Lideri mondiali discută la Berlin despre situația din Libia
Posibile soluții pentru conflictul din Libia sunt discutate duminică, 19 ianuarie, de lideri din peste 10 țări și reprezentanți ai organizațiilor internaționale. Cancelarul german Angela Merkel i-a întâmpinat pe secretarul general ONU, Antonio Guterres, președintele Rusiei, Vladimir Putin, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, și alți lideri internaționali și regionali care au sosit în capitala Germaniei ca să discute despre situația din țara sfâșiată de război. Libia a revenit în centrul atenției după ce Turcia a anunțat recent că va trimite trupe în sprijinul guvernului recunoscut internațional de la Tripoli împotriva liderului rebel Khalifa Haftar (AP)