mulţimii ţinute la distanţă de un cordon impresionant al forţelor de ordine. În dimineaţa aceleiaşi zile, oameni în uniforme au curăţat locul de protestatarii rămaşi peste noapte după acţiunile „deplasate” – aici, în sens direct: din PMNA la monumentul lui Ştefan cel Mare – de duminică ale opozanţilor (să te cruceşti, nu alta – primarul Orheiului, Ilan Şor, s-a instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, de unde mitingul forţelor de opoziţie fusese anunţat pentru data de 26 august cu mult timp înainte; dar oare PL-ul lui Mihai Ghimpu nu făcuse o figură similară, acum un an şi mai bine, în încercarea de a-i disloca pe protestatarii din PAS, DA şi PLDM din PMAN?!) Că sărbătoarea e o manifestaţie de bucurie ce nu prea se asociază cu cordoanele de poliţie, autorităţile moldoveneşti pare să fi uitat. Şi apoi, dacă PSD-ul îşi permite să împrăştie mitingul diasporei cu bastoane de cauciuc & gaze lacrimogene, PD-ul ca aparţinând aceleiaşi familii politice, de ce n-ar face şi el o demonstraţie de forţă, chiar de ziua Independenţei?!

Tristă privelişte – o paradă a portului popular, de ziua întemeierii statului, folosită vai! pe post de… „sat potiomkinian”, spre a drapa nemulţumirea, în creştere, a populaţiei. La fel cum, manifestările culturale din 31 August, Ziua Limbii române, n-au cum să arunce praf în ochi în ce priveşte situaţia lingvistică reală a Republicii Moldova, stat al cărui imn – „Limba noastră” de Alexie Mateevici – se bate cap în cap cu „limba moldovenească” din Constituţie, faimosul art. 13. În mod cert, se va lăsa iarăşi cu băi de mulţime, cu depuneri de flori la monumentele de pe Aleea Clasicilor, cu luări de cuvânt mai mult sau mai puţin inspirate la tot felul de concerte festive – totul, într-o atmosferă compromisă chiar la începutul acestei veri, odată cu invalidarea alegerilor municipale din Chişinău.

Cum însă băile de mulţime sunt necesare politicienilor noştri mai ceva ca băile de glod unor bolnavi reumatici, mă întreb de ce nimeni dintre democraţi sau/şi socialişti nu se arată zilele aceste la aeroportul internaţional Chişinău, unde pe mică pe ceas familiile de moldoveni, reunite pentru câteva zile de vacanţă la baştină, se despart iarăşi pentru (cel puţin) un an de zile (absolut cutremurătoare, reportajele TV!) – poate de frică să nu se transforme băile de mulţime în băi de glod?!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG