Linkuri accesibilitate

La Chișinău liderii socialiști și democrați au discutat măsurile de precauție după ridicarea restricțiilor


Președintele Igor Dodon a fost prezent la discuții

La Chișinău a avut loc luni seară o ședință a liderilor coaliției de guvernare, alcătuită din socialiști și democrați. La ședința PSRM-PDM au fost prezenți președintele țării, fostul lider al socialiștilor, Igor Dodon, și premierul Ion Chicu. Un comunicat de presă al democraților spune că s-a discutat despre „măsuri de protecție în contextul ridicării restricțiilor (impuse din cauza pandemiei) și reluării activității de business”, despre prioritățile guvernului în luna curentă, când ar putea să fie ridicată starea de urgență, despre secetă și încheierea anului școlar. Coaliția PSRM-PDM s-a oficializat prin semnarea unui acord la mijlocul lunii martie, dar democrații sprijineau socialiștii la guvernare încă de când PSRM a debarcat guvernul Maiei Sandu.

XS
SM
MD
LG