Linkuri accesibilitate

La Bagdad, lupte cu morți și răniți între polițiști și susținătorii milițiilor șiite pro-iraniene


Un protestatar a fost ucis și zeci de oameni au fost răniți pe 5 noiembrie la Bagdad, când au izbucnit încăierări între polițiști și susținătorii milițiilor șiite pro-iraniene. Protestatarii, care s-au campat de peste trei săptămâni în apropierea Zonei Verzi puternic fortificate din Bagdad, resping rezultatele alegerilor parlamentare de luna trecută, în care milițiile pro-iraniene au pierdut cel mai mult teren. Zeci de protestatari au aruncat cu pietre și au încercat să înainteze spre Zona Verde, unde sunt amplasate clădiri guvernamentale și ambasade, iar poliția a răspuns cu gaze lacrimogene, tunuri de apă și lovitori de baston. Un protestatar a fost ucis, iar Ministerul Sănătății a spus că cel puțin 27 de civili și 98 de membri ai forțelor de securitate au fost răniți. Prim-ministrul irakian Mustafa al-Kadhimi a ordonat o anchetă pentru a determina ce a declanșat ciocnirile. Statele Unite, Consiliul de Securitate al ONU și alții au lăudat alegerile irakiene din 10 octombrie, care au decurs în general fără violență și fără probleme tehnice majore. Contestatarii rezultatelor spun că au existat nereguli, dar nu au furnizat dovezi convingătoare în sprijinul acestor afirmații.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG